John Penberthy – A fiinta sau a nu fiinta - Biblioteca Citatepedia

A fiinţa sau a nu fiinţa
ridice în picioare. Un val de remuşcare amestecată cu
iubire îl copleşi pe Buzz când îl văzu pe vechiul lui prieten
căznindu-se în zadar. Înţelegea că Bert era pe moarte.
Buzz veni într-un suflet lângă el, îl mângâie, îl strânse
în braţe, cu lacrimile şiroindu-i pe obraji. „Îmi pare rău,
Bert, iartă-mă!” suspina el. „Te rog să mă ierţi!”
„Nu e nimic de care să-ţi pară rău, fiule”, şopti Bert,
chinuit de dureri. „Ai făcut ceea ce trebuia să faci.” Bert îi
zâmbi într-un fel care voia parcă să spună: Totul a fost iertat.
„De când eşti aici?”
„De pe la prânz.”
„Rezistă”, îi spuse Buzz, „vin imediat cu nişte nectar.”
„Nu”, răspunse Bert.
„Dar, Bert, pot să te hrănesc eu, pot să...”
„Nu”, repetă Bert calm. „Mi-a venit timpul, Buzz.
Nu are niciun sens să-mi prelungesc suferinţa.”
Copleşit de durere, Buzz izbucni în hohote de plâns
şi sprijini de pieptul său capul bătrânei albine. „O, Bert, îţi
sunt atât de recunoscător pentru tot ce mi-ai dăruit. Nu te
voi uita niciodată.”
Bert reuşi să zâmbească şi şopti: „Transmite mai
departe.”
Buzz fu surprins de pacea întipărită pe faţa lui Bert.
„Nu spui niciun cuvânt despre moarte. Nu ţi-e frică?”
„Numai când uit cine sunt cu adevărat”, şopti el.
Cele două albine se priveau cu intensitate în ochi; Bert
continuă, poticnindu-se: „Buzz, ştiu că nu a fost deloc
85