serviciul sanitar al armatei române în perioada 1914 – 1919

II. SERVICIUL SANITAR MILITAR ROMÂN
ÎN PERIOADA NEUTRALITĂŢII ROMÂNIEI
II.1. Cadrul general
Prima conflagraţie mondială a avut ca resorturi principale tendinţele de expansiune şi
hegemonie ale Marilor Puteri. Permanente în istorie, aceste tendinţe s-au manifestat, după războiul
franco-prusian (1870-1871) într-un cadru universal marcat sensibil de ascensiunea curentelor
naţionale şi naţionaliste, de avântul revoluţiei industriale, care cuprinde în vâltoarea sa tot mai multe
teritorii [170, p.9-117; 137, p.142-172].
Din punct de vedere al ponderii sale politice, economice, demografice şi în ultimă instanţă
militare în Europa de sud-est, pondere afirmată şi sporită în anul 1913, România era considerată ca
„un gigant între piticii balcanici”, un model pentru alte state mici din zonă, dar departe de realizările
şi nivelul general al statelor occidentale. În pofida unor acute probleme economico-sociale, asupra
cărora vom reveni, problema cardinală a naţiunii române era, în cel de-al doilea deceniu al secolului
trecut, desăvârşirea unităţii naţionale sub aspect politico-teritorial. Era o mişcare înscrisă în logica
proceselor de construcţie şi afirmare naţională, după cristalizarea programului revoluţionar
paşoptist, unificarea Moldovei cu Ţara Românească în deceniul 1856-1866 şi dobândirea
independenţei depline (1877-1878) [137, p.173-187].
Aspiraţiile naţionale româneşti se legau, în primul rând, de Transilvania, aflată în
componenţa Imperiului Austro-Ungar, sub administraţia Budapestei. Foarte grea era situaţia
mişcării naţionale româneşti în Basarabia, cum botezase stăpânirea ţaristă teritoriul dintre Prut şi
Nistru, ocupat în 1812. Autorităţile ruseşti nu tolerau decât afirmarea (şi aceea destul de limitată)
unei identităţi naţionale post-medievale, de „moldoveni”, chiar dacă, în sine, nu contestau explicit
identitatea între limbile „moldovenească” şi română, acesta fiind un subiect evitat de autorităţi, dar
abordat fără complexe de autori precum L.S.Berg [18, passim].
Pentru România, izbucnirea conflagraţiei generale (caracterul mondial va fi dobândit mai
târziu) reprezenta, deci, ocazia de a-şi mări teritoriul şi populaţia (138.000 km 2 ; 7,2 milioane
locuitori) cu provincii locuite compact, din vechime, de conaţionali, ceea ce nu ar fi afectat grav
coeziunea internă a statului. O întrebare a început aproape instantaneu să frământe conştiinţa
românească: peste Prut sau peste Carpaţi? şi, în subsidiar: cu Puterile Centrale sau cu Antanta?
Pentru antantofili (lucru interesant de ştiut!) încercarea de redobândire a Basarabiei nu părea
a avea sorţi de izbândă, pe termen lung, dată fiind capacitatea de refacere a Rusiei. Germanofilii le
replicau susţinând, nu fără temei şi argumente istorice, că Rusia oricum rămâne un pericol pentru
25