Teologia necazurilor sau a încercărilor - Tineretul Ortodox

34
În legătură cu acestea, Sfântul Maxim Mărturisitorul vorbeşte despre lucrarea
vicleană a diavolilor, despre “însoţirile şi disimulările lor nevăzute”, despre
“subţirimile (nuanţele), micimile, mărimile şi umflările lor uriaşe, cum cedează; se
retrag, încetează, stăruie, năvălesc mai repede sau mai domol; care sunt justificările
lor în faţa sufletului ca în faţa unui tribunal şi hotărârile ce se dau de către cugetare;
înfrângerile şi biruinţele văzute şi starea lăuntrică ce-o însoţeşte pe fiecare; care e
pricina pentru care li se îngăduie dracilor să tulbure sufletul cu multe patimi şi aceasta
fie prin ei înşişi, fie prin alţii (altele); prin ce gând ne aduc în faţa minţii fără de
vreme materiile proprii, prin care pornesc în chip ascuns războiul amarnic împotriva
noastră, care ne preocupăm de cele ce nu sunt de faţă de parcă ar fi prezente,
întinzându-se spre materii, sau fugind de ele şi anume primul lucru pătimindu-l de
dragul plăcerii, al doilea din pricina durerii; despre modul prezenţei lor în noi şi
despre nălucirile complicate şi variate ce le stârnesc în visurile din vremea
somnului” 133 .
Despre aceeaşi varietate a ispitelor prin care încearcă diavolul să ne
îndepărteze de scopul bun al vieţii noastre, vorbeşte şi Cuviosul Isaia Pusnicul,
arătând că “un demon săgetează ochiul aţâţându-l spre pofte; altul săgetează auzul
spre a asculta cu plăcere cele ce nu trebuie; altul, limba aceluia spre vorbirea
împotriva altora şi spre ascultarea mâniei; altul mişcă pântecele spre lăcomie; altul
mişcă mâinile spre moleşeală; altul îndeamnă picioarele spre a alerga spre păcat; altul
aţâţă trupul spre desfrânare şi adulter şi lene; altul îl atrage spre ceartă şi pismă şi
ciudă; altul îl împinge spre ură şi spre ascuţirea răului; altul îl sfătuieşte spre mese
bogate şi griji lumeşti; altul îl îndeamnă spre preoţie şi egumenie; altul îl îndeamnă
spre vizitarea fraţilor, rudeniilor şi a prietenilor...” 134 .
În cadrul acestei învăţături duhovniceşti generale despre un adevărat “război
nevăzut”, Părinţii filocalici vorbesc mai întâi despre o primă etapă a lui - ispita,
momeala sau atacul diavolesc, iar în legătură cu această ispită, despre cauzele,
felurile şi mecanismele ei; despre atitudinile şi rostul ei, despre gradul de culpabilitate
şi modalităţile de tăiere a ei.
Ispita, momeala sau atacul
Definind ispita sau momeala (προσβολι), “o mişcare fără imagini a inimii”,
Sfântul Marcu Ascetul arată că aceasta este universală, întrucât “a nu avea experienţa
momelii răului e propriu firii neschimbabile, nu celei omeneşti” 135 . Cu toate acestea,
Sfântul Isaac Sirul nuanţează, referindu-se la diferite grade, nuanţe sau intensităţi ale
ispitei diavoleşti şi subliniază că diavolul are putere de ispitire numai asupra celor pe
133 Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie..., p. 28.
134 Cuviosul Isaia Pusnicul, Douăzeci şi nouă de cuvinte, în Filocalia..., volumul XII, Traducere din greceşte, introducere şi
note de Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Membru al Academiei Române, Editura Harisma, Bucureşti, 1991, p. 275.
135 Marcu Ascetul, Despre Botez, în Filocalia..., volumul 1, p. 370.