Teologia necazurilor sau a încercărilor - Tineretul Ortodox

48
prin ea să existe şi despre firea şi voinţa ei ca neaflându-se concret decât în persoane,
care precizează modul concret al folosirii voinţei, a dezvoltat-o Sfântul Maxim
Mărturisitorul, el arătând prin aceasta că chiar în voinţa naturală e dată şi putinţa
folosirii firii” 204 .
Sfântul Maxim face distincţie, mai întâi, între o voinţă naturală (telima
fisikon) şi o voinţă deliberativă sau gnomică (telima gnomikon). În Epistolele
hristologice şi duhovniceşti, Sfântul Maxim defineşte voinţa naturală a fi “o putere
(o facultate) doritoare a ceea ce e propriu firii care doreşte” 205 , o “dorinţă raţională şi
vitală” 206 .
Voinţa sau voirea naturală, susţine Sfântul Maxim, este bună şi năzuieşte spre bine
sau, în terminologia maximiană, spre a fi veşnic bună. Ea este, deci, “o năzuinţă
ontologică spre bine, ce doreşte binele şi are certitudinea lui absolută, excluzând
păcatul” 207 .
Această voinţă este comună firii, este voinţa generală a naturii umane. Dintre
voirile naturale sau fireşti, Sfântul Maxim enumeră: supunerea sub legea lui
Dumnezeu, căci omul e, prin fire, supus şi slujitor al lui Dumnezeu; apoi cele care
susţin natura sau viaţa umană firească, precum: foamea, setea, somnul şi cele
asemănătoare 208 .
Paralel cu această voinţă, şi ca expresie a libertăţii ei, persoana umană este
înzestrată cu o voinţă deliberativă, de alegere sau gnomică, sau, cum simplu o
numeşte Sfântul Maxim - gnomi. În concepţia ascetică a Sfântului Maxim, această
libertate de alegere sau liber arbitru, nu numai că denotă imperfecţiunea, limitarea şi
căderea naturii umane 209 , ci are chiar caracterul de păcat. Originea răului şi a
păcatului privine, potrivit Sfântului Maxim din necunoaştere sau, cum vorbesc
Părinţii filocalici de la cei “trei uriaşi ai patimilor”: neştiinţa, uitarea şi ignoranţa.
Când omul discerne adevărul, voinţa înseamnă “lansarea în linie dreaptă a dorinţei
firii după ceea ce este potrivit pentru ea, iar aceasta e binele...” 210 .
Dacă voinţa naturală este generală, comună întregii firi umane, voinţa gnomică
este specifică, proprie persoanei, căci natura voieşte şi acţionează, doar persoana
alege, adică are posibilitatea şi libertatea de a alege între două sau mai multe
alternative 211 .
204
Preot Prof. Acad. Dr. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 263.
205
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Scrieri. Partea a doua. Scrieri şi epistole hristologice şi duhovniceşti. Traducere din
greceşte, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, EIBMBOR, Bucureşti, 1990, p. 178.
206
Ibidem.
207
Magistrand Ică I. Ioan, atc. cit., p. 358.
208
Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Natură şi har în teologia bizantină, în “Ortodoxia”, XXVI (1974), nr. 3, p. 405.
209
Vladimir Lossky, Chip şi asemănare (trad. de Lucian Turcescu), în “Studii teologice”, XLIII (1991), nr. 1, p. 62.
210
Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos sau restaurarea omului, Editura Omniscop, Craiova, 1993, p. 175.
211 Vladimir Lossky, art. cit., p. 62.