John Penberthy – A fiinta sau a nu fiinta - Biblioteca Citatepedia

John Penberthy
încercat, nu exista niciun mod de a-l reţine. Apoi, înainte
să-şi dea seama, recădea în vechea lui stare, care i se părea
încă şi mai rea decât înainte pentru că acum experienţa îi
furniza un termen de comparaţie. Aceste căderi îl dureau
teribil pe Buzz şi nu-şi închipuise niciodată că s-ar fi putut
simţi atât de rău, atât de instabil psihic, atât de confuz.
Erau momente când se întreba inclusiv de ce mai
petrece atât de mult timp cu Bert dacă tot ce dobândea din
asta era doar suferinţă. „Înţelepciunea” lui Bert suna bine,
dar era ea oare cu adevărat practicabilă? Putea aceasta
să-l conducă pe Buzz către orice formă de mulţumire şi
stabilitate lăuntrică?
Buzz descoperi apoi că era atras din ce în ce mai mult
de trecătoarea din munţi. De fapt îi era foarte greu să nu se
gândească numai la ea.
Într-o după-amiază zbură până dincolo de linia
copacilor, pentru a se mai uita o dată. Era într-adevăr
periculos: trecătoarea se înălţa la 900 de picioare deasupra
poienii şi era măturată de vânturi puternice, care amplificau
la maximum nesiguranţa zborului în aerul rarefiat. Stâncile
cenuşii şi reci contrastau formidabil cu verdele proaspăt al
poienii. Cu toate acestea, ceva îi spunea lui Buzz că nu era
imposibil.
În seara în care Buzz îi povesti lui Bert despre
trecătoare, el păru cumva distant faţă de această idee.
„Oriunde te vei duce, eşti tot tu”, îi spuse. „Singura cale
către afară porneşte dinlăuntrul tău.”
78