serviciul sanitar al armatei române în perioada 1914 – 1919

III. SERVICIUL SANITAR MILITAR ROMÂN ÎN CAMPANIA DIN 1916
III.1. Impactul intrării ţării în război
La 14/27 august 1916, zece zile după semnarea convenţiilor cu Puterile Antantei, în acord cu
articolul II al Convenţiei Politice, statul român intra oficial în marea conflagraţie, declarând război
Austro-Ungariei [135, p.182-183].
Mobilizarea generală fusese ordonată în aceeaşi seară de august, operaţiunea începând la
miezul nopţii de 14/27 august spre 15/28 august 1916 [195, p.13-14]. Era astfel pusă în aplicare
ipoteza „Z”, privitoare la intrarea în conflict, ipoteză care plasa Transilvania în centrul
preocupărilor ofensive româneşti, frontului de sud revenindu-i, cel puţin pentru faza iniţială a
luptelor, doar misiuni eminamente defensive. Astfel, ¾ din totalul armatei de operaţii erau grupate
în cadrul frontului de nord, anume: Armata de Nord, comandată de către generalul Constantin
Prezan, cu un efectiv de 107.948 militari, dispusă pe Carpaţii Orientali; Armata a II-a, comandată
de către generalul Alexandru Averescu, cu un efectiv de 126.608 militari, plasată în nordul
Munteniei; Armata I, comandată de generalul Ion Culcer, cu un efectiv de 134.403 militari plasată
în zona munţilor Olteniei. Tot în cadrul frontului de nord, al cărui scop general era ofensiva în
Transilvania (şi provinciile româneşti adiacente, aflate sub dominaţie străină), urma să acţioneze şi
o rezervă de 51.165 militari, aflată la dispoziţia Marelui Cartier General şi alcătuită din Corpul 5
Armată şi artileria grea.
Pentru operaţiunile contra Bulgariei (doar teoretic ofensive şi iniţial total defensive) era
destinată Armata a III-a, totalizând un efectiv de 142.523 militari, sub comanda generalului Mihai
Aslan. Apărarea graniţelor meridionale ale României urma a fi susţinută şi de către forţe militare
ruseşti, al căror cuantum era (supra)estimat la 200.000 militari. Obiectivul de perspectivă al
frontului de sud era atingerea liniei strategice Rusciuk – Varna (eventual Şumla / Şumen, de pe
teritoriul Bulgariei). Un alt factor supraestimat constă în lipsa de disponibilitate a maselor de soldaţi
bulgari cu „fraţii slavi” din armata rusă [195, p.13-14].
Trupele româneşti grupate în frontul de nord au luat iniţiativa ofensivă în chiar noaptea de
14-15/ 27-28 august 1916, pătrunzând în teritoriile de peste arcul carpatic prin 18 puncte: rezistenţa
austro-ungară a fost rapid anihilată de către români, care însă au înregistrat şi primele pierderi în
oameni, inclusiv locotenent-colonelul Constantin Poenaru–Bordea, comandantul Regimentului 30
Muscel, căzut în luptă la trecerea Branului [135, p.216].
41