AVANTAJE FEBRUARIE 2020

REPORTAJ
Fata cu vioara de foc
Despre Valentina Coțofană, unul dintre puținii virtuozi români ai viorii, ştiam
puţine lucruri. Doar că este tânără, premiată, un pic nonconformistă, cu o
carieră de invidiat şi că talentul ei a dus-o către moduri de exprimare
artistice unice. De aici a pornit o poveste despre modul său de a construi
zilnic frumosul și de a-l dărui oamenilor.
ADRIAN CÎLȚAN | FOTO: ALEXANDRU ROIBU
Povestea Danei Valentina este
mai mult decât cea a unui
muzician singular. Muzica sa
curată și succesul aparițiilor
sale, fără artificii de
publicitate sau acțiuni de promovare
agresivă, a reușit să câștige simpatia
unui public larg, dar cu gusturi fine.
Recunosc, nu sunt un împătimit al
concertelor de vioară, dar prezența
Valentinei fascinantă prin simplitatea și
măiestria greu de egalat - uimește și
umple de încântare. „Niciodată nu mi-a
fost străină lumea teatrului și a muzicii în
general, deoarece mama a lucrat la
Opera Națională București încă dinainte
de a mă naște eu, ca sufleur, și acolo am
descoperit în adevăratul sens culisele
spectacolelor de operă, teatru și nu
numai. Am avut, în plus, norocul de a mă
naște cu ureche muzicală și astfel am
ajuns să fac figurație în unele dintre
spectacole (Madame Butterfly, Oedipe,
Samson și Dalila, Norma, Cavaleria
Rusticană și Paiațe), să cunosc interpreți și
regizori renumiți și totodată să am ocazia
de a participa alături de aceștia la două
turnee: în Anglia și Grecia”. Talentul, ni se
spune prin cărți, grăuntele acela ciudat și
indefinibil, nu se dobândește. Se naște o
dată cu tine. Ce nu se mai spune e că abia
după ce-l afli, urmează munca. Truda
zilnică, fără răgaz, şlefuirea în ani lungi a
caratelor sclipitoare din tine. Am
descoperit toate acestea într-o seară
medievală, coborâtă din istoriile cu
prințese și cavaleri la marginea cetății
Alba Carolina, unde am auzit-o cântând
pe frumoasa violonistă într-un recital
superb de vechi și de frumos, în care
arcușul viorii sale era cuprins de flăcări și
instrumentul părea, în suntele fascinante
ale muzicii născute în alte veacuri, de foc.
Aproape timidă cu artisticăria de lemn
lăcuit din mâinile sale, delicată şi totuşi de
o dezinvoltură pe care nu pot decât să o
admir, Valentina se cufundă în câteva
piese din marele repertoriu violonistic:
Sibelius, Grieg, Elgar... Arcuşul aprins şi
construcţia fragilă din mâinile sale, par că
aruncă în jur o vrajă. Emoţia virtuozităţii
se simte aproape electric în aerul pieței
din Alba. Puritatea sunetelor e ca de
cristal, profunzimea notelor, uluitoare,
aproape hipnotică. Sunt acolo ritmuri care
intrigă, ritmuri lente, valsate, întrerupte de
aparente disonanţe, de ieşiri
temperamentale, apoi părţi de adaggio
ca o tânguire pasională urmate de
schimbări bruşte de ritm, foarte solicitante
pentru solistă, toate într-o combinaţie
insolită, o construcţie eclectică şi totuşi
extrem de vie şi de armonioasă în întregul
ei. Recunosc câteva dintre tehnicile
violonistice, nicidecum simple, ce dau
adevărata măsură a temperamentului
unui muzician de excepţie: rubato,
glissando, parcă şi vibrato… Iar la final,
aplauzele şi ovaţiile care nu mai
contenesc minute și minute în șir. Îmi spun
că aşa şi trebuie să fie, atunci când
întâlneşti adevărata artă.
În juriul Festivalului Enescu
Înaintea recitalurilor, Valentina nu
vorbește prea mult. Nu pare să aibă nimic
din orgoliul unei învingătoare ci mai
degrabă înţelepciunea de a asculta totul
cu o atenţie aparte, ca şi cum ar vrea să
absoarbă fiecare crâmpei dintr-o
experienţă unică. Dar după aceea,
povestindu-și frumusețea valorii, cu
vioara ţinută strâns în braţe, Valentina
pare că devine alta și descoperi că este
foarte aproape de simplitatea omului care
știe că acesta e drumul său. Toată
seriozitatea unui statut de vedetă par că
se evaporă brusc ca şi cum tensiunea
recitalului, o dată dispărută, le-a luat cu
ea. Râde cald, hohotit, glumeşte, explică,
gesticulează, povesteşte…Tace însă puţin
când o întreb cum a ajuns la vioară, la
vârsta de 6 ani și de ce talentul i-a spus să
o aleagă: „Un prieten extrem de drag
familiei noastre, Petre Codreanu, a venit
cu ideea de a începe studiul acestui
instrument. Însă nu a lăsat totul să
rămână o simplă idee, ci a făcut tot
posibilul pentru a mă iniția în acest nou
capitol. Mi-a dăruit nenumărate partituri,
două viori (una de jumătate 2/4, ce era
AVANTAJE 75