Aici - Oglinda literara

EVENIMENT“CLEPSYDRA” ŞIESENŢIALISMULProf. Dr. Emilia ChiriţăEdiţia din octombrie 2011, a prestigioaseireviste “Clepsydra” din Roman (pp. 471-1011)încântă lectorul prin densitate şi substanţialitate,însuşiri cu care acesta este deja obişnuit dinnumerele anterioare. Publicaţia capată prindiversitatea spaţiilor culturale pe care le acoperă, odimensiune deja naţională, lucru absolut meritoriu;în criza lecturii şi a valorilor scripturale cu care seconfruntă România deceniului al doilea al secoluluiXXI; el este un element încurajator ce evidenţiazăîncă (sau, poate, din nou) setea de scriitură şi,implicit, de lectură.Din multiplele direcţii de interes (care ar meritaun studiu separat) ne interesează preocuparileprogramatice şi, am zice noi, de doctrină culturală cecuprind seria numită de părintele Cornel Paiu NIHILSINE DEO; ne vom ocupa de direcţianumită de domnia sa ESENŢIALISMpe care a teoritizat-o în anul2001,deci acum 10 ani. Observatiile pecare le face acum sunt însă extrem deinteresante şi merită, credem noi, ocitire atentă.Conform precizărilor autorului,această direcţie culturală îşi propunesă evidenţieze “esenţa iniţiatică înprocesul cunoaşterii” (pp. 473). Înacest sens, actul cunoscător capatădimensiuni arhetipale, vibranteşi moderne, punând accent pesensibilitate, sinceritate, sacralitateşi libertate. Astfel se antreneazăreîntoarcerea la marile valori ale trecutului, indiferentîn ce moment al timpului se situează; interesantcă acest lucru nu exclude postmodernitatea ca oreactualizare a esenţelor. Multă vreme aceasta afost privită cu rezerve, sau chiar mai mult decâtatât, dar poate că e vremea să înţelegem valoareaintrinsecă a acestei direcţii în cultura europeană şiromânească prin valorile indiscutabile pe care le-aprodus.Unicitatea şi diversitatea formulelor esteticeeste dată de generarea lor de către un DumnezeuUnic, şi transcendent. Esenţialismul nu înseamnăo inventare a unei categorii estetice ci o selecţiepersonală a acestora iar frumosul este văzut ca unechilibru al părţilor şi “o reluare a temelor majore”(pp. 473).Această dimensiune estetica are şi un aspectmoral pozitiv pe care autorul îl afirmă şi îl delimiteazăde cele negative: redundantul, echivocul, confuzia,amalgamul etc. Se regăseşte, programatic, unechilibru major de esenţă antică greacă pe careautorul îl susţine.În ciuda diferenţelor, esenţialismul este unpostmodernism (fără să o dorească neapărat) prininteresul pentru diversitate şi renunţarea la clişee;unele dintre ele, am zice noi nu sunt nici deranjanteşi nici lipsite de conţinut: ospitalitatea la români,mai exact la moldoveni, este afirmată încă de la1714 de Dimitrie Cantemir însuşi în “DescriereaMoldovei”.Problema cunoaşterii şi apropierii de Celălalteste, credem noi, un demers adeseori complex şiextrem de laborios chiar dacă subiectul este cumspune autorul “un primitiv” sau nu, spunem noi.Un punct de vedere apt pentru discuţii este acelalegat de canoane, care antrenează în lectorulpostmodern o justă mânie. Noi afirmăm cu umilinţăcă statuile nu fac nimănui rău dacă sunt frumoase,chiar împodobesc în mod agreabil lumea atuncicând ea este lipsită de repere.E bine, zicem noi, ca, periodic, realităţile să fieredefinite în raport cu sistemele noi de valori pentrua descoperi noile alinieri şi noile formule culturalecum este aceea care se subsumează termenului deESENŢIALISM. Acesta se defineşte lapidar drept“scopul vieţii care constă în dobândirea Mântuirii.”Surpriza este atunci când se încearcă să sedefinească modalităţile de realizare a esenţialului;sugestiile sunt extrem de vagi: “debarasarea de totce aparţine secundarului”. Nişte idei mai concrete,probabil, vor fi de un real folos.Conştient de noutatea termenului de esenţialismautorul încearcă să-l definească îndirecţia unei “mişcări de reevaluare”pe care tinerii o promovează astăzi;cât despre noţiunea de ESENŢA ea estedefinită ca “o valoare comună tuturoroamenilor”; se pune o problemăextrem de fragilă şi anume a accesuluila un sistem de valori. E posibil pentrutoată lumea sau doar pentru o elită?Personal, oricât de democratică aş fi,consider că există nişte trepte pe carenu poţi să nu le treci pentru a accede,daca îţi doreşti, la un tip de informaţie;această informaţie nu se poate obţinedecât traversand aceste trepte, cu totceea ce înseamnă asta… dacă nu, nu…E drept ca esenţa supremă este MOARTEA saucum spune autorul “un rege sfârşeşte în acelaşi locca şi un cerşetor” dar mai sunt şi alte elemente cepot fi cercetate.O problemă fundamentală a esenţialismului,pe care autorul o percepe este ceea ce se numeşte“generaţia unui timp” care trebuie adusă sprecultură, spre inteligenţă, spre meditaţie, spre faptulde a fi împreună; se poate ca valorile de acest tip,cum ar fi “aducerea împreună”, să fie mai greu derealizat pentru a întemeia o cultură nouă pe principiinoi, chiar esenţialiste, însă merită încercat.O ultimă problemă pe care vrem să o discutămeste aceea a rolului omului de cultură “cel carevede ceva frumos acolo unde altul nu vede nimic”.Menirea lui este extrem de importantă căci el trebuiesă înveţe să manipuleze esenţe, să îşi cunoască şisă îşi preţuiască valoarea. Tot el va fi acela care,cu o genială simplitate va străbate drumul spreesenţă, “spre valoarea atemporală” (pp. 475).Considerăm căa aceste concepte pot fi extremde fertile pentru revalorificarea pe noi baze a culturiimoderne şi contemporane într-un demers cu totulnou, către care autorul ne îndeamnă punându-ne laîndemână câteva instrumente.7588 www.oglindaliterara.ro