Rost-nr-38 - Omni Press & Design

ROST
unei glorii imediate care, nevenind deocamdatã,
l-a fãcut sã inventeze aberanta sintagmã de
„cuiburi islamiste din BOR“. Cristian Bãdiliþã are
admiratori mulþi, iar unii dintre ei pot foarte bine
sã-i extrapoleze autoritatea ºtiinþificã ºi în alte domenii
unde ºtie prea puþine sau habar nu are. Or,
dacã Cristian Vasile este un specialist în toatã puterea
cuvântului în domeniul istoriei bisericii din perioada
contemporanã, cu care îmi permit sã întorc
problemele pe fiecare faþetã ºi a cãrui opinie o
respect, iar la rândul sãu acesta o respectã pe a
mea, când am citit articolul lui Cristian Bãdiliþã din
„Averea“ mi-am amintit involuntar de celebrul
adagiu pe care îl reproduc aici în româneºte, spre
uzul celor care nu cunosc atâta latinã cât ºtie Bãdiliþã:
„Cizmare, nu mai sus de sanda!“. Mi se pare
absolut incalificabil sã afirmi cã poþi combate argumentat
o carte care trateazã un subiect despre care
nu ºtii prea multe ºi pe care, culmea, nici mãcar nu
ai citit-o! ªi tot Bãdiliþã vorbeºte de „þâfna atotºtiutorului“!
Dacã ar fi luat cartea ºi ar fi citit numai
concluziile la studiul „Patriarhul Justinian ºi apostolatul
social“ sau mãcar scurtele texte de pe coperta
patru, ar fi vãzut lesne cã nici vorbã de a-l spãla
pe Justinian în piaþa publicã cu „apã de trandafiri“.
Ar fi vãzut care sunt modelele care sunt apropiate
sufletului meu, ar fi vãzut cã nu fac deloc o „Cântare
a României“. Patriarhul este numai unul dintre
personajele cãrþii, prezent deopotrivã cu luminile
ºi umbrele lui. Faptul cã nu l-am mai vãzut exclusiv
în alb ºi negru, cã nu i-am conturat o imagine singur-vinovat,
asta este poate un motiv de nemulþumire
pentru cei care nu iubesc nuanþele. De asemenea,
dacã ne-am fi întâlnit ºi am fi abordat subiectul,
Bãdiliþã ar fi avut surpriza sã constate cã în
multe cazuri opiniile mele sunt apropiate de cele
ale sale. La rândul meu urmãresc cu atenþie ce se
petrece în Biserica Ortodoxã, dar, în primul rând,
mã intereseazã ierarhii de mâine.
Sunt curios ce argumente ar aduce Cristian
Bãdiliþã împotriva unei cãrþi de aproape 600 de
pagini, în care au fost valorificate sute de documente
de primã mânã. Sper cã nu îmi va opune
cãrþile lui Cristian Vasile sau ale altor istorici care
se ocupã în mod efectiv de problema pe care o discutãm.
Cred cã aceºti istorici sunt mult mai îndreptãþiþi
sã-mi reproºeze ceva, iar disputa trebuie
sã aibã loc între specialiºti. Am citit ºi eu câteva recenzii
extrem de critice la adresa traducerii Bibliei
LA ROST
pe care o coordoneazã Bãdiliþã, dar, în lipsa unor
lecturi solide pe domeniu, pot numai sã constat cã
existã pãreri diferite, eventual în sinea mea sã dau
uneia dintre pãrþi dreptate, dar nu mi-aº permite
sã-mi afirm opþiunea într-o publicaþie. Evident,
dezbaterile nu trebuie sã capete exclusiv chipul
uscat al academismului, dar nici nu trebuie sã se
transforme într-un Hyde Park, tocmai pentru cã
subiectul este unul de o asemenea importanþã.
Repet, nu m-ar fi deranjat deloc dacã în acea
searã, când se afla într-o stare avansatã de obosealã
(tot cadrul descris în articol conduce spre
aceastã concluzie), Cristian Bãdiliþã, dupã ce a aflat
de cartea mea dintr-o prezentare sumarã, unde a
citit niºte lucruri cu care nu a fost de acord, m-ar fi
blagoslovit cu câteva înjurãturi ºi apoi s-ar fi culcat.
Iar a doua zi, de dimineaþã, ar fi purces sã analizeze
serios chestiunea. Din pãcate, nu s-a culcat, ci, obosit,
a scris sub impresia de moment un articol absolut
inutil.
Dupã cum se poate observa, deºi nu am
vrut, „românismul“ din mine m-a fãcut sã alunec
pe panta ironiei, poate cam deplasate. Îl rog,
dacã poate, pe Cristian Bãdiliþã sã mã ierte. Dar,
revenind la chestiuni serioase, postura de intelectual
marcant a lui Bãdiliþã este onorantã ºi, în
acelaºi timp, o povarã. Nenumãrate persoane
trag de el, îl „ispitesc“ în diverse direcþii ºi, în
aceste condiþii, echilibrul este greu de menþinut.
Dar, tocmai pentru cã a devenit un nume „greu“,
el este obligat mai mult ca orice sã-ºi pãstreze
puterea de discernãmânt ºi sã nu mai fie atât de
pãtimaº. Tot în articolul citat el face câteva consideraþii
referitoare la ideologi ºi paranoici cu
care sunt de acord. Cred însã cu fermitate cã a
greºit þinta, iar persoanele la care face referire
nu se regãsesc în categoriile enunþate. Dacã este
într-adevãr o disputã profundã de idei, atunci da,
între ROST ºi Bãdiliþã nu mai poate fi colaborare,
dar nu cred deloc cã este aºa, ci e vorba de
o supãrare trecãtoare. Iar lucrul mã înfurie cu
atât mai mult cu cât reprezentanþii generaþiei de
care am vorbit nu înceteazã sã se despartã, adesea
zgomotos, din motive uneori puerile, care þin
în esenþã de politichia noastrã cea de toate zilele,
ale cãrei tare le-a observat foarte bine ºi Cristian
Bãdiliþã ºi care, repet, nu constituie vocaþia generaþiei
noastre. Oare când vom învãþa sã punem
o carte pe raft fãrã a o arunca pe a altuia?
58 anul IV nr. 38