Ştefania Oproescu - Oglinda literara

ESEUCRUCEA ŞI ÎNVIEREA ÎN POEZIAGOLGOTEI ROMÂNEŞTIGheorgheConstantinNistoroiuNaţiunea Daco-Română,ca cea mai încercată şi maiprigonită dintre Naţii, şi-aîmpletit logodna veşniciei,pecetluindu-şi Destinul cusângele mucenicesc peHrisovul heruvimic: în dor şisuferinţă, în crez şi îndurare,în chin şi sărbătoare, înfrângeri şi înălţări, în tăcerişi mărturisiri, în aşteptărişi împliniri, în înfricoşări şiextazuri, în bocete şi psalmi,în jale şi hori, în apusurişi răsărituri, în lanţuri şilibertate, în îngenuncherişi slavă, în cătuşe şi har, închemări şi alegeri, în suspineşi Liturghii, în defăimari şilaude, în lepădări şi jertfe, învânzări şi mucenicii, în trădărişi binecuvântări, sub deniaCrucii, dar şi sub apoteoza Învierii.Poeţii Crucii, ca Marii Sacerdoţi ai Cuvântuluidumnezeiesc şi co-liturghisitori ai Suferinţei Neamului,au plămădit în sângele, în crezul, în nădejdea, în jertfaşi în dragostea lor, toată voinţa pătimirii, întrupată în:vânzarea, trădarea, prigoana, persecuţia, defăimarea,batjocura, umilirea, biciuirea, amărăciunea, întemniţarea,calvarul Răstignirii, dar şi în harul Slavei şi al ÎnvieriiMântuitorului nostru Iisus Hristos.Maica Teodosia (Zorica)Laţcu a fost fiorul şi fascinaţia“Mişcării gândiriste” şi Petalade dor a Marelui Poem alIubirii, binecuvântate de MareleDuhovnic Părintele Arsenie Boca.Coborâtoare dintr-o glorioasăobârşie a venit în taină ca unacatist al voinţei, pe un vălmăşagde Doine. Te vindem iar cusărutări viclene,/ prin nepăsareoarbă şi prin lene./ Te biciuimcu vorbe de ocară,/ Te pălmuimcu ură ca de fiară./ Te adăpămcu suc de-amărăciune,/ dinpofte rele şi din stricăciune./ Teţintuim pe cruci de nedreptate,/prin cuiele uciderii de frate./ Iarîmpletim blestemele de tată,/ săncingem,Doamne, fruntea-nsângerată./ Tu iarăşi zici, înblânda rugăminte:/ ”Nu ştiu ce fac. Îngăduie-i, Părinte”.(Golgota).Gânguritul ca o togă de April s-a pus în luntrea rugii,veghiind în luminişuri de pădure. Cerdacul surâsului aîmbrăţişat-o ca pe-o chemare şi nestatornicul soare is-a întipărit în vocalele curcubeului dorinţei. Tresare şise înfioară în faldurile învârtoşatului destin, care a pussoroace răscrucilor. Iureşul eternei goane a dorului s-adesprins semeţ în azurul cântării.Înspre tărâmul celălalt,/ E loc închis cu gard înalt;/dar am văzut, printre uluci, Atâtea cruci, atâtea cruci…/Părea tot locul ţintirim,/ Păzit cu zbor de Heruvim,/ Cucruci de piatră, albe, mari,/ Cu cruci de brad şi de stejar./Şi cruci de-argint şi de oţel,/ Cerneau lumină peste el,/Iar cruci de aur şi de fier/ Sclipeau ca semnele pe cer./Atâtea cruci mi s-au părut/ Că toate una s-au făcut./ Ocruce mare strălucea./ Sub gruel ei un Om zăcea./ -Tucum de poţi să le mai duci,/ Atâtea cruci, atâtea cruci?…(Crucile).Spărturi de beznă s-au năpustit peste maramasufletului lumii, punându-i bocetul în marş. Şoapteleinimilor de Mame licăresc ca păpădiile înrourate. Boldulmorţii trece-n hlamida de flori. Aruncată-n noapte,vremelnicia cade peste irozi. Iudele se vântură în elegiitenebroase şi luciferice. Scuipările se prefac în lacrimi deceară, iar biciul loviturilor, devine o adiere îndrăgostită demărgăritar. Palmele care L-au lovit pe Iisus s-au înaripat înfluturi. Sutaşii păzesc lumina podidită din Îngeri. TrâmbiţaSărbătorii vesteşte chindia Ospăţului. Razele de soare seaşează senin peste gătiţii nuntaşi. Atotfrumoasa Mariacumpăneşte Taina Vinului şi-a Vieţii. La Dumnezeiascaprivire, Apa s-a însufleţit îmbătată de savoarea vinului.Pâinea s-a rumenit în braţele Crucii, îmbrăţişând lumeaîn aburul ei cald, ca obrazul de copil. Crucea s-a-ntrupatîn Mireasma Viţei de vie, iar untdelemnul s-a împărtăşitpe sprânceana Mirului. Piroanele s-au prefăcut în Potir deaur strălucitor. Buretele a absorbit zenitul din zâmbetulFecioarei. Oţetul s-a prelins în fagurele de miere alNeamului Daco-Român. Fierea s-a preschimbat în figurede albine, iar Trestia s-a frânt în unda unui nufăr. Suliţas-a smerit incrustându-se în Sceptrul prea doritei păci.Ţarina Olarului a rodit un camp de narcise. Infinitul atras la sorţi Viaţa. Mironosiţele tămâie cu dorul lor SlavaPrea Frumosului Mire. În cumpăna morţii clopotul batea nemurire. Pentru Fiii Binelui nu există moarte decâtTrecere.Un drum, ostaşi, o cruce. Şi sub dânsa,/ sfârşit delovituri şi de ocară,/ E Fiul Tău. Cu încolţiri de fiară /mulţimea-n jur-sălbatic-valul strâns-a./ S-au revărsattălăzuiri de ură,/ să pună stavilă iubirii sfinte,/ Şi i-austropit şi faţă şi veşminte,/ cu vorbe grele, ca o lovitură./Dar n-au ştiut călăii taina lină,/care-I dădea spre Golgotarăbdare:/ căci scrisă este tainaasta mare./ În Duhul Tău curaze de lumină./ Ei n-au ştiut căorice lovitură/ şi Tu o porţi peTrupul Tău Stăpână,/ de aceeadoar putut-a să rămână/ Luminaneclintită-n val de ură. (SpreGogota).Un amestec de arome s-acontopit pe chipul ei de Doină,învăluindu-i mirarea în bulgăriidin zori (Zorica). Vibrarea a pusrămăşag pe mirajul luminii, caizvorul de viaţă zburat în cuibde cuci. Pe covorul răbdării şi-amânat bidivii gândului în trapde chimvale. O dâră de zbor i-aadus un trecut de văpaie, trudit în rapsodiile de veacuri,frământându-i mireasma în pâine şi cuvântul în potirulbinecuvântării. Safirul bucuriei, înmuiat în GhiocelulBuneivestiri, i-a odrăslit crucea în Mugurele-nvierii.Vă-ntreb pe cine plângeţi, copile din Sion,/ Şipentru cine- aduceţi în vasul vechi arome,/ De jaleacui veşmântul şi l-a cernit Salome/ Şi plânsul pentrucine răsună în Chedron?/ Când miezul alb al zilei înumbre s-a-nvelit/ Şi-n templul sfânt cu zgomot s-a ruptcatapeteasma/ Sub Cruce, prohodirea de ce-şi varsămireasma,/ Din ochii arşi de lacrimi, din trupul istovit?/De ce să-I strangeţi braţul cu patimă la sân?/ Şi giulgiulnou, copile, de ce-l roşiţi în jale?/ Şi vă răniţi genunchiiîn pietrele din cale/ Şi pentru cine-aprindeţi făclii de dorpăgân?/ Priviţi spre cer, surioare. Cu trupul prea curat./Mai alb ca pâinea jertfei din sfintele altare,/ Mai alb decâtpotirul cu binecuvântare,/ El stă în tronul slavei, deslavă-nconjurat./ Din palma Lui nu curge şiroi de sângegreu,/ Ci vinul bucuriei din veşnic sfânta Cină./ Dincoasta Lui ţâşneşte izvorul de lumină,/ Menit pe veci săfacă din om un Dumnezeu./ Nu-L ungeţi cu miresme peî8852 www.oglindaliterara.ro