Ştefania Oproescu - Oglinda literara

Ionel NeculaŞtefania OproescuNu ascund că scriitoarea ŞtefaniaOproescu este autoarea pe care o citescde mai multă vreme, că-mi este cunoscutămai mult ca prozatoare, deşi aflasem că lafel de bine se sumeţeşte şi în abordareaimaginarului poetic, ba chiar o ascultasemcândva, în episodicele mele participări lareuniunile cenaclului focşănean, dar n-amavut niciodată toate datelela îndemână pentru a-miforma o impresie deplinăşi rezolubilă. Abia acum, lalectura volumului Nopţi înclepsidră (Opera omnia,TIPOMOLDOVA, Iaşi, 2011)am ocazia unei priviri maidesfăşurate asupra lirismuluisău şi pot să-mi formulez oopinie, o părere, un punct devedere – desigur, fără nici oprejudecată apriorică şi fărănici o pretenţie de judecatădefinitivă.De altfel, poezia Ştefaniei Oproescurăsfrânge un referenţial ontologic atât devariat că e greu de prins într-o singură cheieepistemică. Am remarcat însă, dincolo detoate celălalte variaţiuni decontate dintr-orealitate debordantă, o anumită apetenţăpentru ceea ce este dincolo de real, dincolode cercul strâmt al existării, unde nu maiexistă nici materie, nici existenţă, ci doarneantul cu toate fulguraţiile lui epistemice,divinul, sau propria subiectivitate. Lagraniţa dintre lumi stă acelaşi nelipsitbarcagiu, singurul care poate face navetaîntre tărâmuri distincte. A căzut cinevaîn Styx?/ Cine plânge/ în trecerea către/veşnicie?/ Nedumerit,/barcagiul scufundă maiadânc/ vâsla/ în apa pustie,/împărţind întunericul în două./O parte pentru cei ce-autrecut,/ o parte pentru cei ceorsă vie. (Trecere).Tema este generoasăşi-o regăsim deseoriîn prestaţiile StefanieiOproescu. A făcut din aceastăadulmecare a unei lumiipotetice, silfide, de dincolode carnaţia materiei un motivprivilegiat şi caută să-i extragătoate efectele poetice. Chiar atunci cândpretextul liric pare banal şi bine împregnatde rigorile bunelor rânduieli, este prelungitîntr-un halou de lumină ce transcendelocului comun, băltirii în rosturi ontologicerigide. Tăcute ziduri reci de iarnă/ mă frigacum nemilos/ petrec mereu aceeaşi taină/CRITICĂşi am plecat, puţin mai jos./ N-o să mai fiusub carul mare/ atât de-aproape şi de sus/Cioplesc în gânduri trepte/ pentru un alturcuş/ şi să mă apropii de izvorul/ prin caretrec spre alt făgaş./ Adio ziduri reci ca cerul/voi coborâ mai jos…(Puţin mai jos).Se vede de departe, poeta areo anumită idiosincrazie la pozitivitatealumii, la realitatea plină, substanţializatăşi consistentă şi tatonează un orizontde dincolo de timp, de cauzalitate şideterminaţii.Il găseşte? Poate numaiîl intuieşte, dar şi tatonarea, căutarea,adulmecarea truvabilă face parte dinprogramul unui poet şi-şi caută forme deexpresie lirică. Prin clopot curge veşnicia/ori naştere, ori mort vestind,/ Mă trage-n elvremelnicia/ prin pâine, ceruri petrecând//Un dor de mare şi corăbii/ mă cere-n ţărmnecunoscut./ Adulmec sarea de pe săbii,/beau apa vieţii cu-mprumut.// Inveşmântatîn strai de zile,/ cu nopţi pe dedesupt/ suntdoar un rege în azile/ sunt rană-n pânteculde lut (Veşnicie).Ştiu că d-na Ştefania Oproescueste un spirit activ, dinamic şi o prezenţăcatalitică a vieţii culturale vrâncene.Cu ceva timp în urmă am creditat-o caprozatoare, o creditez şi acum în ipostazălirică şi sunt convins că reprezintă o vocedistinctă în peisajul cultural vrâncean.Nu ştiu care din cele două ipostaze – depoetă şi prozatoare – precumpăneşte, daraspectul este mai puţin important. O felicitpentru această ispravă lirică şi-i promit să-iurmăresc evoluţia în continuare.Patru demoni – Marx,Lenin, Troțki, StalinMarx–intelectual, profitor, afemeiat,compilator, ranchiunos a fost şi mai este consideratde unii un geniu. Ah, ”Capitalul”, vai, se studiazăşi azi în universitățile americane. Nici vorbă. Marxnu a fost uitat, dar nici studierea marxismuluinu este o condiție de trecere a examenelor,nicăieri. Cea mai mare nenorocire a adus-o „Manifestul Partidului Comunist”, pe care am puteasă-l comparăm cu „Mein Kampf” al lui Hitler. O tonăde ticăloşie, de compilație otrăvitoare s-au adunatîn acest manifest.„ Dictatura proletariatului” estenu numai o aberație, este un îndemn la războicivil. Dictaturile nu pot fi exercitate de mase,mai cu seamă de mase semianalfabete. Estevorba, de fapt, de o dictatură a unui grup, a uneielite de intelectuali care „reprezintă” intereselebieților proletari. Marx a chemat la unire pe totglobul, a proletarilor, ceea ce este o altă utopie.La fel de periculoasă. El a preconizat victoriacomunismului în țările avansate industrial, exactpe dos de cum s-a întâmplat. Lenin, un marxistanti-marxist a schimbat teoria la 180 de gradeşi a lămurit pe oamenii muncii că este bine săînceapă revoluția şi într-o țară înapoiată economicşi social, cum era Rusia țaristă. Tot Lenin a aplicatteroarea după modelul lui Robespierre, cine nuera cu bolşevicii trebuia exterminat, ceea ce s-aşi aplicat prin înființarea celebrei Ceka, modelulsecurităților din țările devenite socialiste dupăal doilea război mondial. Nici Inchiziția nu a fostuitată, interogatoriile, mărturiile obținute printortură fiind o metodă obişnuită a cekiştilor.Turnătoria, rețeaua de informatori, lagărele au unpărinte – pe bunul Vladimir Ilici. Elevul acestuia,care l-a şi expediat, se pare pe mentor, IosifDjugaşvili-Stalin a desăvârşit tot ce nu apucase„marele Lenin” să înfăptuiască. Zeci de milioanede oameni au murit în chinuri, foame, frig, datoritălui Iosif cel Groaznic. Mao, Tito, Dej, Pol Pot, ş.a.au avut ce prelua de la Iosif Stalin. Se puneîntrebarea – era Troțki mai uman decât Stalin? În niciun caz. Dar el a pierdut partida, era intelectual, ca şiMarx, credea că intelectualii pot conduce o revoluție.Aşa cum Marx nu a fost invitat să conducă mişcareanumită Comuna din Paris, nici Troțki nu avea ce căutaîn fruntea revoluției bolşevice, deşi el a fost factorulprincipal în Revoluția din Octombrie. Nici Lenin nu ar fidus la capăt puciul bolşevic fără Troțki. Mai mult, Troțkia înțeles ceea ce Lenin a respins – comunismul nupoate fi viabil izolat, într-o țară. Este nevoie de revoluțiamondială, adică un război civil pe toată planeta. Troțki Boris Mehrvedea Rusia sovietică drept o cetățuie de unde săpornească atacul general. O nebunie mesianică, aşacum Hitler vedea arianismul ca pe o credință universală impusă cu forța,ca şi islamiştii extremişti de azi, care-l doresc pe Alah şi religia musulmanădrept unice în lume. Troțki a inventat şi „comunismul de război”, o ideeopusă soluției lui Lenin, care se gândea la NEP, adică la o economie depiață controlată de Puterea Sovietică. Comuniştii chinezi au şi aplicat acestsistem la ei. Troțki era evreu, iar un evreu să conducă o Rusie îmbibată de unantisemitism amestecat cu vodkă este cam greu. Pentru Stalin a fost destulde uşor să îndepărteze un adversar ca Troțki, pentru că Stalin semăna cuun proletar mai caucazian nițel, cu cizme şi obiele pe care în deportariledin Siberia din vremea țarismului le schimba mai rar ( tovarăşii îl numeaupe marele Stalin, „puturosul”). De ce numim pe aceşti mari aventurieri,că asta au fost, demoni? Comun pentru toți patru este lipsa dragostei deom, ideologizarea fiecărui act, fiecărei fraze spuse în public, perversiunea.Ei nu visau la nici o fericire ( Orwell a înțeles perfect acest aspect),erau mânați de acelaşi vis ca şi Genghis Han, dar pe un plan modern,ideatic. Dorința de PUTERE ASUPRA OAMENILOR, DISPREȚUL PENTRUVIAȚA OAMENILOR, pentru libertatea individului, pentru intimitatea sa,pentru dialog şi schimb de idei, pentru cultură şi civilizație, în final. Dinpăcate, milioane de oameni au crezut cu sinceritate în comunism, ca idee,unii au sesizat (cu întârziere) substratul demagogic. Subsemnatul amcrezut, adolescent fiind şi apoi, chiar în maturitate, că există un sâmbureuman în comunismul lui Marx, Engels ( o figură ştearsă, putea lipsi), Lenin,Stalin. Ceauşescu, un personaj penibil m-a lămurit că treburile nu stauchiar aşa. Ca şi lecturarea „Arhipelagului GULAG”, cartea lui Soljenițîn. Caşi lipsa de libertate a expresiei, a deplasării în alte țări, ei, bine, comunistnu m-am mai considerat, deşi aveam carnet ca şi cei trei milioane şi cevade membri ai PCR. Nu am crezut că am să apuc căderea sistemului, păreaextrem de solid. Fără intervenția subtilă a Vestului, fără inițiativele ciudateale lui Gorbaciov, am fi fost şi acum înregimentați, precum sunt nordcoreenii,cubanezii. Nu iubesc nici tranziția pe bază de furt legal sau ilegal,dar schimbarea era absolut necesară. Marx şi urmaşii său trebuie îngropațidefinitiv. Poate că un alt gânditor, alți gânditori, nişte înțelepți precumConfucius, Lao Tze, Moise, Iisus, ş.a. vor încropi o nouă concepție de viață.Poate că nu mai avem nevoie de concepții? Nu cred.www.oglindaliterara.ro8891