serviciul sanitar al armatei române în perioada 1914 – 1919

omâneşti, în cele mai grele timpuri”. De altfel, însăşi suverana, care s-a remarcat, inclusiv sau
poate, în primul rând ca „mamă a răniţilor”, fără a se teme de gloanţele duşmane sau de tifosul
exantematic, a elaborat o carte de memorii, intitulată simplu, „Povestea vieţii mele”, în cuprinsul
căreia putem găsi referiri pline de sensibilitate la provocările ridicate în faţa Serviciului sanitar al
armatei române de către dificultăţile războiului [151].
O altă operă memorialistică, cu un caracter direct, este cea a lui Yvonne Blondel (fiica lui
Camil Blondel), fost sanitar voluntar pe lângă armata română în timpul Primului Război Mondial.
Jurnalul Yvonnei Blondel reprezintă un document istoric de real interes, informaţiile, observaţiile şi
aprecierile sale completând imaginea societăţii româneşti în prima fază a războiului [16].
O amplă sinteză consacrată participării ţării la „Marele Război”, aşa cum a fost el cunoscut
în epocă, a lăsat Constantin Kiriţescu [134-136]. Autorul prezintă aportul Serviciului sanitar al
armatei îndeosebi prin raportarea la epidemia de tifos exantematic din primele luni ale anului 1917,
evitând să abordeze problematica divergenţelor şi a acuzaţiilor inter-româneşti (trăsătură comună
întregii lucrări), evidenţiind realizările, sacrificiile şi buna colaborare cu medicii francezi, în
contrast cu cei ruşi. Dacă lucrarea lui Kiriţescu se distinge prin amploare, bogăţie informativă şi
patetismul tonului, sinteza monografică intitulată „Războiul pentru întregirea neamului”, pe care o
datorăm lui Mircea Vulcănescu, publicată în cadrul „Enciclopediei României”, la finele anilor ’30,
„constituie după opinia lui Mircea Eliade – cea mai clară, mai bine documentată şi mai sistematic
organizată monografie asupra acestui subiect” [198].
În conţinutul tuturor acestor lucrări cu caracter general, ştiinţific sau memorialistic cel mai
abordat subiect, dintre cele care implică participarea directă şi masivă a sanitarilor militari, este cel
al epidemiei de tifos exantematic din iarna şi primăvara anului 1917. Desigur, în evaluarea şi
prezentarea tragicelor evenimente diferenţele de optică şi de interese nu lipsesc. Kiriţescu insistă
asupra tăriei de caracter a românilor militari şi civili, a sacrificiilor din partea personalului medical
românesc şi francez, în contrast cu indolenţa ruşilor [134].
I. Gh. Duca [121] şi Constantin Argetoianu [9], oameni politici, printre descrieri mişcătoare
ale tragismului situaţiei şi elogii aduse celor care s-au încumetat să o înfrunte, nu ezită să îşi presare
amintirile cu acuze motivate nu doar factologic, ci şi politic.
Mai succint, generalul Iliescu, se rezumă la a dedica aproape două pagini din cele 36 ale
broşurii sale, eforturilor vizând organizarea şi dotarea Serviciului sanitar militar român, în decursul
celor 24 de luni premergătoare intrării efective în război [128, p.34-35].
Dincolo de lucrările cu caracter general dedicate războiului pentru întregire mai mult sau
mai puţin documentate ori obiective, există şi un important portofoliu bibliografic alcătuit din
lucrările semnate de către participanţii direcţi la evenimente, din ipostaza de responsabili ai
18