serviciul sanitar al armatei române în perioada 1914 – 1919

p.415]. Un rezultat asemănător au avut şi eforturile de a folosi sursele interne de credit, în condiţiile
în care însăşi economia românească, în ansamblul ei, resimţea din greu şocurile închiderii rutelor
comerciale şi ale retragerilor masive de capital străin din bănci.
Mai rămânea soluţia creditelor acordate de virtualii aliaţi, în secret, pentru a avea alături o
Românie suficient de puternică. Astfel, ţara noastră a primit 10 milioane de lire de la Banca d’Italia
în anul 1914, 5 milioane de lire sterline de la Banca Marii Britanii, în acelaşi an, urmate de încă un
credit de 7 milioane de lire sterline, acordat de banca londoneză în anul 1915 [130, p.416]. La
sfârşitul anului 1914, România a iniţiat o serie de contracte privind armamentul, prin colonelul
Vasile Rudeanu, directorul superior al armamentului din Ministerul de Război. Angajamentele
româno-italiene perfectate la 16/ 29 decembrie 1914, 22 decembrie 1914/ 4 ianuarie 1915, 4/ 17
februarie şi 10/ 23 februarie 1915 vor fi însă suspendate de către guvernul de la Roma, după intrarea
statului italian în război [20, p.212].
Colonelul Rudeanu avea să rămână însă în străinătate pe întreg parcursul războiului,
îndeplinind diferite funcţii de legătură între structurile militare româneşti şi instituţiile omoloage din
Franţa şi Marea Britanie. De altfel, ofiţerul român a sosit la Paris în februarie 1915, în fruntea unei
delegaţii militare româneşti, având ca misiune contractarea de armament şi muniţie din Franţa,
Marea Britanie, Spania, S.U.A. şi Elveţia. Din acest organism se va desprinde o sub-comisie,
condusă de căpitanul Arion, pentru Marea Britanie; temporar, în anii 1915-1916 au funcţionat
misiuni speciale în Elveţia (general Ghenea), S.U.A. (colonel A. Miclescu), Japonia (colonel Felix)
şi Rusia (Constantin Diamandy) [20, p.213]. Pe lângă armament, muniţie şi echipament militar,
misiunile româneşti amintite mai vizau şi procurarea de medicamente şi materiale sanitare. După
ocuparea Serbiei şi a Muntenegrului de către forţele Quadruplei Alianţe (la finele anului 1915), cele
două rute de aprovizionare a României, care treceau prin Niş, respectiv Antivari (Bar, Muntenegru)
şi se opreau în zona Dunării, au fost practic interceptate de către viitorii inamici ai României.
Rămânea soluţia rusă, cu variantele sale, de la Arhanghelsk, respectiv Vladivostok, până la Prut.
Între timp, începuseră să se facă simţite şi în interiorul ţării efectele măsurilor militare luate de
guvern.
Bugetul destinat Ministerului de Război a cunoscut în anii neutralităţii o creştere sensibilă,
de la 81.000.000 lei în 1914, la 97.800.000 lei în 1915 (+20%), pentru a atinge în anul 1916-1917
nivelul de 114.700.000 lei, cu 40% mai mult faţă de reperul iniţial. Producţia Pirotehnicii,
Pulberăriei şi a Arsenalului Armatei a fost dublată [128, p.7].
Starea sanitară a ţării şi a armatei prezenta şi ea o serie de neajunsuri. Asemănătoare din
multe puncte de vedere cu statele balcanice din sudul său, România se diferenţia de acestea printr-o
stratificare şi polarizare socială sensibilă, mai ales în mediul rural, unde locuiau circa 85% din
28