Bálint Tibor Pelerinaj la Zidul plîngerii (Destine paralele) - Adatbank

şi coastele, de parcă „toaşu’ prim” de la raion l-ar fi izbit
cu picioarele. Chiar şontîcăi o vreme, iar în faţa ochilor
îi apărea necontenit maşina de gunoi : îi vedea aievea pe
cei doi vagabonzi smulgîndu-l pe bătrîn din pat cu căngile
şi răsturnîndu-l în lada aia mare, şi-i venea să se îmbete,
dar nu luase bani la el, aşa că n-avu încotro şi trebui să
îndure cu mintea trează realitatea neplăcută a celor întîmplate
la raion.
La Schitu fusese repartizată cu ani în urmă o învăţătoare
frumoasă şi cuminţică, se numea Tenkei Lenke, o
compătimeau cu toţii, fiindcă nu cunoşteau nici un bărbat
de prin partea locului cu care să se fi potrivit. Scoica,
dulgherul cel hîtru care trimitea versuri şi la ziarul din
vale, spre a fi „evaluate”, o şi înţepa cu şuguiala : — Pe
cînd, Lincuţa, pălincuţa ? —, iar alteori îi aţinea drumul
pe-nserate : — Cin’ ţi-ogoaie-n noapte alean, Lino-lean ? —,
deşi nimeni nu obişnuia s-o petreacă pînă acasă, nu-i dădea
nimeni tîrcoale, şi lui Zsákos poate că tocmai blîndeţea şi
independenţa fetei aflate între hotarele domeniului său îi
era pe plac, îi stîrnea şi mai mult dorinţa, îşi închipuia că
dacă acum, după muştruluiala pe care o încasase de la
Oniga, micuţa învăţătoare l-ar primi în graţiile ei, ar
creşte numaidecît în ochii lumii şi în propriii săi ochi ; oricît
s-ar fi fălit el în stînga şi-n dreapta cu succesele sale,
adevărul era că pînă acum nu se drăgostise decît cu fete
de la bufet, cu văduve lălîi şi cu ţigănci mînjite de mortar.
Se abătea cîteodată din drumul său şi pe la şcoală, chipurile
în inspecţie de la Sfatul popular, iar cînd o întîlnea pe
stradă, arunca în urma Lenkăi cîte-o vorbă, dar îndată ce
ajungea în faţa ei devenea stînjenit şi-şi pierdea îndrăzneala.
— Îşi văd copiii de carte, învaţă ? întreba el şi rămînea
apoi ca bolovanul, zîmbind prosteşte.
Învăţătoarea îi ghicise gîndul şi îl ocolea. Locuia la
marginea cătunului, spre Stejera, în casa unei văduve care
îi închiriase o cameră cu o sută de lei pe lună. Secretarul
trecea uneori pe-acolo cu motocicleta după lăsarea întunericului,
oprea peste drum de casă şi, sprijinindu-se de
rezervorul de benzină, se uita lung la fereastra prin care se
prefira o lumină slabă. În cele din urmă, într-o dimineaţă,
îi făcu semn bătrînei care stătea în faţa măcelăriei, iar
36