Ghiduri terapeutice pentru tulburarile psihiatrice majore

Semne clinice conform NINDS
Demență vasculară probabilă
Semne majore:
• evoluție clinică cu deteriorare bruscă sau fluctuații;
• demența, definită ca tulburări de memorie și două sau mai multe din următoarele tulburări: de
orientare, de atenție, de limbaj, ale funcției executive sau motorii după accident vascular cerebral
(debutul demenței fiind la 3 luni după accidentul vascular sau o deteriorare cognitivă bruscă);
• semne de focar neurologic, aspect de infarct în regiunea cerebrală la examinarea tomografică.
Semne minore
• incontinență urinară, tulburări de mers;
• antecedente hipertensive;
• atacuri ischemice tranzitorii.
Demență vasculară posibilă
• AVC dar neurmat în timp de demență neuroimagistică nesemnificativă, tulburări de mers sau
incontinență, factori de risc vascular.
Demență vasculară sigură
• criterii clinice pentru demența vasculară probabilă, modificări histopatologice caracteristice
bolilor cerebrovasculare: plăcu neuritice și noduri neurofibrilare, absența altor factori de risc
pentru demență.
Demența vasculară puțin probabilă
• modificări ale funcțiilor cognitive în absența leziunilor focale sau a semnelor neurologice de focar.
Examinarea neurologică în demența vasculară
Pacienții cu demență vasculară pot avea semne neurologice de focar asociate cu leziuni ischemice în
crtexul motor și tracturile descendente. Pacienții prezintă adesea reflexe osteo-tendinoase exagerate,
rigiditate sau semne asociate cu modificări corticale sau subcorticale ca tulburări de mers, dizartrie.
Ateroscleroza sistemică și semnele de circulație periferică modificată (puls diminuat, piele cu semne de
atrofie) pot să crească probabilitatea că demența este cel puțin parțial de origine vasculară.
ALTE DEMENȚE
Demenţa fronto-temporală (Boala Pick)
Datele epidemiologice apreciază frecvenţa demenţei fronto-temporale la 12,5%-16,5% din totalul
demenţelor degenerative, în contrast cu studiile post-mortem, care estimează boala la 3-10%. Din punct de
vedere clinic, demenţa fronto-temporală prezintă mai multe variante: comportamentală, semantică, afazia
progresivă non-fluentă, degenerescenţa lobară frontotemporală (sub 65 ani).
Cele mai bune rezultate au fost semnalate la terapia cu paroxetină, fluvoxamină (Ikeda M, 2004),
trazodonă (Lebert FPF, 1999) şi timostabilizatoare (acid valproic, gabapentin, carbamazepină).
4