Rost-nr-38 - Omni Press & Design

ROST
cuprins ºi eu adesea de isterie sau de apatie, dupã
caz. Neavând vocaþie vizionarã, încerc ºi eu, atât
cât pot, sã regãsesc normalitatea ºi echilibrul sufletesc,
recurgând la ceea ce mã pricep mai bine,
lectura istoriei. Rãspunsul obþinut mã priveºte pe
mine ºi, eventual, propria generaþie, aceea care în
preajma revoluþiei era pe bãncile liceului sau în
primii ani de facultate.
Modelul genera]iei noastre
Cei care azi au între 30 ºi 40 de ani formeazã
oare o generaþie bine individualizatã? Are aceasta
un „crez“, o „misiune“ cu adevãrat? Nu ºtiu acum,
însã cu 17 ani în urmã lucrurile pãreau cu totul altfel.
Am fost o generaþie cuprinsã de patosul recuperator,
exprimat prin pasiunea cu care devoram
cãrþile lui Eliade, Cioran, Noica. Doream ca în câþiva
ani sã ardem zgura depusã timp de jumãtate de
veac în sufletele românilor ºi sã facem în acelaºi
timp marea transformare pe plan politic, fapt exprimat
în fenomenul „Piaþa Universitãþii“. Eºecul
acesteia a produs nenumãrate dezamãgiri, deºi,
din perspectiva istoriei, el era extrem de previzibil,
totul provenind dintr-o greºitã identificare a destinului
generaþiei noastre cu generaþia paºoptistã.
Dorind sã urmãm acest model ilustru, care a
avut atâtea împliniri pe tãrâm politic, am uitat cã
cel mai adesea politicul este o expresie a societãþii,
iar schimbarea pe plan politic se face atunci când
existã condiþii favorabile în corpul social, care se
„coc“ în timp. Am uitat cã în spatele generaþiei lui
Cuza, Kogãlniceanu ºi Brãtianu se aflã de fapt generaþiile
lui ªincai, Maior, Asachi, Lazãr, Poteca,
badea Cârþan care, cu rãbdarea cariului ce sfredeleºte
lemnul, au croit fundamentele culturale ºi
au reuºit sã creeze mediul favorabil din care a ieºit
mai apoi triumfãtoare generaþia paºoptistã, fãrã sã
þinã seama cã pe plan politic ei au suferit permanent
eºecuri în timpul imediat, dar care mai târziu
se vor transforma în mari victorii morale.
Acesta cred cã ar trebui sã fie modelul generaþiei
noastre. Dupã cum se poate observa lesne, tot
ce s-a petrecut în România bun din 1989 încoace,
s-a petrecut în ciuda politicului, care rãmâne pe
mai departe cel mai revolut aspect al societãþii româneºti.
Schimbarea s-a produs datoritã unor
oameni hotãrâþi sã facã treabã bunã în domeniul
lor de activitate. Din acest punct de vedere, mã
LA ROST
simt mult mai apropiat de un zugrav sau un muncitor
la combinat care-ºi face treaba bine, decât de
un „intelectual“ care-ºi clameazã la toate colþurile
inteligenþa ºi unicitatea. Frustrãrilor ºi lipsurilor
de care suferã azi intelectualii li se poate replica cu
biografia lui ªincai. Acest mare rãtãcitor, care a
purtat permanent cu el în desagã istoria românilor,
nu a fost preþuit ºi respectat de conducãtorii de
atunci. Cu rãbdare ºi smerenie el a învins, fie ºi
prin faptul cã numele acelor canonici care l-au persecutat
mai sunt pomenite numai în mãsura în
care sunt legate de numele sãu. Schimbarea s-a
produs mai întâi în scrierea istoriei ºi mai apoi pe
terenul disputelor politice. Faptul este valabil ºi
azi. Dacã majoritatea aºa-ziºilor „tineri politicieni“
sunt de o calitate cu totul îndoielnicã, pe tãrâm istoriografic
s-a produs în jurul lui 2000 o mare
schimbare, datoratã foºtilor studenþi de la începutul
anilor ’90, deveniþi acum cercetãtori în toatã
puterea cuvântului, care au depãºit discursul oficios
al perioadei comuniste ºi respingerile negativiste
feroce apãrute imediat dupã 1989.
Prin urmare, fie cã ne aflãm în þarã ºi nu suntem
bãgaþi în seamã, fie cã muncim în strãinãtate ºi
56 anul IV nr. 38