Formarea caracterului.pdf - Klesis

a dus ca misionar în Africa. Acolo a trăit o viaţă modestă, dar binecuvântată de Domnul,
ajutând pe africani să iasă din întunecimea lor.
A pătruns în triburi de canibali, fără să le cunoască limba, doar cu limbajul dragostei, iar la
moartea sa, datorită caracterului său şi slujirii făcute, a fost înmormântat în catedrala
Westminster, alături de regii Angliei. În timp ce era pe catafalc şi se făcea slujba de
înmormântare, un beţivan îmbrăcat în zdrenţe se străduia să-şi croiască drum ca să ajungă la
sicriu. Mulţimea nu era dispusă să-i facă loc, dar el a zis: „Eu am cel mai mare drept, căci am
copilărit împreună şi am fost la aceeaşi Şcoală Duminicală. El a ajuns să-L slujească pe
Cristos; eu am ales să fiu împotriva lui Cristos." Livingstone primise recompensa ca trupul
său să fie aşezat la locul de cea mai mare cinste, să fie împreună cu regii; celălalt primise
zdrenţele şi viaţa nenorocită. Dar diferenţa mare în recompensă va fi încă mult mai mare în
Ziua Judecăţii, când fiecare va trebui să dea socoteala de tot ce a făcut.
7. Sancţionarea
Pedeapsa, de asemenea, joacă un rol însemnat în procesul educaţiei. Unii vor să o excludă.
Liberaliştilor de azi nu le plac sancţiunile. Ei spun că nu sunt folositoare şi nu sunt umane.
Dar ce s-ar alege de lumea aceasta, dacă n-ar fi lege, tribunale şi sancţiuni, care să
pedepsească pe răufăcători? Ce ar fi cu circulaţia, dacă nu ar fi sancţiuni cu amenzi şi chiar
suspendarea carnetului de conducere? Pedeapsa este ruptă din rai. Biblia spune: „Pedepseşteţi
fiul, căci tot mai este nădejde, dar nu dori să-l omori" (Proverbe 19:18). James Dobson, un
predicator şi bun conferenţiar în ce priveşte viaţa de familie, autor al mai multor cărţi în
sensul acesta, a scris: „În pofida psihologiei, atât recompensele cât şi pedeapsa joacă un rol
important în modelarea comportamentului uman şi nu trebuie niciodată neglijate."
Prima fază în pedepsire este mustrarea, dojenirea. Ai auzit că fiul său fiica ta a făcut ceva rău,
este bine să stai de vorbă cu el şi să-i atragi atenţia că ceea ce a făcut nu este bine şi că acum îl
ierţi, dar dacă se mai repetă va fi pedepsit. Nu este bine să treci cu vederea şi să zici: „Lasă-l,
că-i copil". Mustrarea este izvorâtă din dragoste. Biblia spune: „Căci Domnul mustră pe cine
iubeşte, ca un părinte pe copilul pe care îl iubeşte" (Proverbe 3:12). Mustrarea are ca scop
îndreptarea copilului.
Altă fază este pedepsirea cu nuieluşa. Solomon a scris: „Cine cruţă nuiaua urăşte pe fiul său,
dar cine-l iubeşte, îl pedepseşte îndată" (Proverbe 13:24). „Nu cruţa copilul de mustrare, căci
dacă-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri. Lovindu-l cu nuiaua îi scoţi sufletul din Locuinţa
morţilor" (Proverbe 23:13,14). Nu este bine să baţi copilul când eşti nervos şi cu atât mai
puţin în faţa celorlalţi ai casei, ci să-l iei de o parte. Când aplici bătaia este bine să fii liniştit.
Să-i arăţi ce rău a făcut şi el să-şi recunoască vina; să-i spui că te-a îndurerat, fiindcă tu l-ai
învăţat altfel; că nu îl baţi ca să-ţi descarci nervii, ci deoarece comportarea lui - ceea ce a
vorbit, ceea ce a făcut sau ceea ce trebuia să facă şi nu a făcut - cere pedeapsa. Nu este bine
să-l loveşti peste cap, ci aplică nuieluşa la palmă sau la spate. Dobson spune în privinţa
aceasta: „Există un loc în corpul uman parcă anume pregătit pentru calmarea acestor accese
de sfidare şi ar fi bine dacă „experţii" în domeniul disciplinei nu ar mai fi atât de confuzi în
legătură cu utilitatea ei". Şi întotdeauna, după pedeapsă, îngenuncheaţi şi vă rugaţi. Copilul să
ceară iertare Domnului, iar tu să te rogi să-l ajute sa nu mai cadă în neascultare.
Spurgeon spune în legătură cu pedepsirea copiilor: „Dacă tatăl lasă frâul din mână, carul
căsniciei va da curând în şanţ. Se cere un amestec bine cumpănit de dragoste şi tărie, dar nici
severitatea singură, nici blândeţea singură nu vor fine casa în bună rânduială. Casa în care