serviciul sanitar al armatei române în perioada 1914 – 1919

Ionescu şi Leoveanu, de la ambulanţa diviziei. Locotenentul medic Ceauşescu avea, în iunie 1918,
şi o atribuţie concretă, anume combaterea epidemiei de tifos exantematic din zona localităţii Gura
Galbenă, în timp ce omologul său, Ionescu era însărcinat cu serviciul la trupele din garnizoana
Hânceşti [8, p.148].
Un substanţial memoriu pe tema reorganizării Serviciului Sanitar în Basarabia, era redactat
şi înaintat în luna mai 1918 de către generalul medic Nicolae Vicol, către ministrul de Război din
guvernul Al. Marghiloman, generalul Constantin Hârjeu. Memoriul începe cu o constatare pesimistă
a fostului şef al Serviciului sanitar de la armata de operaţii: „Starea actuală în Basarabia, atât din
punctul de vedere al funcţionării serviciului sanitar al populaţiei, cât şi din acel al răspândirii
bolilor contagioase, este îngrijorătoare”.
Îngrijorarea înaltului funcţionar român provenea mai ales din proliferarea bolilor
contagioase, în special a tifosului exantematic, care afecta, conform unor responsabili provinciali,
un număr de circa 4000 de oameni. În plus, nici măcar posibilităţile de a determina statistic
amploarea epidemiei nu erau foarte largi, regiuni întinse scăpau controlului detaşamentelor militare,
iar structurile locale de putere dovedeau sensibile lacune în domeniul organizatoric şi
comunicaţional, mijloacele propriu-zise nefiind, totuşi, absente cu desăvârşire.
Ţinând seama de situaţia creată, de posibilităţile existente, ca şi de obligaţiile asumate de
armata română prezentă în zonă, N. Vicol propunea o serie de măsuri, rezumate în 9 puncte dintre
care menţionăm: adaptarea organizării sanitare la cea administrativă, pe zemstve, astfel încât
operaţiunile să fie coordinate în mod corespunzător; continuarea activităţii spitalelor civile, sub
egida autorităţilor locale şi sub rezerva unei înţelegeri între autorităţile locale competente şi Direcţia
Generală a Serviciului Sanitar Civil; fixarea pentru spitalele militare, permanente sau de campanie,
a unor tabele provizorii de efective, după un model anexat de autor la finalul memoriului Vicol îşi
motiva propunerea pornind de la inexistenţa pe plan local a elementelor de poliţie sanitară
executorie, ca şi de precaritatea infrastructurii. Conform modelului organizatoric propus de
generalul Vicol, fiecare spital trebuia să aibă medici, personal şi material suficiente în vederea
organizării unei echipe volante de deparazitare; preluarea de către secţiile mobile a serviciilor pe
care ambulanţele serviciului sanitar civil le efectuau înaintea modernizării reţelei spitaliceşti din
Vechiul Regat. Ca o măsură complementară în acelaşi sens, era propusă cooptarea şi perfecţionarea
pe linie profesională a felcerilor ca şi menţinerea atribuţiilor spitalelor militare în raporturile cu
populaţia civilă. Sediul formaţiunilor sanitare militare şi aria lor de activitate urmau a fi stabilite de
către Ministerul de Război, după consultări cu Inspectoratul Sanitar Militar al Basarabiei şi
Moldovei; reorganizarea personalului prin aducerea de personal medical din „ţara-mamă”(Vechiul
Regat). Un obstacol major în calea acestei operaţiuni era reprezentat de imaginea defavorabilă
126