Taifas Literary Magazine no. 5, November, 2020

37
Taifas Literary Magazine no. no. 5, November, 2020
dacă, sumbre, umbre urcă pe zid de cetăți
cărunte, voind cu dinadinsul să-l captureze pe
soare, razele, mereu pregătite spre-a fi uimite
de-un nou adevăr ce s-ar putea ivi... mai ştii ?!
... să nu îi poată descifra taina numai dacă or
îmbătrâni printre alte raze tinere, ce, le-ar
putea încălzi ultimele fărâme adăpate din
trăirea simțirii care-a trecut prin toamne târzii
purtată-n caleştile vremii aşa cum a fost, cum
e, cum va fii... tu... un ol al pământului, ars în
cuptoarele viețuirii împreună cu focul din
vatra sacră, pe care, nu l-a stins nimenea,
niciodată... nici pustiul vântului, nici viermii
pământului, dăinuind ca un rug al izvoarelor
care-au prins viață şi-n piatra seacă ridicând-o
şi din arsura ogoarelor
semănate-n toamnă
strigând după soare ,,–
hai, frate !"... ,,– hai să-ți
fiu oglinjoară, hai să-ți fiu
şi să-mi fi albie !"... ,– hai
să fim noi celelalte !",
două naturi ce par
separate,
însă
împerecheate în sens... şi,
toamna, purtându-şi paşii
după marele mers, cu fața
mereu către soare... tu
omule, ştiind că şi azi şi mâine răsare la fel de
cald şi intens sub el perindându-se toamne,
parcă furând de la el din culoare uriaşe
cascade cu nuanțe calde şi peste contururi
umane, tot de el, creionate... oamenii,
conturându-şi hotarele, cu toate că-n cer,
născându-se pe pământ, fiecare om a
declanşat sărbătoare... sărbători parcă
zvârlite-n neant, vărsate cu zilele din calendar,
toate, în noiembrie... să-şi cumpere şi soarele
un cojoc... recunoscând că adevărul strălucește
mult mai puternic ca el că soarele cât de soare
ar fi nu e soare dintr-un noroc, norocul, putând
pe oricine orbi... soarele, oricât ar râvni, să
accepte luminând din căi drepte că nu poate
lumina minții toate cărările şi odăile cum nu
poate aduce lumină țărânii pământului în
toate peşterile şi-n toate văile, el, fără putere
de-a încălzi inimile şi sufletele la toți oamenii,
neomul, bârfindu-l pe om, aşa cum licuricii
bârfesc soarele în întunericul nopții când doar
puține n-au somn şi nu dorm, că, noapte cu
soare, nimeni n-a pomenit, şi nici zile cu stele
şi lună şi... nici nu-l poți vinde pe soare, să-ți iei
pe banii căpătați lumânare... un om vesel fiind
ca soarele luminos oriunde intră deschizând
uşi şi ferestre cu vorba ce din grai o cuvântă de
adevăr bucuros... omul, fără să poată să uite că
şi tina în soare e lucitoare, prea mult soare, să
încingă opinca în nisipul ce arde sub soare
dogoritor, fâcându-ți drumul mult mai incert
şi obositor prin deşert,
răsăritul soarelui fiind
roşu cum roşu şi-apune,
zilelor tale neştiindu-le
nimeni cuprinsul dar
ştiind oricare că-n zile
rele sau bune, omul
cumsecade, tot om bun
rămâne, şi-n toamnă
păstrându-şi privile
luminoase, asta, pentru că
în întâlnirea cu toamna îi
dă voie vieții să fie
frumoasă, el învățat că, un cap plecat, sabia
nicicând n-a tăiat, dar nici pe soare nu l-a văzut
niciodată-n splendoare, ci, numai frunzele
galbene, ce dintr-un ram au picat care nu le
mai leagănă cântul, acelaşi, pe drumuri din
hărți... nici vântul şi nici umbra neiubindu-le în
desprinderi vaietul, ci numai pământul, spre el
chemându-le, iubire să însemne să simți
soarele din ambele părți, lacrima celor ce
suferă să n-o poată usca vântul, păstrând-o în
el infinitul, de-atâtea ori repetat plânsul în dăți
că-l găseşti oricând şi-n ochi ce şi-au pierdut
lumina loviți de biciuirea cuvântului rostit în
nedreptăți ale lutului, neascultând şoaptele
sufletului de-abea răzbind înafară din tine
mormânt, o toamnă peste toți ajungând c-un
year I, no. 5, 2020, November
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198