Bálint Tibor Pelerinaj la Zidul plîngerii (Destine paralele) - Adatbank

Lévi intră în coşmelie, îşi anină bocancii pe umăr şi se
opri după aceea în faţa lui Bárány cu un aer mîhnit şi
mustrător.
— Cîtă vreme am mai tras un dram de nădejde că-ţi
vei da seama de nevolnicia ta, am ocolit vorbele ce te-ar
fi putut depărta pentru totdeauna de Domnul... Dar acum
am văzut cu ochii mei şi am auzit cu urechile mele că
Dumnezeu te-a dat pe mîna Satanei, aşa că n-am de ce să-ţi
mai ascund : înainte de a mă aşterne la drum, m-am adresat
adunării bătrînilor şi i-am întrebat dacă se mai poate afla
mîntuire pentru sufletul tău.
— Se află, nu se află, tu cată-ţi de drumul tău ! făcu
Bárány, însă Lévi se dădu şi mai aproape.
— Dar, unul cîte unul, bătrînii şi-au deschis braţele a
neputinţă şi mi-au răspuns precum stă scris în Epistola lui
Pavel către evrei : cînd un pămînt este adăpat de ploaia
care cade adesea pe el şi rodeşte o iarbă folositoare celor
pentru care este lucrat, capătă binecuvîntare de la Dumnezeu
; iar cel care aduce spini şi mărăcini este lepădat şi
aproape să fie blestemat, şi sfîrşeşte prin a i se pune foc !
Bárány vru să trimită o vorbă de ocară soborului de
bătrîni, acum chiar dacă ar fi fost ars pe rug prea puţin
îi păsa, numai să poată vedea iar teleaga în care, alături de
viţelul îmbucătăţit şi curăţat de măruntaie, străluce prea-frumosul
idol al iubirii, zeiţa care a cerut să i se închine
ofranda sîngeroasă în luminişul din inima pădurii. Iar cînd
trăsura apăru într-adevăr, nici nu băgă de seamă că guriţa
veterinarului exprimă o şi mai mare amărăciune, că femeia
zace în coşul cotigii ca moartă, cu umbrele vineţii ale orbitelor
prelinse pe obraz ; Bárány vedea numai un Adam şi
o Evă, neprihăniţi şi sinceri în fericirea lor de dinaintea
căderii în păcat...