Bálint Tibor Pelerinaj la Zidul plîngerii (Destine paralele) - Adatbank

era rost de-un ajutor colea, că din partea copiilor ei, împrăştiaţi
care-ncotro, slabă nădejde. Mergea, ducîndu-şi în
sacoşă cratiţa cu email albastru, braţul stîng şi-l ţinea
vîrît sub broboadă, păşea încrezătoare, iacătă, îşi zicea,
pînă şi-un străin o omeneşte mai mult decît propriile odrasle...
În cuptorul uriaş focul nu fusese încă aprins, aerul
răcoros al bucătăriei mirosea a afumat, dar cel mai ciudat
era că bucătăreasa cea grasă, cumătră Béluska, care trimisese
vorbă după ea, nu se vedea pe nicăieri. Dezamăgită,
bătrîna dădu să iasă din bucătărie, cînd în faţă-i se
ivi, înaltă, umbra secretarului.
— Ia spune, lele Butuc, mi-ai ţinut mata lumînarea ?...
Apăi, dacă n-ai ţinut-o, de ce mi-ai scos vorbe în Schitu ?...
De ce-ai spus c-am vrut s-o ţolesc pe paţachina aia domnească,
şi că i-am oferit bani ?...
Femeia se trase îndărăt clipind mărunt din ochi şi îşi
ridică în faţa obrazului mîinile cu degete uscăţite ca nişte
crengi.
— De unde naiba te-ai ivit taman atunci ?... Ai fi venit
călare pe-o coadă de mătură, mai ştii ?
Cumătra Butuc se trase spăimîntată spre uşă ; ghicise
de ce a momit-o bucătăreasa încoace.
— Nu care cumva să dai în mine ! bolborosi ea. Aş
putea să-ţi fiu mamă !
— Să dea nevoia-n mata, nu eu !... Ce crezi, că-mi
mînjesc mîinile cu fitecine ?
Dar îi venea femeii din ce în ce mai aproape, iar cînd
aceasta dădu să treacă pragul sprijinindu-se de unul din
uşori, îi trînti uşa peste mînă aşa de tare că nefericita
scoase un ţipăt şi căzu grămadă.
De-acum putea să se tîrşîie-ncoace liniştită şi grăsana de
Béluska, ca s-o stropească cu apă pe nenorocita atrasă în
capcană şi s-o ridice de pe jos.
— De ce puşca lui Hector te-i fi pornit de-acasă, dacă
nu te simţeai în putere ?... Şi despre ce secretar bolboroseşti
întruna ?... Păi dacă era aici, tot aici ar fi şi-acum,
blagoslovi-te-ar...!
Şi, răscrăcărîndu-şi picioarele enorme, îşi ridică şorţul,
ca să-i arate că nici vorbă să-l fi pitit ea pe Zsákos undeva.
40