Formarea caracterului.pdf - Klesis

- Cheltuie mult pe ce izbeşte ochii
- Femeile se fardează şi se rujează să fie
frumoase
- Foloseşte bijuterii să atragă privirile tuturor
- Îşi trâmbiţează dărnicia
- Se laudă că a făcut mari isprăvi
- În Biserică vrea loc de cinste
- Consideră că merită să fie onorat
- Tot ce face este de ochii altora
- Ar vrea să-L jefuiască şi pe Dumnezeu de
slavă
- Mândria merge înaintea căderii
- Dumnezeu stă împotriva celor mândri
- Cel mândru este după chipul Satanei
- Refuză luxul
- Nu vrea obraz fals, aceasta arată inimă falsă
- Vrea podoaba lăuntrică, nu calcă Cuvântul
sfânt
- Vrea să rămână în anonimat
- Laudă pe Domnul pentru mari isprăvi
- Este bucuros să slujească
- Ştie să-i onoreze pe alţii
- Face totul pentru Domnul
- Se simte copleşit şi dă Domnului toată slava
- Smerenia merge înaintea înălţării
- Dumnezeu dă har celor smeriţi
- Cel smerit este după chipul lui Cristos,
Domnul
Mândria o întâlneşti pe toate drumurile, chiar şi în Biserică şi, uneori, la amvon. Această
însuşire înnăscută în firea adamică îşi are un climat prielnic în lumea lui Satan, care a vrut să
fie deopotrivă cu Dumnezeu. Smerenia este o floare rară, foarte scumpă, ce creşte doar în
locuri umbrite şi undeva în dos. Ea are nevoie de multă îngrijire.
Într-o lume unde mândria îşi are cuvântul, nu este uşor s-o corectezi. Cei mai mulţi părinţi nu
pot s-o corecteze, căci ea este în viaţa lor şi este foarte contagioasă, molipseşte pe toţi copiii.
Ar trebui ca ei să treacă la izolare, să se supună Marelui Chirurg spre amputare şi apoi să-şi
poată ajuta copiii. Şi totuşi responsabilitatea cere părinţilor să facă lucrul acesta. Un caracter
bun, nobil, nu poate fi clădit într-o fire de om mândru, căci ar fi ca un inel de aur în râtul unui
porc.
Spurgeon îi ironizează pe cei mândri în cuvintele: „Toate faptele lor sunt adevărate minuni.
Ca şi menajeria care s-a oprit deunăzi în satul nostru, ei sunt ceva «nemaivăzut, nemaiauzit,
nemaipomenit». De fapt, însă, sunt o sărmană dezamăgire, ca şi cei cu menajeria minunată.
Lucrul cel mai de seamă al menajeriei este zugrăveala de pe pereţii de afară; tot aşa este şi cu
aceşti oameni. Cum mai ştiu însă să spună la gogoşi!" În capitolul „Fugid e mândrie", Toma
de Kempis zice: „Nu te lăuda cu tăria sau cu frumuseţea trupului, pe care o uşoară suferinţă îl
frânge şi-l veştejeşte... Nu pierzi nimic dacă te socoteşti mai prejos decât toţi ceilalţi; pierzi
foarte mult dacă te socoteşti că eşti mai bun chiar decât unul singur... Praf ce eşti, învaţă să
asculţi! Pământ şi tină, învaţă să te umileşti şi să te pleci sub picioarele tuturor".
Atât mândria cât şi smerenia sunt puternice motivaţii în viaţa noastră. Mândria este de
fabricaţie diabolică, smerenia este produsul Duhului Sfânt. Ele sunt opuse una alteia. Mândria
este supra-estimare, smerenia este estimare la justa valoare. Mândria este estimarea omului
din afară, smerenia este estimarea omului dinăuntru. Toate valorile pe care le avem: talentele,
înţelepciunea, rangul de copil al lui Dumnezeu, harul de trăire vremelnică şi dreptul de
moştenire veşnică, toate acestea le-am primit prin credinţă, pentru care Dumnezeu merită
toată gloria. O, de ne-am lăsa luminaţi de Duhul Sfânt în privinţa aceasta, ce mari prefaceri sar
vedea în viaţa noastră! Toată ţinuta, toate vorbele, faptele şi comportamentul nostru ar fi
altfel - nu spre slava noastră -ci cu adevărat spre slava lui Dumnezeu. Şi ce mare har s-ar
revărsa asupra noastră!
18. Pesimistul 18. Optimistul
- Are fire simţitoare, este melancolic - Este entuziast, se avântă