Teologia necazurilor sau a încercărilor - Tineretul Ortodox

26
patimile personale, ne recomandă să o facem pe corabia pocăinţei, având drept cârmaci -
frica lui Dumnezeu.
Atunci, călătoria noastră nu va fi o rătăcire în bezna şi întunericul acestei lumi, un
naufragiu şi un eşec existenţial, o scufundarea în hăurile sau abisurile ei pătimaşe, în
“împletiturile” şi “întunericul lumii”, ci o ancorare la ţărmul fericirii, în odihna şi iubirea
Sfintei Treimi 95 .
95 Sfântul Isaac Sirul, op. cit., p. 364: “Dar precum nu e cu putinţă a trece marea cea mare fără vapor şi corabie, aşa nu
poate trece cineva spre dragoste, fără frică. Marea cea rău mirositoare aşezată între noi şi raiul înţelegător, n-o putem
străbate decât prin corabia pocăinţei, mânată de vâslaşii fricii. Dacă vâslaşii aceştia ai fricii nu cârmuiesc corabia
pocăinţei, prin care străbate marea lumii acesteia spre Dumnezeu, ne înecăm în marea cea rău mirositoare. Pocăinţa este
corabia; frica este cârmaciul ei; dragostea este limanul dumnezeiesc. Deci frica ne aşează în corabia pocăinţei şi ne trece
peste marea vieţii celei rău mirositoare şi ne conduce spre limanul dumnezeiesc, care este dragostea, la care străbat toţi cei
ce se ostenesc, toţi cei împovăraţi de pocăinţă. Şi când am ajuns la iubire, am ajuns la Dumnezeu. Şi calea noastră s-a
săvârşit şi am trecut la ostrovul ce se află dincolo de lume, unde e Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh.