Taifas Literary Magazine no. 5, November, 2020

More documents

Recommendations

Info

38Taifas Literary Magazine no.5, November, 2020apus apunând peste glia din gând cu ultimafloare cuvânt, numai la lumina soarelui să poțigăsi ce ai pierdut noaptea pe întuneric... altoamnei feeric de-un galben magnetic, să neamintească de luminile lumânării şi de versulînşiruit poetic într-o gamă scrisă de-o pană ceplânge din doruri răpuse în inimă, sufletulrămânând singurul care-o sprijină... el să oalinte dându-i gândirii un izvor fermecat decuvinte, doar un bădăran ce se-mbogățeşte, săpoarte ochelari de soare şi noaptea ca dovadăcă ce are nu prețuieşte, la minte redus,incapabil să facă vreo diferență în tot ce-ltrudeşte neştiind că atâta timp cât ai soarele cestrăluceşte nu trebuie să-ți doreşti luna...săracul, săracu', ca uncondamnat dând dedracu, neavând delocsărbătoare doar zilelucrătoare întruna...soarele ca un sâmbure delumină a cerului ce vreaoricare zi să fie senină...din soarele inimii lui, săpună capăt întunecimiilumii din nopți şi întoamnă, când toamna, neschimbă viața la toți...puțini ştiind transforma o pată galbenă deculoare în soare... cei mai mulți, pătând soarelecu privirea lor rea, sticlită-n vopsea, irişii lor,fără să ştie să fie o floare... un punct pe ,,i", săfie uneori un mic soare ce îți dă putere să poțiiar zâmbi după o îndelungă aşteptare, soarelede pe cer să ne pară doar umbra divinității cene-a ştiut pe toți construi, soarele, nearzânduneca nisipul deşertului, deşertul nelăsându-nea trăi... noi, fiii soarelui... noi, fiii luminii...adevărul stând în puterea mirării, în răspunsuldat întrebării, ca un soare care a găsit un altsoare în soare cu lumină din lumina luiDumnezeu, şi eu a soarelui cum şi soarele esteşi-al meu indiderent că e toamnă... a câtatoamnă?!... eu şi ea, stropi subtili pe pământ aruncațica dintr-un curcubeu ce bea apă din două ape...când aici, pe aproape, în afară de toamnă, nu s-a schimbat prin lume nimic... că... degeaba strigîn taina căutărilor mele, nimeni de unul singur,să nu poată să schimbe din ceva nici un pic, cutoții stele ce cred că soarele fuge de ele fără săştie că dacă noi n-am mai iubi, soarele însuşi s-ar stinge, nemaiavând pentru ce răsări,deşertul adunând vântul de pe pământ nutoamna, în ea, viața arzând parcă de moarterâzând, nisipul deşertului, gemând pestepustiu şi tăceri adunate şi azi peste ieri...acelaşi soare care topeşte gheața, săîntărească şi noroiul belților şi mlaștinasingurătăților... ca riduriale scoarței pământului ceurmează în sens adevărulşi şiruri ale dreptăților,soarele, şi pe noi înadâncul luminilor noastreprivindu-ne, văzând cumne creştem luminaprimită din astre şi cumne-ngrijim şi de petaleleflorii învățând cu-ncetulsă-i respectăm spinii,oameni ca plante, oamenica aer, oameni ca vânt, oameni ca o flacără pepământ alergând învârtindu-ne după axîntregul rădăcinii ce prin noi n-a murit, cumască fără mască, trăind ce avem de trăitatraşi de ispite alunecându-ne singuri propriulrăsărit, tu cu fiecare rază apusă, mai aproapede înserare, ori că afară e toamnă, sau, e vară,cu soare, încât nu mai ştii în ce parte a zilei unom încetează să mai fie o piatră a gliei eldevenind clar celorlalți, un soare, luminândcalea altora pe versanți ca-ntr-o-mbrățişarespectaculară dând voie vieții să rămânăfrumoasă şi-n întâlnirea cu toamna, înîntâmpinarea toamnei ieşind cu viața precumzăpada sub soarele ce o arde topind-o înacelaşi cuptor ce rugineşte şi frunza, astfelISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198TAIFAS LITERARY MAGAZINE
39Taifas Literary Magazine no. no. 5, November, 2020încât acei unii-alții, aleşi în stat nu fiindc-aivotat, să-nțeleagă că... soarele nu răsare ca săapună, ci să lumineze până apune tot ce-icreat... dăruindu-şi iubirea şi ție, om, prinvremi din vremi trecător... sărutându-ți primulzâmbet când te trezeşti dimineața din somn...şi ce-i, dacă e toamnă... soarele rămâneacelaşi... în brațele toamnei continuând o mareiubire la fel luminoasă cuprinsă-n culori,dincolo de nori, la fel de senină... înîntâmpinarea toamnei dând voie vieții să fiefrumoasă... astfel, tu, om... tu, copile altimpului... să vezi că şi vârstnicii sunt razerupte din soare chiar dacă dintr-un soaredivizat al amurgului, ce... îşi poartă trecutul înpropria umbră, ei,gândind înțelepțeşte, că...şi-un ciob de sticlă spartă,în soare, luceşte, ape dinlacrimi, curgând ca oploaie de toamnă la valepeste pomeții obrajilor...peste riduri ce leadânceşte sculptându-leiubirea pe față, singurace-ți dă alinare, ea, ca unsoare şi-n toamnă într-olume de umbre ce caută înele culoare ca o laudă dată divinității care neface şi pe noi să rodim, un licăr de soareadunând laolaltă şi vrăbii şi oameni, şi corbii,şi-adună şi gândul în cumințenia vorbii ce ştiea liniştii, în toamnă intrând întreaga naturămai devreme ori mai târziu cu inima ca frunzangălbenităşi arsă... într-o lume captivă-n eaînsăși în întâlnirea cu toamna dându-i voievieții să rămână frumoasă... viața arătându-secum e ea... vie... fără să poarte pe chip mască...chiar dacă, pare că-şi urmează mersul dupăacelaşi stereotip infinit, aici... numai omul să-şiconstruiască hotare, în oricare-anotimp...year I, no. 5, 2020, NovemberZoran RadosavljevicBosnia and HerzegovinaSuzo staniJedva čekam jutra s njom da mi pusti Jednareka u mom kraju u zoru, pa da se ušunja uposteljinu grleći me nežno s leđa i šapne...Dobro jutro, Sunce... a Trebinje da se smejeod sreče najzad smo skupa da više ne budeispred škole naša prazna klupa.. Njene godineušuškale su svoje nesigurnosti mladosti unežnost moje starosti i sada me uči svojimiskustvom dok je lagano ljubim u greškeprošlosti.nadajući selepšoj budučnosti...Mislim da je sad baš topravo vreme pravi čas..Tražili smo se vekovima,ali se nismo nalazili. Ona upogrešnoj ulici, ja upogrešnom gradu. A uveksmo bili pravi, mili, inismo odustajali ovo jesad pravo vreme za nas..Dani postaju sve tezi... amoj pogled sve tuzniji...iako je proleće bez nje sumi dani ružniji... širim ruke o njoj mogu da vampričam ovoliko... Zna da je volim... ali nijesvesna koliko... Nemoj suzo da mi kaneš...nemoj teći nikad više... ruka mi je več umorna...pa ne može da te briše... kvasile su nočas jastukniz lice mi tiho tekle... nisu one radosnice... oćisu me od njih pekle... Rekla je... ispiši me po tojsvojoj boemskoj duši, ispričaj me Trebinju,neka me pamti zauvek..voli, voli me i ostanizauvek moj čovek..Evo stojim sam naArslanagić mostu i pružam ruke i gledam unebeski svod...Bože ima osmeh koji miriše na okean, kosukao divlju buru i pogled koji bi potopio bilokoji brod... Noću, jedna noć, dve tišine... udje miu san koje miline... U noćima pored nje neISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
Page 1 and 2: 2 authors ... p. 2editorial ... p.
Page 3 and 4: 3Taifas Literary Magazine no. no. 5
Page 11 and 12: 11Taifas Literary Magazine no. no.
Page 37: 37Taifas Literary Magazine no. no.

Taifas Literary Magazine no. 5, November, 2020

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?