Ghiduri terapeutice pentru tulburarile psihiatrice majore

• Tipice (haloperidol, clopentixol) – utilizare limitată datorită consecinţelor neurobiologice,
fiind indicate numai la persoanele aflate la primul episod psihotic, fără simptome somatice sau
neurologice, sau la pacienți cu multiple episoade;
‣ În condiţiile în care răspunsul terapeutic nu este obţinut sau este insuficient, se recomandă
asocierea între un timostabilizator şi un antipsihotic. Asocierea carbamazepină-olanzapină este
nerecomandată datorită riscurilor de toxicitate.
‣ Benzodiazepine injectabile ca şi adjuvante pentru controlul agitaţiei psihomotorii în perioada acută.
Notă: Terapia electroconvulsivantă indicată în numeroase ghiduri este limitată numai unor
indicaţii speciale, datorită riscurilor şi perturbărilor neuroprotecţiei. ECT este evaluată de The
World Federation of Societies of Biological Psychiatry (WFSBP) Guidelines for the Biological
Treatment of Bipolar Disorders (Grunze, Vieta, 2009) în grupa C (Evidenţe pozitive pe baza
studiilor clinice necontrolate, recomandată numai cazurilor refractare la alte tratamente).
B. Tratamentul episodului mixt se bazează pe asocierea între substanţe antipsihotice atipice
(aripiprazol, olanzapină, quetiapină, risperidonă, ziprazidonă) şi timostabilizatoare cu efect cert antimanic
(valproat sau săruri de litiu). După reducerea simptomatologiei acute, menţinerea poate fi făcută prin
monoterapie cu atipsihotic atipic sau/și timostabilizator.
C. Tratamentul depresiei bipolare
Episodul depresiv bipolar prezintă particularităţi terapeutice comparativ cu episodul depresiv
unipolar. Din punctul de vedere al intensităţii, depresia bipolară poate fi subsindromală (minoră), medie
sau severă. În cadrul tulburării bipolare de tip I, depresia poate constitui primul episod al bolii sau poate
urma după episodul de manie. În tulburarea bipolară de tip II subdiagnosticată, depresia este alternată de
episoade hipomaniacale.
Scopul terapiei în depresia bipolară:
• remisiunea rapidă şi buna complianţă;
• prevenirea recăderilor şi a recurenţelor;
• evitarea efectelor adverse induse de medicaţie;
• menţinerea neuroprotecţiei.
Diagnosticul tulburării depresive bipolare va fi făcut pe baza criteriilor ICD10 şi va beneficia de
o evaluare atentă a severităţii simptomatologiei, prezenţei sau absenţei elementelor psihotice
comorbidităţilor somatice, a riscului suicidar, a factorilor de stres şi a funcţionării sociale, precum şi a
stării cognitive.
Tratament psihofarmacologic – depresia bipolară
‣ Pentru pacienţii cu episod depresiv care nu au urmat tratament de lungă durată pentru tulburarea
bipolară:
• Monoterapia cu substanţe antidepresive nu este recomandată;
• Dacă se optează pentru tratamentul cu antidepresive, vor fi asociate substanţe
timostabilizatoare cu efect antimanic (litiu, valproat) sau cu o substanţă antipsihotică
(quetiapină, olanzapină);
13