serviciul sanitar al armatei române în perioada 1914 – 1919

înştiinţarea misiunii interaliate din Budapesta [81, f.17]. Ancheta efectuată ulterior în 7 spitale
budapestane, dintre care trei de copii, a infirmat acuzaţiile aduse, românii aducând în apărarea lor
mărturiile olografe ale medicilor unguri despre ajutorarea spitalelor din capitala maghiară de către
ocupanţi şi fiind dispuşi să accepte o anchetă internaţională [81, f.9-11].
Pe de altă parte, românii au ridicat anumite cantităţi de material sanitar de la Budapesta,
argumentând că era vorba despre material românesc la origine, capturat de armata austro-ungară de
pe teritoriul României sau al Ucrainei (Odessa etc) în anii 1916-1918, cum era cazul depozitului de
la Kelenföld, identificat de armata română la 19 august 1919 [81, f.32-36]. Reclamaţii despre
comportarea generală a trupelor româneşti au fost emise şi de autorităţile sanitare din Debreţin şi
Niyregyhaza, însă rămâne greu de stabilit în ce măsură corespundeau adevărului sau, pur şi simplu,
dorinţei de a denigra România şi armata ei [81, f.40-42].
Pentru prizonierii de război, Comandamentul Trupelor de Transilvania a înfiinţat mai multe
lagăre la Braşov, Arad, Nyiregyháza, Szolnok, Topyio-Sully, Ujsaz, Czegled, Abony Keskemet,
Kiskunflygeza. Cu excepţia lagărului de la Braşov, care avea regim de carantină, dispunând de
serviciu medical şi punct de deparazitare propriu, toate celelalte lagăre s-au aflat sub supravegherea
sanitară a serviciului sanitar al diviziilor în raza cărora îşi aveau locaţia. Cu excepţia stingerii rapide
a două focare de tifos exantematic, la Făgăraş şi Nyiregyháza în luna noiembrie 1919, nu s-au
semnalat evenimente deosebite din punct de vedere sanitar [167, p.17].
Privind retrospectiv, se poate aprecia că sistemul mai mobil de evacuare a celor răniţi, bazat
pe ambulanţe regimentare şi coloane volante de brancardieri şi-a dovedit eficacitatea mai ales în
condiţiile în care succesul militar a fost de partea diviziilor româneşti, ceea ce a redus dezavantajele
cauzate de lipsa a câteva sute de automobile sanitare, constatată subit la începutul campaniei. La
nivelul stării epidemiologice globale nu s-au înregistrat probleme grave, îndeosebi prin raportarea la
situaţia existentă din acest punct de vedere în Basarabia sau în unele zone ale Vechiului Regat. În
fine, o caracteristică a Campaniei din 1918-1919 a fost şi ponderea mare a bolilor venerice, din
cauze pe care le-am explicat în cuprinsul capitolului.
V.4. Concluzii capitolul V
Importanţa succeselor obţinute prin eforturi supraomeneşti şi uneori cu jertfe grele de către
Serviciul sanitar al armatei în anul 1917 este pusă în evidenţă şi prin comparaţia cu situaţia generală
din alte zone geografice componente ale spaţiului geo-istoric românesc, în aceeaşi perioadă, mai
ales cu sudul Vechiului Regat, ocupat de germani şi aliaţii lor, ca şi cu Basarabia, aflată încă în
componenţa unei Rusii din ce în ce mai instabile, tinzând spre războiul civil. Evoluţia generală a
153