Ştefania Oproescu - Oglinda literara

GeorgePetrovaiFantasticul, magicul şi fabulosulîn cultura română(urmare din numărul anterior)Cea de-a doua biografie,desfăşurată în timp ideal, estede fapt lecţia oferită lui Dasa debătrânul yoghin în legătură cu iluziileşi suferinţele vieţii sale ulterioare:găsit în pădure chiar de infidelaPravati, Dasa este repus în drepturilesale legitime, are un băiat, dar el nuse poate bucura de linişte şi fericire,căci încep războaiele cu prinţulvecin, aţâţat împotrivă-i de mama luivitregă, războaie din care iese înfrântşi prizonier, cu ţara ocupată, casadistrusă şi fiul ucis.Trezindu-se din acest vis halucinant pe malulizvorului din care trebuia să ia apă pentru yoghin, Dasaapreciază lecţia primită, îşi dă seama de deşertăciuneazbaterii umane, aşa că cere îngăduinţa înţeleptului sătrăiască în preajma lui, pentru a învăţa prin meditaţie,asceză şi respiraţie să-şi îndrepte privirea dinspre exteriorspre interior. Ceea ce bătrânul yoghin încuviinţează...Voinicul Stoicea din Moara lui Călifar are partede un sfârşit complet diferit. Pesemne că la asta acontribuit atât cadrul geografic, cât şi timpul istoric cualte conotaţii decât cel indian, timp în care Galaction îşiplasează acţiunea...Căci văzându-şi visul de mărire şiîmbogăţire complet sfărâmat îndată după trezire, ba pedeasupra fiind şi batjocorit de bătrânul vrăjitor, Stoiceanu întrevede altă soluţie decât sfâşierea vălului mayeiprintr-un gest funest: zboară cu bâta de cioban creieriimoşneagului, iar el se aruncă cu capul înainte în iazulsatanic...În pofida acestor deosebiri în legătură cu modulde înţelegere şi acceptare a iluziilor, în ambele scrieri sedescoperă nucleul povestirii indiene cu Narada şi Vişnu.Fără îndoială că două sunt elementele cheie ce permitidentificarea acestui nucleu:1)Conflictul dintre esenţă şi aparenţă – Omulprozaic şi profan are de-a face doar cu aparenţele, pecând sfântul şi iniţiatul au capacitatea de-a ieşi din timp,astfel putând să trăiască eternitatea clipei şi să înţeleagăgraiul esenţelor;2)Apa ca element vital şi ca mediu primordial, carepermite la început doar reflectarea, iar apoi translaţiaîntre lumea aparenţelor şi cea a esenţelor.*Nuvelele lui Vasile Voiculescu se remarcă prininsistenţa cu care autorul cultivă fabulosul şi construieştemagicul. Utilizând tehnica povestirii în povestire,Voiculescu abordează cu succes motivele fundamentaleale folclorului: vraja, descântecul, întoarcerea întimp, relaţia strânsă cu natura etc., pentru ca în felulacesta să poată dezvolta temele sale favorite care l-auindividualizat şi, mai ales, l-au impus în perimetrulnuvelisticii româneşti moderne: matricea acvatică agenezei reflectată în Pescarul Amin, mai exact cea cuneamul Aminilor ce se trage din peşti, plăsmuirea unuitrecut fabulos (Ispitele părintelui Evtichie), demonismulerotic (Iubire magică, Lostriţa), mitul vânătorii şi alprotovânătorului (Revolta dobitoacelor), magia satuluiînsufleţit de iubire întru Hristos şi de solidaritate umană(Ciorbă de bolovan), la fel ca şi magia prin care omulînzestrat cu o „bunătate de oţel” (Bujor din Misiune deîncredere) izbuteşte să se (re)integreze în natură şi să-icontroleze fenomenele.Diversitatea subiectelor condimentate cusupranatural, limba meşteşugită şi îmbogăţită cuarhaisme şi regionalisme, iar acolo unde-i cazul (Ispitelepărintelui Evtichie), prezenţa umorului admirabil strunit,toate astea asigură nuvelelor şi povestirilor lui VasileVoiculescu prospeţime şi atractivitate.www.oglindaliterara.roREMEMBER*Neîndoios că Mircea Eliade este scriitorul româncare a acordat cel mai mare interes şi cel mai multspaţiu literar redării fantasticului sub diverse chipuriartistice. Dovadă în acest sens stau cele cinci volumede Proză fantastică apărute în anul 1991 la edituraFundaţia Culturală Română, în ele fiind cuprinse nuveleleşi povestirile cu conţinut fantastic, adică o însemnatăcomponentă a operei sale.Dar cu mici excepţii, fantasticul mai mult sau maipuţin voalat este prezent pretutindeni în romanele luiMircea Eliade. Pînă şi în Maitreyi el este desluşit subînfăţişări magice, atât în dragostea eroinei principalepentru un arbore tânăr (animism erotic), cât şi înlegământul ei de logodnă îndreptat spre „mama pământ”,atunci când dragostea pentru Allan devine mistuitoare.Dacă putem vorbi de misterul Maitreyi, căci romanulrămâne deschis şi autorul nu precizează nicăieri dacăeroina sa este o fată inocentă ori o femeie rafinată, ci,dimpotrivă, el caută să întreţină şi să amplifice enigmaprin lansarea unor noi semne de întrebare, tot aşa Ileana– eroina romanului Nuntă în cer, una din cărţile preferateale autorului, ne apare din discuţiile lui Hasnaş şiMavrodin, cei doi prieteni îndrăgostiţi de ea la momentediferite, drept o fiinţă nepământeană prin misterul încare reuşea să se drapeze.Indiscutabil că şi Ileana i-a iubit pe cei doi. Însădragostea ei ispitită de absolut are o certă înclinaţiespre fantasticul aflat în starea sa incipientă, şi anumestranietatea, prin aceea că alimentează suspiciunileşi întreţine suferinţa cuplului: „Se întâmplă ceva”,comentează Hasnaş, „dincolo de noi şi de dragosteanoastră, care ne face să suferim şi să căutăm suferinţa”.Însă frumuseţea cărţii consistă tocmai în enigmaşi straniul închise în gogoaşa dragostei, iar Ileana – dinpunctul de vedere al lui Mavrodin – rămâne mireasaideală, fiinţa menită unei nunţi eterne. Asemenea luiMaitreyi, şi tot ca aceasta – pură ori perversă, celestăori infernală, Ileana rămâne eterna femeie eminesciană,realitate şi iluzie în acelaşi timp.Întrucât toate scrierile lui Eliade sunt încărcatede mituri şi simboluri (el chiar a fost numit „savantulsimbolurilor”) – aşa cum, de altminteri i se şi cuvine unuieminent istoric al religiilor -, numele eroinei sale n-a fostales la întâmplare, ci reprezintă simbolul continuităţiidragostei Ilenei Cosânzeana din basmele noastre, altfelspus veşnica aspiraţie a omului în general, a românuluiîn special spre frumuseţe şi fericire. Căci – nu-i aşa? –orice carte închide între coperţile sale fantezia stârnităde basmele mai vechi şi mai noi, sau cum afirma însuşiEliade: „Romanul este cartea despre oameni”...De reţinut că o altă Ileana, dar proiecţia aceleiaşiIleana Cosânzeana, apare în romanul Noaptea deSânziene, carte considerată de însuşi Mircea Eliadedrept capodopera sa incontestabilă. Este acea Ileanătânără şi frumoasă, descendentă dintr-o străvechefamilie boierească şi cu studii în străinătate, pe careŞtefan Viziru, personajul principal al cărţii, o întâlneşteîn pădurea Băneasa în 23 iunie 1936, ziua solstiţiului devară (Sânzienele).Deşi o iubeşte nespus de mult pe nevastă-sa Ioana,totuşi Viziru se simte atras de-a dreptul irezistibil de fiinţacare i-a apărut într-un mod mistic în acea zi a anuluicând, spune tradiţia, la miezul nopţii se deschid cerurile.Ori Ştefan Viziru, spirit obsesiv şi torturat desentimentul că omenirea rătăceşte într-un labirint,simte nevoia imperioasă să se retragă din timp şi dinspaţiul profan pentru a trăi în ceea ce el numeşte Sâmbo(camera de hotel unde se preface că pictează), care catărâm al Shambalei sau spaţiu privilegiat este un alt felde Nirvana. Iar astfel de lucruri esenţiale precum Sâmbo,ieşirea din timp sau întâlnirile şi convorbirile cu solitarulAnisie, un sihastru „ce trăieşte ca fiinţă totală”, Ştefan nule poate discuta decât cu Ileana.(continuare în nr. viitor)8873