ZAGREB RESIDENCY FESTIVAL NOVOG ... - Unpack the Arts

ehind a translucent screen, the piece was very
advanced in terms of technology, allowing the
viewers to see both the performer and the
environment – created here, very cleverly, by the
words ‘tree’, ‘rock’, etcetera, which passed from
one side of the screen to the other. Enhanced
by excellent music, specially created by Samuli
Kosminen for the show, with electronic but diffuse
sounds, like a backdrop to emphasise the stage
dynamics, the recurrent sequence of the accident
was a performance of media theatre in itself.
However, the use of a red cable as the image of
the primordial navel, as a link between life and
death perhaps (the illusion of a rope passing
through the body being a traditional circus trick),
was diluted through moments of humour. So I
rather had the feeling that I participated in a
hyper-technical theatre performance that only
needed to have a new magic element because
the performer himself was presenting in that
context.
In fact, in the discussions we had the next day,
my feeling was confirmed by Hakkarainen himself:
“I consider myself more a visual artist than a
magician.” Nopeussokeus proved this
professional hierarchy: the technological,
sophisticated part has been developed with great
care; therefore the emphasis was on visual
performance, and the actual sequence of the
accident relied on the artist’s acting skills – even
choreographic skills, at some points. The circus
elements have been given attention last, and
Hakkarainen failed in the performance to truly
incorporate them (as some of my more
experienced colleagues on the residency
considered).
Both performances mentioned above speak of
the search for new forms of expression in the
contemporary circus, inspired either by traditional
magic – as Navarro revealed – or by new
technologies, with a slight neglect (consider the
term with caution – it is relative) of the typical
methods of circus art. However, I think that both
of these areas of research will ultimately discover
a way to syncretise their various aesthetic parts,
with the new circus element finding its balance.
ca un fundal care accentuează dinamica scenică,
secvența recurentă a accidentului a fost în sine o
reprezentație de teatru-media. Or, prin alăturare,
folosirea unui cablu roșu în ipostaza de ombilic
primordial, liant între viață și moarte poate
– e vorba de un element tradițional al circului,
frânghia care trece prin corp –, un cablu ce
atârna la marginea scenei, suspendat, și-a diluat
semnificația, mai ales prin rizibilul momentului.
Astfel că senzația mea a fost mai degrabă că asist
la un spectacol teatral hiper-tehnologizat, dar
care, pentru că protagonistul e și magician,
trebuie să aibă un element de acest tip.
De altfel, senzația mea s-a verificat a doua zi,
la discuții, prin declarația lui Hakkarainen: ”mă
consider mai mult un artist vizual decât un
magician”. Nopeussokeus a probat această
ierarhie profesională: partea tehnologică,
sofisticată, a fost elaborată cu mare atenție,
accentul căzând așadar pe performanța vizuală,
iar secvența propriu-zisă a accidentului a mizat pe
calitățile actoricești – chiar de coregrafie, la un
moment dat – ale artistului. Abia în al treilea plan
s-a dat atenție elementelor de circ – la
reprezentația văzută de mine Hakkarainen a ratat,
după cum au apreciat colegii mai experimentați.
Ambele spectacole comentate mai sus au
semnalat căutarea unor noi formule de expresie
în circul contemporan, inspirate fie de dansul
magic tradițional – ca în primul caz, după cum
a dezvăluit Navarro –, fie de ”oferta” noilor
tehnologii, cu o ușoară neglijare (priviți cu
rezervă termenul, e relativ) a mijloacelor tipice
artei circului. Tatonările vor duce însă, cred, la
o sincretizare a elementelor estetice și la
regăsirea echilibrului noului circ.
Excelență… sincretică
Ultimul spectacol văzut la Festival Novog Cirkusa
din Zagreb a confirmat atât un principiu teoretic
al criticului Anne Quentin (”artistul de circ își
configurează volumetric spațiul”), cât și o
distincție făcută, dacă nu mă înșel, de criticul
croat Nataša Govedić, între meșteșug (cu
trimitere, punctual, la Cirque Invisible) și design
(apropo de celelalte două montări): Celălalt
(L’autre) al lui Claudio Stellato a fost cel mai
aproape de dezideratul estetic al noului circ.
CLAUDIU GROZA 15