serviciul sanitar al armatei române în perioada 1914 – 1919

şef al infirmeriei de garnizoană. O sarcină fundamentală a acestui medic era reorganizarea
infirmeriei de garnizoană, conform tabelelor de efective elaborate şi transmise prompt de către
Ministerul de Război.
Diviziile 9 şi 10 erau dotate cu câte încă un spital permanent; cele două noi unităţi
spitaliceşti erau plasate în subordinea administrativă a Inspectoratului, urmând a acţiona în acele
părţi ale provinciei mai grav afectate de epidemii, chiar dacă acest lucru ar fi presupus depăşirea sau
chiar părăsirea zonei diviziei. Reorganizarea spitalelor noi urma a se face după acelaşi principii ca şi
în cazul infirmeriilor de garnizoană, dar având ca bază de pornire spitalele mobile nr. 9 şi nr. 10,
aflate la Foleşti şi, respectiv în judeţul Dorohoi. O sursă de personal şi material sanitar era
reprezentată de fostele spitale din Dobrogea (inclusiv Cadrilaterul, ex.: Silistra).
Spitalul de contagioşi nr.5 era permanentizat, modificările structurale comparativ cu
perioada de campanie fiind minime, iar caracterul său, unul cvasi-mobil pentru a face faţă
condiţiilor sanitare concrete din Basarabia şi reticenţelor populaţiei civile faţă de ideea deplasării pe
termen lung din localităţile natale. O echipă de deparazitare a fost înfiinţată şi pe lângă Spitalul
permanent al Corpului 5 Armată, a cărui organizare nu diferea în alte privinţe de a celorlalte unităţi
spitaliceşti de rang similar. O organizare identică instituţiilor similare din Vechiul Regat urma să o
aibă şi Infirmeria de ochi, reînfiinţată pentru Basarabia, al cărei termen de intrare în funcţiune era
însă amânat.
Urgenţa cea mai mare o avea, după cum reiese limpede din toate documentele consultate,
combaterea tifosului exantematic. În acest scop, o altă măsură administrativă a constat în
organizarea de echipe de deparazitare pe lângă fiecare unitate spitalicească, după cum urmează:
două echipe de deparazitare pentru fiecare spital divizionar şi pentru Spitalul de contagioşi; o echipă
de deparazitare pentru fiecare infirmerie de garnizoană (una singură pentru toate cele 4 secţii
mobile); o echipă de deparazitare pentru spitalul Corpului 5 Armată.
Unităţile respective, numite de „poliţie sanitară”, erau subordonate medicului-şef al
spitalului pe lângă care erau organizate, fiecare medic-şef având obligaţia de a raporta prompt
terminarea activităţilor organizatorice.
Ordinul din 11 iunie 1918 al generalului Constantin Hârjeu, ministrul de Război reglementa
şi o serie de aspecte specifice, concrete ale activităţii sanitare. Astfel, activitatea tuturor secţiilor
mobile de infirmerii, garnizoane ori spitale divizionare trebuia desfăşurată efectiv în corturi, iar
rapoartele privind mersul activităţilor de reorganizare trebuiau înaintate până la 20 iunie [58, f.379-
382].
129