Aici - Oglinda literara

PROZAMUNDUS*Zbârnâitul îndelung al telefonului avea ceva tulburător. Deparcă în ceasul acela toate neliniştile dupamiezei se închegarăîntr-o făptură nevăzută. Strecurată perfid sub carcasa de ebonită şiaducătoare de veşti rele. Ne oprirăm din sporovăială, privindu-neînfioraţi. Tăcerea lăsată brusc şi teama de pe chipurile celor doi mărăscoliră. Oare ce putea să-i sperie atât de tare ?Când sună a doua oară, nevasta profesorului ridică de pe furcăreceptorul greu. O voce bărbătească aspră, dar totuşi amabilă, rosticâteva fraze scurte. Femeia ceru nişte lămuriri, primi răspunsurile,apoi închise.- A fost avocatul. Mâine dimineaţă trebuie neapărat să fii înBucureşti, la notariat, îi spuse ea soţului cu glas stins.- Da, este exact la fel ca atunci, replică el arţăgos.Îşi aprinse o ţigară şi trase din ea cu nesaţ. Se uită la mine caşi cum aştepta să-l întreb ceva, apoi îşi aţinti privirea spre fereastră.Afară bântuia o ploaie interminabilă. Măruntă şi rece, ca de sfârşit detoamnă. Deşi, încă era luna august. Mă gândeam cu groază la drumulcătre gară, mai ales că-mi rămăseseră puţine trenuri spre casă.- Parcă presimţeam că voi fi iarăşi nevoit să plec, vorbi abătutprofesorul.L-am înţeles pe deplin. Cunoscându-l drept un tip mai strâns lapungă, nu-l vedeam să-şi scoată din garaj bătrâna lui Dacie, de altfelbine întreţinută. De aceea îmi închipuiam că urma să plece cu trenul.Ca unul ce făcuse naveta spre Bucureşti, ştiam ce poate să-ţi ofere oastfel de călătorie începută aproape în puterea nopţii. Compartimentemizere având canapele unsuroase de atâta jeg, duhoare de latrină,întuneric, cerşetori şi derbedei la tot pasul, mă rog, tot tacâmul. Înplus, aveai parte şi de o „negociere” cu „naşul”. La ora plecării erauînchise casele de bilete. Cât despre Bucureşti, de multă vreme numai era considerat un loc atrăgător.- Nu ştiu dacă îl înţelegi, dar sunt ani buni de când n-a maipus piciorul în Bucureşti, îl completă soţia, cuprinsă de nelinişte. Areo teamă ciudată. N-a povestit la nimeni ce s-a întâmplat atunci. Nicimie nu mi-a povestit...Agasat de izbucnirea ei, profesorul se ridică de pe scaunşi deschise fereastra. Încăperea era îmbâcsită de fum de ţigară.Inspiră aer proaspăt, căutând să se calmeze. Ori încercând un felde exorcizare. Glasul soţiei, dar mai ales starea ei de îngrijorareprofundă, arătau că trecuse prin ceva primejdios. Numai gândul de apleca din nou acolo îi stârnea groaza. Atât de cumplită, încât preferasă tacă.- De când n-ai mai fost prin Bucureşti ? l-am întrebat, camstânjenit.- Din ’93, veni răspunsul soţiei. Deci, de aproape 17 ani...El îi aruncă o privire plină de reproş. Situaţia în care-l punea,amintind de o persoană fără discernământ, pentru care alţii trebuiausă dea răspunsuri, îl nemulţumea vizibil. Se aşeză la masă şi scotocipachetul după altă ţigare.- Adela, ce-ar fi să ne faci câte o cafea şi să ne laşi singuripentru un mic răgaz, îi ceru profesorul, stăpânindu-şi valul de mânie.Te implor, lasă-ne singuri !Spre disperarea mea, femeia părăsi îngăduitoare încăperea.Perspectiva de a lua un tren de noapte nu mă încânta. Profesorulpricepu asta repede după chipul meu.- Dacă vrei, te duc acasă cu maşina, se oferi el. Te rog, maistai şi ascultă-mă... Poate Adela are dreptate... Mă bazez pe felul încare tu priveşti lucrurile.Începu să-mi povestească pe îndelete şi mă încredinţă că nuera nimic legat de motivul plecărilor, ori de mizeria din trenuri sau destarea deplorabilă a Bucureştiului. Pur şi simplu, înlănţuirea de fapteîi stârnise teama de a revedea capitala. Şi mai ales oroarea de a seîntâlni iarăşi cu un anume personaj.Ca şi acum, un avocat îi aduse vestea într-o după-amiazăploioasă de duminică. Luni trebuia să vină la Bucureşti pentru nişteacte la notariat, apoi aveau să intre la un proces de succesiune. Ajunsacolo, rezolvaseră repede problemele la notar, însă înfăţişarea seamânase cu o lună. Careva dintre persoanele citate lipsea. Din păcate,nu mai avea tren decât seara târziu, dar şi acela prost, cu schimbaredupă vreo trei ore de stat în gară. Urma să ajungă acasă după miezulnopţii. În situaţia asta, nu avea de ales. Dispunea până seara de multtimp liber. Plecă să colinde anticariatele, aşa cum făcea în studenţie.Pe Calea Victoriei, lângă Poliţie, se întâlni cu un vechi cunoscut,Theofil Gregoroiu. Locuiseră în vremea studenţiei pe aceeaşi scară aunui bloc de pe Şoseaua Iancului. Theofil urmase pe atunci fizica, darnu reuşise să o termine. Se retraseră pentru a-şi depăna amintirilela una dintre cafenelele din pasajul de peste drum. Vechiului săuprieten îi mergea bine şi reuşise să cumpere toate garsonierele unuietaj din blocul lor. Theofil, la rândul său, îl descusu şi se oferi să-iacorde găzduire într-una din acele garsoniere. Mai stătură la taifas7586 www.oglindaliterara.roMircea Deciupreţ de o jumătate de ceas, apoise despărţiră.Aşa se face că în pragulserii, profesorul se găsi în faţainterfonului de la intrare. Cândse prezentă, îi răspunse o vocede bărbat, dar cam piţigăită.- Aşteaptă să teconduc, cobor repede. Eu suntFelix, fratele lui.Îi deschise şi zăbovi câteva momente în holul scării, apoigazda apăru. Semăna cu celălalt, fiind gemeni. Felix însă avea unfel de a fi diferit. Vorbea cu preţiozitate şi gesticula cam ciudat. Îlstăpânea un tic, atunci când discuta îşi ţinea mâna dreaptă lângăpiept, frecându-şi într-una degetul mare de arătător. Cum ar face undascăl pedant.- Theofil mi-a spus că nu poate veni, îl anunţă el. Vroia să maistaţi la taclale, însă este prins la nişte negocieri.Luară liftul, dar năucit de luxul orbitor al cabinei, nici nu maimemoră etajul unde ajunseră. Fratele geamăn îi descuie o garsonieră.Îi oferi cheia şi-l rugă să o pună în cutia de scrisori la plecare. Înăuntrugăsi un mobilier simplu, ca într-o cameră de hotel: pat dublu, douătaburete, o masă şi un dulap de haine.Era atât de obosit încât renunţă la ideea de a mai coborî să-şicumpere ceva. Somnul îl prinse iute şi-l ţinu în puterea lui câtevaceasuri. Apoi, un fel de poruncă nelămurită îl trezi şi-l făcu să iasăpe scări. Dintr-o dată se simţi ca în vremea studenţiei. Nu ştia cecaută. Coborî şi începu să deschidă uşile la întâmplare. Toate eraudescuiate şi în multe dintre ele întâlni în hol câte o femeie. Erau palideşi frumoase, cu trăsături de asiatice. Purtau halate de baie scurte.Stăteau acolo de parcă-l aşteptau. Îi zâmbeau şi-i făceau semn săintre. În câteva garsoniere dădu şi de bărbaţi. Apăreau posomorâţi,deîndată ce fata se ivea în prag. Atunci îşi aminti de zâmbetulmisterios al lui Theofil când îi oferise găzduire. Nu se aştepta de felsă nimerească într-un bordel. Puşlamaua ar fi trebuit să-i spună ceafacere învârtea el acolo. N-ar fi spus nu. Măcar să fi avut portofelulplin. Cum avea obiceiul, plecase cu banii drămuiţi la sânge. În situaţiaîn care se afla îi pierise tot cheful. Nu avea altă cale decât să seretragă în văgăuna lui. Oricum, Theofil nu era omul dispus să facăde două ori cinste.Nu-şi amintea etajul şi abia atunci realiză că nicio uşă nuavea număr. Oare mai putea să se întoarcă ?! Înnebunit, socoti camcâte garsoniere deschisese şi începu să urce treptele. Dădu nas înnas cu o bătrânică înveşmântată într-un capot de casă. Parcă-şi maireveni din spaima lui, era doamna Matilda, ce locuia la penultimul etaj.Femeia îl recunoscu şi începu să-i dea nişte sfaturi ciudate. Dar nu leînţelese rostul. Credea că aiurează.Nu mai ştia cum ajunsese în garsoniera lui, însă ceasorniculsău biologic îl ajutase să se trezească la timp. Era un reflexconsolidat încă din adolescenţă. Afară se lumina de ziuă. Luă liftul,străbătu holul de la parter şi ieşi în stradă, grăbindu-se către staţiade metrou. După câţiva paşi simţi că ceva nu era în regulă, pânăsă ajungă la clădirea policlinicii, aproape de Piaţa Iancului. Nu maizări niciunul din buticurile-chioşcuri ce „înfloriseră” la tot pasul în aniiaceia. Prin semiîntunericul vitrinei unei librării lucea sumbru portretul„tovarăşului”, înconjurat de „operele inestimabile”. Îngrozit de celevăzute, îi veniră repede în minte cuvintele doamnei Matilda. Doar tupoţi scăpa, îi şoptise bătrâna. Theofil vrea să te înşele iar. De aceea,lasă uşa de jos deschisă. Dacă ceva nu este în regulă, vino repedeînăuntru şi pleacă pe uşa din spate.După ce sfârşi de povestit profesorul mă privi îndelung. Ca şicum urma să pun un diagnostic. Nu am ştiut ce să-i spun. Cea maibună explicaţie ar fi venit de la un psiholog. Dar dacă îi spuneam asta,însemna să-i dau o lovitură.- A fost un coşmar, i-am răspuns. Cred că este de vinăoboseala, stressul, suprasolicitarea. Oricum, somnul este o reflectaredeformată a realităţii...- Totul a fost aievea ! N-am visat ! replică el, exasperat. Te rogsă mă crezi, eram perfect lucid ! Am alergat înapoi îngrozit. Uitasemde uşă. Eram hotărât să o sparg. Din fericire, doamna Matilda eraacolo şi ţinea uşa deschisă, apoi mi-a arătat ieşirea din spate şi aşaam scăpat. Dacă vei merge la blocul acela, vei vedea însă că uşa dinspate nu există, deşi este o faţă a unui mundus.- Te înţeleg, ai căpătat o frică de Theofil, cel care te-a atrasacolo. Natura lui te îngrozeşte, nu-i aşa ?- Dragul meu, lucrurile sunt mult mai complicate. Bătrâna îmidezvăluise că Felix murise de tânăr, iar el şi Theofil erau înfăţişărileunei singure entităţi în cele două lumi.*termen latin, de origine etruscă, având mai multesemnificaţii: 1. groapă de depozitare a cerealelor; 2. trecere,poartă spre lumea de dincolo, tărâmul manilor, spiritele morţlor;3. lume, univers.