Bálint Tibor Pelerinaj la Zidul plîngerii (Destine paralele) - Adatbank

— Taci ! îl întrerupse Lévi Áron, cînd îşi dădu seama
unde vrea să ajungă pustnicul. Vrei să adaugi păcatelor tale
şi vorbe fără rost împotriva lui Dumnezeu ?... Cutezi a-ţi
asemui soarta cu pătimirea lui Isus ?... Tu îţi aperi pricina
aşa cum şi-a apărat-o Iov, iar eu îţi voi răspunde la fel
precum i-au răspuns cei trei prieteni celui pus la încercare ;
ba, mai mult, precum a izbucnit Elihu, cînd a'văzut neputinţa
celor mai în vîrstă decît el !... Îţi spun dar : ia seama,
Bárány, căci Dumnezeu vede purtarea tuturor, şi nu vei
găsi nici beznă, nici umbră a morţii în care să te poţi
ascunde din faţa Lui !... Ai grijă, căci veni-va vremea cînd
vei striga şi îl vei căuta pe Dumnezeu, zicînd : Unde este
Ziditorul meu, care ne învaţă mai mult decît pe dobitoacele
pămîntului şi ne dă mai multă pricepere decît păsărilor
cerului ?! Aşa vei striga atunci !
Ceasornicarul se porni să rîdă, cu glasul acela nechezat
şi aţîţat cu care întîmpinase la început învinuirea că s-ar
hrăni cu lăcuste, şi de-abia rîsul îi vădi adevărata sfîrşeală
scoţîndu-i la iveală paloarea sordidă din mărăcinişul -obrazului,
în vreme ce clipea mărunt din ochii injectaţi, rînjindu-şi
dinţii stricaţi, cu tot trupul cuprins de convulsii,
de parcă se scărpina.
— Elihu, i-auzi cu cine-mi vine, cu Elihu ! chioti el strident.
Îţi închipui că nu ştiu de-a fir a păr ce-a îndrugat ţicnitul
ăla ?... Pilda ta nu e bună, Lévi, nu e bună defel !...
Adu-ţi aminte că în zadar s-a năpustit cu surle şi tobe cel mai
tînăr şi zvăpăiat asupra nefericitului năpăstuit înălţîndu-şi
întruna vocea, căci Iov a mai găsit în sufletul său atîta
vlagă să-l zvîrle pe mucos cît-colo, de s-a dus învîrtindu-se
!... Şi mai aminteşte-ţi ce a spus bubosul cel ajuns
la discordie cu ţine însuşi : s-ar putea zice, în adevăr, că
neamul omenesc sînteţi voi, şi că odată cu voi va muri şi
înţelepciunea !... Am şi eu minte ca şi voi, şi îmi voi apăra
dreptatea pînă la cea din urmă suflare !...
Gesticula ca un apucat.
— N-aş fi crezut că gura ta din care am auzit graiul
aurit al Sfîntului Duh mă va împroşca cu atîtea vorbe
spurcate, zise Lévi trist, cu glas scăzut. Ştii bine că mi-am
purtat crucea pînă la capăt, de familia mea s-a ales
fumul şi cenuşa... Şi acum mi-e dat să aud că totul n-a fost
decît amăgire, că împărăţia lui Dumnezeu nu-i nicăieri,
12