Formarea caracterului.pdf - Klesis

uşii, apoi să izbesc uşa să se închidă şi dintele într-o clipită era afară. Astfel scoaterea dintelui
care era ceva de groază a devenit o distracţie cu puţină durere. Aşa cum îi tai unghiile, deşi
nu-i place, tot aşa trebuie să fie tăierea acelor trăsături rele ale temperamentului copilului care
încep să se arate, ştiind că este spre binele lui, spre onoarea părinţilor şi spre slava Domnului.
2. Învăţarea
Este bine ca părinţii să stabilească pe cât posibil o sesiune zilnică de joacă şi învăţătură
biblică. Pentru relaxare şi desprinderea de toate celelalte, este bine să cântaţi împreună o
cântare sau două, să fie o atmosferă veselă, plăcută, un fel de distracţie. Copilul nici să nu ştie
că tu faci lecţii cu el. Eu mi-aduc aminte că veneam cu părinţii seara de la munca câmpului,
frânţi de oboseală, de la praşila porumbului sau de la seceriş, şi părinţii se aşezau cu noi afară
pe prispa casei, cântau cu noi două-trei cântări şi ne spuneau câteva învăţături. Cântări ca:
„Nu la fapte rele, rău să nu vorbeşti”; „Fugi, fugi de păcate tot mai departe”; „Ia, Părinte,
inima mea”; „O, Păstorule bun, paşte sunetul meu”; „Isuse dulce, mult Te iubesc”; „Isus ştiu
mă iubeşte” şi multe altele pot avea un impact binecuvântat asupra caracterului pentru toată
viaţa. Atunci, între 8-12 ani, am învăţat cele mai multe cântări şi mi s-au format o seamă de
convingeri de la care nimeni nu a reuşit să mă îndepărteze. Am preferat bătaia zdravănă din
partea preotului Traian Putin, care, beat fiind, a vrut să mă facă ortodox cu forţa şi-mi cerea să
fac semnul crucii, dar eu nu am vrut, căci ştiam din Biblie că nu trebuie să fac aşa ceva. Mi-a
învineţit şi capul şi pieptul, dar n-am cedat. Sădirea convingerilor are mare valoare. Biblia
spune: părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura
Domnului" (Efeseni 6:4). Învăţaţi-i ce este bine şi ce este rău. Aşa cum îi spuneţi să nu bage
mâna în gură, şi aceasta o repetaţi de multe ori, aşa învăţaţi-l să evite anumite lucruri. Ajutaţi-l
să i se dezvolte discernământul, să deosebească binele de rău.
Chiar de la o vârstă fragedă, copilul poate fi deprins să-i placă frumosul, să-l admire, să i se
formeze gustul pentru frumos, pentru curăţie, pentru bună rânduială; să-şi aşeze frumos
hainele, ciorapii, încălţămintea, cărţile la locul lor, jucăriile strânse în colţul sau în cutia lor,
nu împrăştiate în toate părţile. Această deprindere trebuie să-i intre în sânge, să facă aceasta
cu bucurie, fără să-i mai spui.
Apoi ia-l de mânuţă şi du-te cu el la plimbare, învaţă-l Calea Domnului, învaţă-l să iubească
pe toţi oamenii, căci Dumnezeu îi iubeşte pe toţi. Învăţaţi-l să iubească natura, creaţia lui
Dumnezeii. Să iubească un izvor, un câmp cu iarbă verde, o floare, o plantă, un pârâiaş ce
clipoceşte printre pietre, să urmărească o furnică, un fluturaş, o păsărică. Să se bucure de ele,
nu să le strivească, să le rupă. Apoi să înveţe respectul pentru alte persoane, pentru bunurile
altuia, pentru jucăriile altuia. Să-l înveţi să fie altruist, să dea din jucăriile lui şi altui copil să
se joace, sau din bomboanele lui. Când este mai mărişor, să-l înveţi să salute frumos, să
vorbească drăguţ cu toţi, să nu rupă cărţile, să nu scrie pe garduri, să nu zgârie pereţii, să nu
mâzgălească masa sau pătuţul, ci să le păstreze curate. Să nu verse laptele din ceaşca lui, să nu
arunce biscuiţii. Sunt lecţii simple de bună rânduială, care pot avea urmări binefăcătoare toată
viaţa.
Este bine ca învăţăturile să fie exemplificate prin povestiri, căci copiii sunt dornici de
povestiri, şi ele se înregistrează bine în memoria lor. Dacă sunt şi ilustraţii li se întipăresc mult
mai bine lecţiile. Memoria vizuală este mult mai puternică decât cea auditivă. Şi există deja o
literatură ilustrată destul de bogată pentru copii. De exemplu: „Credinţa creştină pe înţelesul
celor mici”; „Copiii din Biblie”; „Viaţa patriarhilor”; „Viaţa lui Moise”; „Judecătorii”; „Rut”;
„David”; „Viaţa profetului Ilie”; „Viaţa profetului Elisei”; „Estera”; „Viaţa Domnului Isus”