Teologia necazurilor sau a încercărilor - Tineretul Ortodox

36
argint şi slava deşartă 143 . În Tratatul practic, Evagrie face referire la “doi demoni
foarte ageri, depăşind aproape rapiditatea minţii noastre: demonul preacurviei şi cel
care ne stârneşte să-l hulim pe Dumnezeu 144 . Ei nu fac la început altceva, decât să
stârnească filavtia sau iubirea de sine, care este “iubirea neraţională a trupului” 145 ,
considerată “maica relelor” 146 . Din ea se naşte toată lista patimilor.
Diavolul, ne arată Sfântul Ioan Scărarul, ne sapă trei gropi, adică trei ispite:
prin cea dintâi încearcă să ne împiedice să lucrăm binele. Prin a doua, chiar dacă îl
facem, să nu-l facem pentru Dumnezeu, ci spre mândria noastră. Dacă nu a reuşit prin
aceste două curse, ne dă o îndrăzneală nejustificată în săvârşirea lui, pentru a ne
aduce pe culmile mândriei. Sufletul are împotriva acestor trei ispite trei arme
specifice: pentru cea dintâi - sârguinţa şi gândul la moarte; pentru cea de-a doua -
supunerea şi ocara; iar pentru cea din urmă - defăimarea de sine 147 .
Petru Damaschinul, autor duhovnicesc din Filocalia V, spune că viaţa
duhovnicească a creştinului este permanent primejduită de şase curse: de-a dreapta şi
de-a stânga, sau a prea multor osteneli şi a prea puţinelor; a celei de sus şi de jos, sau
a înălţării şi descurajării; a celei dinăuntru şi din afară, adică a fricii şi a îndrăznelii 148 .
Sfântul Maxim vorbeşte, la rândul lui, despre o ispită generală a firii omeneşti,
prin care se schimbă starea organică a trupului şi a minţii. Factorii care influenţează
această modificare sunt îngerii, diavolii, aerul şi hrana 149 .
Tot Sfântul Maxim împarte ispitele în de voie, care provoacă plăcere şi bucurie în
trup şi tristeţe şi durere în suflet; şi ispite fără de voie, ce aduc dureri fără de voie
trupului, dar dau sufletului bucurie 150 .
Petru Damaschinul subliniază faptul că nu toate momelile sunt rele. În timp ce
ispitele sau momelile rele instigă spre rău, cele bune, îndeamnă spre lucrarea
virtuţilor 151 .
Ascetica ortodoxă diferenţiază, în funcţie de izvoarele păcatului, o ispită
externă şi o ispită internă.
Ispita externă îşi are începutul încă de la căderea primilor oameni. Potrivit
Sfântului Maxim Mărturisitorul, păcatul lui Adam şi al Evei a constat “necunoaşterea
cauzei celei bune”. Prin aceasta, omul s-a înstrăinat de cunoştinţa de Dumnezeu şi s-a
umplut de cunoştinţa pătimaşă a lucrurilor ce cad sub simţuri. În acest mod, omul “a
socotit zidirea văzută drept Dumnezeu, îndumnezeindu-o”, “a slujit cu toată sârguinţa
zidirii în loc de Ziditor” 152 .
143
Evagrie Ponticul, op. cit., p. 94.
144
Idem. Tratatul practic. Studiu introductiv, traducere şi comentarii de Cristian Bădiliţă, Polirom, Iaşi, 1997, p. 51.
145
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste. Suta a doua, în Filocalia...,volumul 2, p. 92.
146
Ibidem.
147
Sfântul Ioan Scărarul, op. cit., p. 318-319.
148
Învăţăturile duhovniceşti ale Sfântului Petru Damaschinul..., p. 145.
149
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste. Suta a doua, în Filocalia..., volumul 2, p. 100.
150
Ibidem, p. 308.
151
Învăţăturile duhovniceşti ale Sfântului Petru Damaschin, p. 187.
152
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie..., p. 35.