ZAGREB RESIDENCY FESTIVAL NOVOG ... - Unpack the Arts

However, going back to the focus of this analysis, I
note – somewhat pedagogically – that
interconnections between performing arts genres
have existed for a long time. Either circus
elements have been present in theatre
performances (in Brook and Ariane Mnouchkine,
as noted during my Zagreb residence), or theatremakers
like Josef Nadj have worked with young
circus artists. Moreover, some circus artists
consider themselves to be ‘interdisciplinary’,
using the ‘happening’ as a theatre scenario or
incorporating choreography or street music
(hip-hop, for example) into their performances.
The directions are very diverse and the search
is predominant – a point, in fact, that was
underlined in conversations with the creators of
the other three performances seen in Zagreb.
Between anthropology and
technology
The creators of the show Vibrations chose to
present only a ten-minute excerpt of their twohour
production at Festival novog cirkusa. Entitled
Gravity, this short sequence was irrelevant in
assessing the artistic ambitions of the planned full
performance, being, as Raphael Navarro, one of
the directors of Company 14:20, told us, rather a
simple sketch, a first bait thrown to the spectator
to introduce him to the spiritual ‘magic’ which the
show will build. François Chat’s performance
corresponded to the theoretically asserted goal
– “a magical and dreamlike journey which
combines dance, theatre, objects and circus” –
but it failed to transmit to the audience the
empathy defined by critic Anne Quentin, in
Zagreb, as one of the constituent elements of the
‘new magic’ promoted by 14:20.
But beyond this ‘technical’ aspect, I noticed the
influence of a type of relatively slow, hieratic
dance within the performance. A fluid, undulating
choreography which, in the dim light of the stage
and with the use of a ‘magic stick’ seemingly
floating in space, tried to create a certain spiritual
energy. According to my own frame of references,
as a theatre critic, the fragment I saw belonged to
the theatre-dance zone, this level prevailing on the
‘magic’ that was here just a stage performance
adjuvant. I do not deny, however, that, seeing the
extract, the viewer cannot enter the semantic
punctat în rezidența zagrebiană), fie că teatratorii,
ca Joseph Nadj, au lucrat cu tineri artiști de circ.
Mai mult, o parte a artiștilor de circ se consideră
”interdisciplinari” ei înșiși, folosind în spectacole
happeningul, scenariul ca-și-teatral, coregrafia ori
muzica străzii (hip-hop, de exemplu). Direcțiile
sunt foarte diverse, iar căutarea e dominantă, așa
cum, de altfel, au punctat și creatorii celorlalte trei
spectacole văzute în Croația, în discuțiile cu noi.
Între antropologie și tehnologie
Creatorii spectacolului Vibrații au optat să
prezinte la Festival Novog Cirkusa din Zagreb
doar un fragment de zece minute din producția
lor de două ore. Intitulată Gravitație, secvența
a fost irelevantă pentru ambitusul artistic al
spectacolului, fiind mai degrabă un simplu
crochiu, o primă nadă aruncată spectatorului –
este chiar momentul de debut al reprezentației –,
care să-l introducă pe acesta în ”magia” spirituală
pe care, ne-a spus unul din directorii Companiei
14:20, Raphael Navarro, o edifică spectacolul.
Evoluția lui François Chat a corespuns
dezideratului enunțat teoretic: ”o călătorie
magică și onirică în care se combină dansul,
teatrul, obiectele și circul”, însă n-a reușit să
transmită publicului acea empatie definită de
criticul Anne Quentin, chiar la Zagreb, ca unul din
elementele constitutive ale ”noii magii”
promovate de Compania 14:20.
Dincolo însă de acest aspect ”tehnic”, am
remarcat influența unui tip de dans hieratic, relativ
lent, în reprezentație. O coregrafie unduitoare,
fluidă, care, în lumina scăzută a scenei și cu
ajutorul ”bățului magic” care plutea aparent în
spațiu, încerca să creeze o anumită energie
spirituală. Conform grilei mele de analiză, ca critic
de teatru, fragmentul văzut se încadrează în zona
teatrului-dans, acest palier prevalând asupra
”magiei”, care a fost aici doar un adjuvant al
performanței scenice. Nu neg însă că, văzând
întregul spectacol, privitorul nu poate intra în
orizontul semantic propus de creatori, acela al
întoarcerii la o metaforă existențială prin această
magie a mișcării.
Spectacolul imediat următor – căci a fost o
reprezentație-coupé – ne-a dus într-o cu totul altă
zonă de cercetare, marcând totodată și un hiat
CLAUDIU GROZA 13