serviciul sanitar al armatei române în perioada 1914 – 1919

I. ISTORIOGRAFIA ŞI SURSELE DOCUMENTARE
I.1. Istoriografia subiectului
O istoriografie a Serviciului sanitar al armatei a început să se contureze ca domeniu distinct,
practic, odată cu crearea instituţiilor specifice, realizare bazată, la rândul său, pe receptarea,
adaptarea şi implementarea unor modele şi exemple din spaţiul vest-european. Încă din vremea
domniei lui Alexandru Ioan Cuza a văzut lumina tiparului revista „România militară” în paginile
căreia au fost inserate, sporadic, studii, articole şi documente referitoare la problemele general-
teoretice, ori la aspecte particulare, practice, ale organizării, evoluţiei şi funcţionării serviciilor
sanitare militare, în diferite circumstanţe. Printre semnatarii acestor contribuţii îi putem aminti pe
ofiţerii-medici Demosthen, A. Mignon, I. Saidac, I. N. Antoniu şi Alexandru Papiu, autori şi de
broşuri de sine stătătoare, consacrate aceleiaşi problematici, tot mai acute, pe măsura apropierii şi a
iminenţei primei conflagraţii mondiale, anticipată printr-o serie de confruntări militare locale sau
zonale, printre care s-au numărat şi cele două războaie balcanice.
După cum este bine cunoscut în istoriografia naţională şi chiar internaţională, România a
luat parte la cel de-al doilea război balcanic (1913), trupele sale pătrunzând pe teritoriul bulgar,
unde au înregistrat circa 1600 de decese, exclusiv din cauze ne-militare, holera fiind, fără doar şi
poate, cel mai redutabil inamic [182, p.292]. Caracterul facil al înaintării forţelor militare româneşti
prin jumătatea nordică a teritoriului bulgar nu a putut oculta în totalitate feluritele disfuncţionalităţi
şi erori din domeniul igienico-sanitar. Printre cei acuzaţi pentru stările de lucruri negative s-a aflat şi
generalul Constantin Papillian, aflat la conducerea Serviciului sanitar militar până în toamna anului
1912, când a izbucnit primul război balcanic. A fost numită şi o comisie mixtă guvernamentală ad-
hoc, pentru anchetarea evenimentelor, iar generalul Atanase Demosthen a elaborat şi un raport
personal asupra aceleiaşi probleme. În replică la unele aserţiuni din materialul semnat de către
Demosthen, Constantin Papillian a expediat în aprilie 1914 o pledoarie pro-domo, în aproape 40 de
pagini, pe adresa lui Ion I. C. Brătianu, ministru de Război şi şef al guvernului, începând din luna
ianuarie, a aceluiaşi an [172]. Polemica între cei doi medici militari, cu gradul de general, anunţa
viitoarele rivalităţi şi dispute din anii Primului Război Mondial, la care ne vom referi în cele ce
urmează.
Astfel, participarea efectivă a armatei române la prima conflagraţie mondială a făcut
obiectivul unei vaste opere memorialist-polemice datorată factorilor de decizie militară şi politică,
dar şi altor personalităţi cu funcţii de răspundere în anii respectivi. Un punct nodal al acestor luări
de poziţie profund subiective, diferite ca amploare, coerenţă şi credibilitate, îl reprezintă tragicele
16