Taifas Literary Magazine no. 5, November, 2020

38
Taifas Literary Magazine no.5, November, 2020
apus apunând peste glia din gând cu ultima
floare cuvânt, numai la lumina soarelui să poți
găsi ce ai pierdut noaptea pe întuneric... al
toamnei feeric de-un galben magnetic, să ne
amintească de luminile lumânării şi de versul
înşiruit poetic într-o gamă scrisă de-o pană ce
plânge din doruri răpuse în inimă, sufletul
rămânând singurul care-o sprijină... el să o
alinte dându-i gândirii un izvor fermecat de
cuvinte, doar un bădăran ce se-mbogățeşte, să
poarte ochelari de soare şi noaptea ca dovadă
că ce are nu prețuieşte, la minte redus,
incapabil să facă vreo diferență în tot ce-l
trudeşte neştiind că atâta timp cât ai soarele ce
străluceşte nu trebuie să-ți doreşti luna...
săracul, săracu', ca un
condamnat dând de
dracu, neavând deloc
sărbătoare doar zile
lucrătoare întruna...
soarele ca un sâmbure de
lumină a cerului ce vrea
oricare zi să fie senină...
din soarele inimii lui, să
pună capăt întunecimii
lumii din nopți şi în
toamnă, când toamna, ne
schimbă viața la toți...
puțini ştiind transforma o pată galbenă de
culoare în soare... cei mai mulți, pătând soarele
cu privirea lor rea, sticlită-n vopsea, irişii lor,
fără să ştie să fie o floare... un punct pe ,,i", să
fie uneori un mic soare ce îți dă putere să poți
iar zâmbi după o îndelungă aşteptare, soarele
de pe cer să ne pară doar umbra divinității ce
ne-a ştiut pe toți construi, soarele, nearzândune
ca nisipul deşertului, deşertul nelăsându-ne
a trăi... noi, fiii soarelui... noi, fiii luminii...
adevărul stând în puterea mirării, în răspunsul
dat întrebării, ca un soare care a găsit un alt
soare în soare cu lumină din lumina lui
Dumnezeu, şi eu a soarelui cum şi soarele este
şi-al meu indiderent că e toamnă... a câta
toamnă?!
... eu şi ea, stropi subtili pe pământ aruncați
ca dintr-un curcubeu ce bea apă din două ape...
când aici, pe aproape, în afară de toamnă, nu s-
a schimbat prin lume nimic... că... degeaba strig
în taina căutărilor mele, nimeni de unul singur,
să nu poată să schimbe din ceva nici un pic, cu
toții stele ce cred că soarele fuge de ele fără să
ştie că dacă noi n-am mai iubi, soarele însuşi s-
ar stinge, nemaiavând pentru ce răsări,
deşertul adunând vântul de pe pământ nu
toamna, în ea, viața arzând parcă de moarte
râzând, nisipul deşertului, gemând peste
pustiu şi tăceri adunate şi azi peste ieri...
acelaşi soare care topeşte gheața, să
întărească şi noroiul belților şi mlaștina
singurătăților... ca riduri
ale scoarței pământului ce
urmează în sens adevărul
şi şiruri ale dreptăților,
soarele, şi pe noi în
adâncul luminilor noastre
privindu-ne, văzând cum
ne creştem lumina
primită din astre şi cum
ne-ngrijim şi de petalele
florii învățând cu-ncetul
să-i respectăm spinii,
oameni ca plante, oameni
ca aer, oameni ca vânt, oameni ca o flacără pe
pământ alergând învârtindu-ne după ax
întregul rădăcinii ce prin noi n-a murit, cu
mască fără mască, trăind ce avem de trăit
atraşi de ispite alunecându-ne singuri propriul
răsărit, tu cu fiecare rază apusă, mai aproape
de înserare, ori că afară e toamnă, sau, e vară,
cu soare, încât nu mai ştii în ce parte a zilei un
om încetează să mai fie o piatră a gliei el
devenind clar celorlalți, un soare, luminând
calea altora pe versanți ca-ntr-o-mbrățişare
spectaculară dând voie vieții să rămână
frumoasă şi-n întâlnirea cu toamna, în
întâmpinarea toamnei ieşind cu viața precum
zăpada sub soarele ce o arde topind-o în
acelaşi cuptor ce rugineşte şi frunza, astfel
ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198
TAIFAS LITERARY MAGAZINE