STIMA NOASTRĂ ŞI MÂNDRIA! - Pro Saeculum

eseu
Dumitru Radu Popescu
Nu ştiu cum au fost alţii, dar Mircea Radu Iacoban a
fost tot timpul pus pe rele! Într-o zi, în vremea zăpezilor
de altădată, m-am aflat de faţă, în Suceava urmaşilor
urmaşilor lui Ştefan cel Mare, când Iacoban, în loc să-şi
vadă de treabă (un joc de table, acolo, o întrecere cu
niscaiva şahişti!), a început să le insufle localnicilor
ideea nefastă a înfiinţării unui teatru în cetatea de scaun
a cunoscutului iubitor de doamne şi domniţe!.. Culmea,
peste un timp, Teatrul din Suceava, ca filială a Teatrului
Naţional din Iaşi, a şi fost inaugurat într-o clădire indicată
şi supravegheată în reconstrucţie tot de Iacoban
Radu Mircea! Apoi!.. În loc să scurtcircuiteze producţiile
Teatrului Naţional din Iaşi, ca să se poată valida şi dincoace
de Prut pustiul Siberiei îngheţate bocnă, Iacoban
a sabotat Siberia!
Despre Eminescu nu cred că mai este cazul să
facem vorbire! În loc să-l lase în lada de campanie a istoriei
apuse, răsuflate, Iacoban i-a confecţionat la editura
„Junimea” o colecţie de studii!.. Iar cu acel popă
neecologic, stătător în butoi cu apă, ce-a făcut? L-a
adus pe ecrane, ca să ne dovedească pur şi simplu faptul
că mai sus nenumitul a fost un geniu moldav! Ce
geniu, bădie?! Asta e idee genială – să pui în pământ,
la prăşit, acele organe masculine intens productive?..
O fi, pentru nişte nefericiţi de teapa lui Boccaccio! O altă
Renaştere
PIONII OTRĂVIŢI
aberaţie a marelui prieten al lui Eminescu (spune-mi cu
cine eşti prieten şi-ţi spun câte parale faci!) a fost năstruşnicia
cu introducerea Morţii într-o turbincă, la popreală!
E corect, oameni buni, să-ţi baţi joc de Moarte
şi să lipseşti omenirea de un factor civilizator, de progres,
cum este Moartea?! Păi, boieri dumneavoastră,
fără moarte ar mai exista eroi, ar mai exista iubirea sublimă,
ar mai exista războaie, imperii?.. Totul n-ar mai
avea rost, viaţa ar fi o nebunie! Să-l consideri pe
Creangă Ion (bine, îi pronunţăm numele, cu părere de
rău, evident!) un geniu al românilor – şi nu numai! – nu
e o blasfemie?! Bine, a mai stat un grecotei într-un
butoi, dar măcar ăla zicea că e filosof (fie!) – şi nu făcea
din scârbavnicul mădular masculin un idol dătător de
bucurii trupeşti şi sufleteşti, iar moartea n-o băga în
traistă (ca să nu spun în mă-sa, că ea n-are mamă!)!
Pentru împărtăşirea unor asemenea elucubraţii marca
Ion Creangă, Iacoban ar fi fost bun de tras în ţeapă!
Bine, n-a scăpat el de drăgălăşenia confraţilor!.. Câţi
i-au mai dat bună ziua după Revoluţie? Cuvintele s-au
împuţinat, s-au scumpit, economia de piaţă a cuvintelor
şi-a spus cuvântul! Au rămas mârâielile şi stuchitul de
la distanţă şi din aproape în aproape!.. Dacă stăm
strâmb şi judecăm drept, Iacoban merită aceste cuvinte
băloase, stuchite din rărunchi, gălbinoase, împuţite, hepatice!
Hm! Că doar Iacoban are 10 (zece) case în Iaşi,
are vilă în Spania, vilă în Brazilia, în Africa de Sud (unde
vânează tigri), cabană la Polul Nord (unde vânează urşi
albi), la Polul Sud!.. E un baştan, se ştie! O tăcere asurzitoare
s-a sedimentat în straturi-straturi de granit în
jurul numelui său... Numai doamna Marga U. i-a dat
bună ziua!.. (Sărut mâna, doamnă U! Dar să nu ne audă
nimeni, de!..)
Să nu uităm nici faptul că Iacoban l-a tipărit şi pe Nichita
Stănescu, ploieşteanul cu sânge rusesc alb, cel
pentru care cuvintele şi necuvintele parcă formau cele
două feţe ale realităţii...
Pentru Creangă Ion, Ivan, rusul bătoc, este Prinţul
milei faţă de Dumnezeu – bătrânul cu părul alb, care
cerşea cu mâna întinsă... Eminescu poate îl considera
pe Creangă un Prinţ al veseliei! Dacă-l considerăm şi
pe Eminescu un prinţ înnourat până la nebunie, fiindcă
înţelegea misterele vremilor, putem spune că şi în Moldova
nasc prinţi...
Ca editor, ca director de teatru, ca jurnalist, ca romancier
şi dramaturg, Iacoban a învăţat, în timp, că şi
marile convingeri şi pasiuni, precum şi sublimele adevăruri,
pot fi degradate în banalitate... Iar Dumnezeul
unuia sau al altuia poate fi un impostor! Da, Iacoban a
început să înţeleagă încet-încet cum adevărurile se perimează
– într-un spaţiu perimat şi supus eroziunii coti-
2 SAECULUM 1-2/2010
PRO