John Penberthy – A fiinta sau a nu fiinta - Biblioteca Citatepedia

A fiinţa sau a nu fiinţa
rătăcind nestatornică, dar o observa cu detaşare şi calm, iar
aceasta, după un timp, se topea într-o indescriptibilă stare
de pace şi prospeţime, o stare în care simţurile îi dezvăluiau
profunzimile sinelui, astfel încât el era din ce în ce mai apt
să...
Fie aici şi acum.
Odată cu trecerea timpului, Buzz descoperi că era din
ce în ce mai recunoscător – recunoscător pentru viaţa sa,
pentru faptul că supravieţuise, pentru stup. Era atât de bine să
fie din nou acasă! Cât era de minunat că se născuse în valea
aceea, că făcea parte dintr-o colonie de fiinţe neînfrânte. Cât
era de minunat că avea ochi să vadă toate acele lucruri, şi
o minte care să le înţeleagă şi să le aprecieze. Cât era de
minunat că acolo creşteau atât de multe flori, oricând gata
să asigure hrana coloniei sale. Cât era de minunat că aveau
un stup în care să se adăpostească, ei şi viitoarele generaţii
de albine. Şi, mai ales, cât era de minunat că-l întâlnise pe
Bert.
Şi astfel, Buzz îşi reluă viaţa de albină lucrătoare:
construia stupul, hrănea progeniturile, asigura curăţenia,
culegea şi depozita mierea. Colonia nu mai avea nevoie
acum să fie apărată împotriva unui atac. Vechiul dispreţ
pentru semenii săi era de domeniul trecutului, fiind înlocuit
cu un sentiment de crescândă iubire şi compasiune pentru
fiecare albină. Cu cât mai sigur se simţea în profunzimile
fiinţei sale, cu atât mai puţin ameninţat se recunoştea în
117