Bálint Tibor Pelerinaj la Zidul plîngerii (Destine paralele) - Adatbank

Dar tâmplarul nu era atent decît la propria-i durere
şi, printre icnete, îşi debită dezvinovăţirile de rigoare :
— Aseară, la cărţi, am dat pe gît cîteva păhărele de
băuturică... Iar acasă am mai găsit niscai sarmale rămase de
ieri...
În lumina ce se prefira din antreu, capul său enorm,
năduşit, strălucea de picăturile de sudoare ca un dovleac
înrourat. Se făcu de două-jumătate pînă ce medicul îl ridică
de pe jos, îl duse tîrîş-grăpiş înăuntru, îi administra
digestive şi antispastice, pentru ca, în ultimă instanţă, să
pună seringa la fiert ca să-i aline durerile cu o injecţie de
novocaină. Se culcă apoi iar, dar nici nu mai încercă să
adoarmă, ştia din experienţă că la ora asta Palika se trezeşte
din somn şi începe să se vaiere, ca să fie scos din
pătuţ şi culcat lîngă maică-sa. Era un obicei ciudat, care
se repeta în fiecare noapte întocmai, la aceeaşi oră ; copilul
trezit din somn căuta pe dibuite chiar din primele
momente baticul roşu de-o palmă pe care trebuia să i-l
aştearnă peste obraz la culcare ca sa adoarmă şi căruia el
îi zicea „titi”. Sándor stătu culcat vreo douăzeci de minute,
în aşteptare, atunci copilul începu într-adevăr să
urle cu glasul său dezagreabil, răguşit şi bătrînicios, apoi se
porni să se zbuciume şi să se zvîrcolească în neştire, se încleştă
de el înspăimîntat cu toate cele zece unghii, pentru
ca peste cîteva minute să doarmă din nou liniştit lîngă
maică-sa, cu obrazul acoperit de baticul roşu...
La cinci şi jumătate medicul se sculă, se bărbieri, bău
două ceşti de ceai tare, neîndulcit şi se duse să-l viziteze
pe bătrînul lovit de apoplexie. În drum dădu cu ochii de
şeful de gară care, desculţ, se agita lîngă garnitura de tren
sosită de curînd ; Baga se prefăcu că nu-l vede, dar în
cele din urmă se apropie de el.
— Uite-aşa trebuie să alerg întruna de colo pînă colo,
că împieliţaţii ăştia de copii îs în stare să-mi pună peste
noapte piroane pe şine...
Halmi îl privi zîmbitor pe bondocelul care căta pe sus,
de parcă linia ferată se întindea undeva la înălţime, iar
craidonul ăsta încerca acum să descopere de aici de pe
pămînt piroanele ascunse, apoi dădu din cap şi-şi văzu îndată
de drum, fără să arate c-ar şti dincotro bate vîntul ;
însă în dosul gării, acolo unde drumul o cotea spre celă-
26