Teologia necazurilor sau a încercărilor - Tineretul Ortodox

50
Ascetica ortodoxă vorbeşte despre trei momente ale actului voluntar şi
deliberarea, decizia şi executarea.
Deliberarea este faza de ezitare, de căutare şi formulare a circumstanţelor sau
motivelor ce au puterea să influenţeze mişcarea voinţei într-o direcţie sau alta. În
această etapă, mintea concepe una sau mai multe alternative, dintre care va alege în
funcţie de motivele sau mobilele cele mai puternice; reflecţia asupra şanselor sau
posibilităţilor de a duce la împlinire varianta aleasă. Prin aceasta, se formează o
judecată de utilitate sau de necesitate. Tot în această etapă, intervin circumstanţele
actului voluntar sau “detaliile”: cine, adică săvârşitorul; pe cine, adică cel ce suferă
acţiunea; ce, adică forma acţiunii; cu ce, adică instrumentul; unde şi când, adică locul
şi timpul; cum sau modul; pentru ce, adică pricina, cauza 216 .
Faza sau etapa hotărârii este etapa în care mintea se stabileşte asupra unui motiv,
eliminându-le pe toate celelalte alternative; iar faza înfăptuirii este faza săvârşirii
actului voluntar, în mod liber şi deliberat.
În funcţie de aceste etape, voinţa intervine, în cea dintâi, creator şi selectiv,
adunând alternativele cu variatele lor motivaţii şi selectându-o pe cea pe care o vede a
fi mai oportună; în cea de-a doua fază, prin decizie; iar în faza execuţiei, prin
judecarea faptelor, după efectele lor 217 .
Sfântul Maxim Mărturisitorul a elaborat şi o terminologie specifică, în legătură
cu gradele de implicare ale voinţei în acest mecanism. El vorbeşte, astfel, despre o
voinţă nedeterminată (telisis), constând în năzuinţa de a se realiza, dar fără a-şi
preciza obiectul ei. Prin fixarea asupra unui scop, cert sau incert, realizabil sau
irealizabil, ea devine o voinţă determinată (boulisis). După acest moment, urmează
deliberarea sau chibzuinţa şi, ca efect, alegerea scopului posibil (bouli sau
boulevsis). Deliberarea oferă materialul din care voinţa alege sau asupra căruia
optează şi se decide (proairesis).
În legătură cu această alegere, Sfântul Maxim introduce voinţa deliberativă - gnomi.
În lucrarea de alegere sau selectare a alternativelor, a motivelor şi motivaţiilor pro şi
contra, voinţa nu lucrează automat, mecanic, ci deliberativ, discreţional, după un
mecanism complex, ce îmbină motivele raţionale cu cele sentimentale şi după o
logică adeseori paradoxală. Selecţia acestora o face dispoziţia sau gnomi, care este
subiectivă, slăbită de păcat şi de stăruinţa în el 218 .
216 Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica. Ediţia a II-a. Traducere de Pr. D. Fecioru, Editura Scripta, Bucureşti, 1993, p. 85.
217 Apropieri se pot face cu psihologia contemporană experimentală, care vorbeşte despre următoarele faze sau etape
ale actului voluntar: 1. Apariţia conflictului, ca o momeală, uneori chiar a unui conflict cu mai multe alternative. Când
toate au aceeaşi pondere, reflexiunea alege o soluţie, în funcţie de motivaţie. 2. Deliberarea este perioada în care este
analizată fiecare alternativă. Ea presupune alcătuirea unui plan pentru a putea elimina sau micşora riscurile în cazul
alegerii unei alternative. Ea poate dura multă vreme (ca în cazul alegerii unei profesii) sau mai puţin. Uneori deliberarea
e formală, iluzorie, căci hotărârea e luată, dar se caută argumente pentru a o justifica în faţa altora sau în faţa propriei
sale conştiinţe. 3. Decizia este momentul caracteristic al voinţei, în care mintea alege ferm varianta asupra căreia a
deliberat. 4. Executarea hotărârii, ceea ce în terminologia filocalică ar fi fapta sensibilă. Vezi Andrei Cosmovici,
Psihologie generală, Editura Polirom, Iaşi, 1996, p. 244-245.
218 Sfântul Maxim Mărturisitorul, op. cit, p. 177; vezi şi Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos sau restaurarea omului..., p. 173.