STIMA NOASTRĂ ŞI MÂNDRIA! - Pro Saeculum

More documents

Recommendations

Info

prilejuieşte un dialog interior despre fiinţa proprie situată într-o umanitate mereu în devenire. Devenirea omului trebuie însă urmărită şi protejată. Educaţia este cerută din afară, dar este realizată din interior. De aceea, influenţele educative se evaluează numai în contextul larg al împrejurarilor de viaţă şi în cadrul subiectivităţii celui educat, nu totdeauna cooperant şi nu rareori refractar… Cercetări recente au evidenţiat trei forme /componente ale reflexivităţii. Reflexivitatea cognitivă are loc în toate manifestările de observare reflexivă a acţiunii, intrinsecă unei mari părţi a activităţilor umane. Exerciţiul reflexivităţii cognitive se explică printr-o gândire mai profundă asupra a ceea ce facem. Astfel, întrebuinţarea regularizată a cunoaşterii explică de ce o parte tot mai mare a vieţii sociale şi a relaţiilor materiale cu lumea naturii este marcată de continue revizuiri şi restructurări, în lumina noilor informaţii, sau cunoştiinţe (A.Giddens, 1990). Reflexivitatea structurală se referă la aspectele reprezentării lingvistice, în întrebuinţarea cotidiană, dar şi în uzul tehnic sau ştiinţific, presupunând un anume grad de autoreferinţă sau autoimplicare din partea unui enunţ sau a mai multora (autoreferenţialitate). Unele enunţuri se referă la ele însele în mod evident şi obişnuit (de exemplu, „această propoziţie are cinci cuvinte”) şi totuşi a fost recunoscut faptul că enunţuri cu acest tip de referenţialitate pot genera paradoxuri („această propoziţie este falsă“). Pentru a revendica o anumita validitate, o afirmaţie (cunoaştere) condiţionată social, trebuie propusă ca element al cunoaşterii ştiinţifice, dar în acest caz, enunţul nu poate să fie aplicat decât în mod reflexiv lui însuşi, pierzând astfel propriile pretenţii de validitate. (B.Barnes, 1974). Reflexivitatea intrinsecă se refera la imposibilitatea de a separa reprezentarea de conţinutul ei. Este refuzul ideii că observarea unui fenomen ar putea fi tratată independent de propriul obiect. Adică interdependenţa intimă dintre reprezentare şi obiectul reprezentat este foarte pronunţată: sensul reprezentării este elaborat pornind de la „cunoaşterea” obiectului, iar această cunoaştere este elaborată prin ceea ce se cunoaşte despre reprezentare. Într-o astfel de cercetare, sociologică, dar şi educaţională (de orientare), spunem că „cercetătorul participă, în decursul cercetării, la activităţile care sunt şi obiect al cercetării “ (S.Woolgar, 1988) De altfel, educaţia morală trebuie întemeiată pe educaţia sistematică a omului, încă din fragedă copilărie, pe o educaţie care să dezvolte şi să creeze acel „impuls al inimii”, insesizabil – despre care a vorbit atâta psihanaliza – impuls irezistibil ce reprezintă unul dintre cele mai însemnate fundamente ale demnităţii umane şi care se împotriveşte fascinaţiei unei conduite rele (Bogdan Suchodolski, Pedagogia şi marile curente filosofice, Ed. Didactică şi Pedagogică, 1970). Impulsul inimii a fost educat alta dată de religie, pe alte temeiuri… Pentru Alan Montefiore, „individul considerat ca făuritor autonom de norme este, dacă nu ceva cu totul fictiv, în orice caz, în mare măsură o excepţie“ (P. 157, „Introducere modernă în filosofia moralei“, 1972, Ed. 26 eseu Ştiinţifică). Amintim concepţia lui Nietzsche despre Supraom. Vorbind despre Stăpâni, Domni, el spune: „Creaţia lor e legislaţie, voinţa lor de adevăr este voinţa de putere”…Dar un alt fragment poate sugera limita posibilităţilor omului unei vocaţii, îndeosebi de consilier (educaţional): „În timp ce oricine ar putea, în mod normal, să aibă incertitudini cu privire la implicaţiile precise ale celor mai fundamentale principii ale sale într-o anumită situaţie complexă, totuşi nu este posibil ca el să se transpună în exterior şi să-şi judece toate normele dintr-o dată“ (p. 162, loc.cit.). Aceasta e concluzia capitolului intitulat: dacă pot eu să fiu sincer în greşeala mea cu privire la ceea ce este bine. Sublinem că Nietzsche asimilează binele cu frumosul, dar în educaţie, binele este moral şi nu artistic… REZUMAT Consilierea educaţională reprezintă o tehnică de dezvoltare şi control a proceselor educative. Educaţia este procesul de formare a personalităţii prin integrare socială şi transmitere culturală. Consilier este profesorul cu calificare suplimentară pentru a oferi diagnostice şi prognoze elevilor, părinţilor, dar şi personalului didactic interesat. Metaproblemele educaţionale sunt o provocare benefica pentru teorie spre a dezvolta concepte şi ipoteze noi asupra acestor procese educative. Este evident că oricine poate să consilieze pe alţii, trebuie să se consilieze deseori şi pe sine! De aici, paradoxul consilierului : cum poate fi el sigur în încercarea de a gândi ceea ce este bine? Vocaţia consilierului nu se evidenţiază doar cantitativ (varietatea problemelor), dar mai ales calitativ. Râvna pentru metodologie se împacă bine cu gustul nuanţelor, teoria abstractă cu concretul situaţiilor… BIBLIOGRAFIE Aristotel, „Metafizica“ Ed. Acad. R.S.R B.Barnes, 1974, „Cunoaşterea ştiinţifică şi teoria sociologică” G.G. Constandache, 2003, „Oglinda conştiinţei”, Ed. Politehnica Press J.Dewey,1971, „Democraţie şi educaţie”, Ed. Didactică şi Pedagogică A.Dumitriu, 1966, „Soluţia paradoxelor logico – matematice”, Ed. Ştiinţifică A.M.Huberman, 1978, „Cum se produc schimbările în educaţie”, Ed.Didactică şi Pedagogică A.Giddens, 1990, „Consecinţele modernităţii”, J.L.Mackie, 1977, „Etica” A.Montefiore, 1972, „Introducere modernă în filosofia moralei”, Edit. Ştiinţifică A.Popescu Neveanu, 1978, „Dicţionar de psihologie“, Ed. Albatros Fr. Nietzche, 2000, „Aşa grăit-a Zarathustra”, Ed. Humanitas B.Suchodolski, „Pedagogia şi marile curente filosofice”, Ed. Didactică şi Pedagogică. S.Woolgar, 1988, „Reflexivitatea este etnograful textului“ Observaţie (2009), lucrările de mai sus, dacă nu au editură, sunt citate după „Enciclopedia de Filosofie şi Ştiinţe Umane“ De Agostini/ All Educational, 2004. PRO SAECULUM 1-2/2010
Dumitru Velea „Zeii ţes nenorociri oamenilor, pentru ca generaţiile viitoare să aibă ce cânta”, zice legendarul Homer, prin suta a opta înainte de Hristos. Nu e mirare că de sub tăvălugul greu al faptelor şi al uitării îşi extrage logosul seva şi înflorirea. O asemenea înflorire şi monument în calea uitării istorice ridică Lev Tolstoi prin romanul epopeic Război şi pace. Scriitorul provine dintr-o familie nobiliară, de ofiţeri de carieră, pe linie paternă, cu rădăcini nemţeşti: tatăl contele Nikolai Tolstoi, fiul colonelului Alexandru Ivanovici Tolstoi, care a luptat în Războiul Patriotic din 1812, şi mama, Maria, fiica unui general bogat, care aduce cu ea întinsa moşie Iasnaia Poliana (Poiana Luminoasă). Lev Nicolaevici se naşte aici, la 28 aug./9 sept. 1828, după ceilalţi fraţi, Nikolai, Dimitri şi Serghei. Mama îi moare când el nu împlinise nici 2 ani; mai târziu, moşia aceasta îi va rămâne lui ca zestre. Părăseşte limbile oriental-arabe, facultatea de drept şi, în 1851, se înrolează în armata rusă ce acţiona în Caucaz. În ianuarie 1853 trece examenul de cadet şi devine subofiţer de artilerie. Intră în vâltoarea fără raţiune a istoriei. „Războiul este ceva atât de nedrept şi de păcătos, încât cei care luptă se străduiesc să-şi înnăbuşe glasul conştiinţei”, scrie în Jurnal (6.I). În anul următor, din primăvară până în toamnă, este transferat în Armata de la Dunăre. De la Bucureşti îi scrie mătuşii sale, contesa T. A. Ergolaskaia: „Sunt năucit. Un oraş mare şi frumos, obligaţia de a te prezenta multora, opera italiană şi teatrul francez…” La 5 iulie, îi recapitulează acesteia „amintirile din Silistra”: „Ca să spun adevărul – ciudată e desfăşurarea de a privi cum se omoară oamenii unii pe alţii, şi totuşi şi dimineaţa şi seara priveam, din căruţa mea, acest spectacol. Şi nu numai eu.” Este delegat într-o inspecţie prin Moldova, Muntenia, Basarabia, consemnează în Jurnal sau în scrisori date despre localităţi şi oameni, despre poporul de aici ce „seamănă cu poporul rus, cu bunul popor rus.” La începutul lui noiembrie pleacă din Chişinău, prin Odessa, la Sevastopol, spre a participa la Războiul din Crimeea. Timp de un an participă sau are în faţă scenele de bătălie. „Am plâns când am văzut oraşul cuprins de flăcări şi steagurile franceze pe bastioanele noastre…” (2.IX). Ele trec în ciclul povestirilor despre Sevastopol (Sevastopol în decembrie 1854, Sevastopol în mai 1855 şi Sevastopol în august 1855). (Mai târziu, aici i s-a ridicat un monument.) Se retrage din armată, în 1856, pentru marea armată a artei şi fumosului. (La vârsta de 34 de ani, în august 1862, se căsătoreşte cu Sofia Andreevna Berg, de 18 ani, fiica unui medic din Moscova, care i se dedică cu totul, dăruindu-i 12 copii, precum patriarhilor biblici, PRO TOLSTOI <strong>ŞI</strong> DIFERENŢIALELE ISTORIEI SAECULUM 1-2/2010 eseu şi îl ajută la îngrijirea celor spirituali, copiindu-i şi şi recopiindu-i manuscrisele. Război şi pace îl transcrie de 7 ori!) La 35 de ani, la jumătatea vârstei după David, ca şi Dante cu Divina Comedie, Tolstoi începe scrierea capodoperei Război şi pace, din 1863 până în 1869, timp de 6 ani, nepregetând nimic pentru a reface şi creea o lume după chipul celei „aevea”, cum ar fi zis Eminescu, Războiului pentru Apărarea Patriei din 1812, după care un an să fie al său, de odihnă, precum ziua a şaptea a Domnului. O mare însufleţită de popoare se mişcă de la apus spre răsărit şi, simetric, de la răsărit spre apus, la începutul secolului al XIX-lea. O Campanie militară cum istoria nu mai cunoscuse de la Marea expediţie a lui Xerxes asupra Elladei, înainte cu vreo cinci sute de ani de era noastră, şi consemnată în Istorii de Herodot din Halicarnas, participant direct la confruntare. Campaniei recente îi revine „însufleţirea” lui Tolstoi. Şi unul şi altul aparţin popoarelor învinse la început şi triumfătoare în cele din urmă. Istoria, de obicei, o scriu victorioşii – de-ar fi s-o mărturisească şi învinşii! – şi o citesc cei ale căror conştiinţe se afundă în crize. Tolstoi, însă, are experienţa proprie din Războiul Crimeei şi perspectiva creatorului, paralaxa necesară pentru a măsura evenimentele istorice petrecute în urmă cu o jumătate de veac. După zece ani, de la experienţa proprie de pe câmpul de luptă, Tolstoi revine cu acelaşi unghi de privire asupra războiului, de implicare şi ştergere a conştiinţei subiective a individului, dar cu nuanţări şi adânciri în filosofia istoriei: de percepere a iraţionalităţii fenomenelor istorice şi de mare dificultate în găsirea fundalului legic al raţiunii lor. Ceea ce anterior nota în Jurnal „rimează” cu o frază de început a volumului III din Război şi pace: „…războiul începu; se produse adică un eveniment potrivinic oricărei raţiuni şi firi omeneşti îndeobşte.” (Război şi pace, II, ESPLA, Buc., 1959, p. 7). Nimic nu-l poate motiva şi în acelaşi timp războiul se petrece. Raţiunea acţionează viclean, mai ales în istorie, surprinsese Hegel. Şi Tolstoi se vede descumpănit în faţa modului paradoxal de manifestare în istorie atât al individului, de conştient şi inconştient, cât şi al omenirii cu istoria sa cu tot. „Conştient, omul trăieşte pentru sine, dar serveşte în mod inconştient ca armă pentru atingerea ţelurilor istorice ale întregii omeniri.” Şi invers: „Istoria, adică viaţa inconştientă, colectivă, viaţa de roi a omenirii, foloseşte pentru sine fiecare clipă a vieţii împăraţilor ca pe o armă în atingerea ţelurilor ei.” Se ajunge astfel, sub aripile paradoxului dintre două viziuni istorice, de recurs la divinitate sau la raţiune. „Inima ţarului e-n mâinile dumnezeirii” şi „Ţarul nu e atlceva 27
Page 1 and 2: Mircea Dinutz Farsorii, tupeiştii,
Page 3 and 4: diene şi cosmice!.. Da, boieri dum
Page 5 and 6: Liviu Ioan Stoiciu (Nota LIS: Poeme
Page 7 and 8: masă ceai cu felii unse cu unt şi
Page 9 and 10: cu cutremurare, câte cărţi n-aş
Page 11 and 12: Lucia Dărămuş L.D.: Aş începe
Page 13 and 14: estetică din scrierile lui Paul Go
Page 15 and 16: Înţelesul exerciţiului experimen
Page 17 and 18: „nouă”. Ştiinţa are legile e
Page 19 and 20: altul. Diferă, poate, formele de m
Page 21 and 22: În februarie 2003 am devenit coleg
Page 23 and 24: George G. Constandache Amintesc de
Page 25: în general despre alţii cu nedete
Page 29 and 30: flexiv şi artistic, între viaţă
Page 31 and 32: Adânci şi explozive picături, C
Page 33 and 34: Nicolae Rusu Evoluţia culturală
Page 35 and 36: giei resentimentare a postmodernit
Page 37 and 38: Valeria Manta Tăicuţu Într-o scr
Page 39 and 40: dar mă tem că-i înţepeni în c
Page 41 and 42: pamfletar al Dimineţii nimănui po
Page 43 and 44: drich Schiller, căutându-şi nu v
Page 45 and 46: dere în circuitul universal, Carai
Page 47 and 48: geamantanul aurorei/ voiajează pri
Page 49 and 50: (Precât de unic e cât de ciudat e
Page 51 and 52: e un cântec ferit.”; „un om a
Page 53 and 54: Note: 1 Din versul „Dimineaţa ne
Page 55 and 56: ul şi adecvarea mijloacelor de exp
Page 57 and 58: Cel care la Tecuci frecventase cena
Page 59 and 60: Este o lucrare masivă, atât prin
Page 61 and 62: Şerban Codrin Doi tejghetari de-el
Page 63 and 64: Ilie Comăniţă DORUL MEU Dorul me
Page 65 and 66: Nicolae Teoharie Curaj Spre a le do
Page 67 and 68: Ioan Neşu ,,Ce dracu’, domnule,
Page 69 and 70: de arbori, multe prinse unele de al
Page 71 and 72: ,,De ce să pleci?” ,,Acolo este
Page 73 and 74: Rodica Lăzărescu Ioan Popescu,
Page 75 and 76: toate dependinţele şi să dăruia
Page 77 and 78:
Vasile T. Ionescu, în monografia l
Page 79 and 80:
Florentin Popescu PRO SAECULUM 1-2/
Page 81 and 82:
Liviu Pendefunda Viridias sau arta
Page 83 and 84:
Vasile Fetescu Ploaia plouă cu nea
Page 85 and 86:
Ei, ce-i cu tine, scumpo? O boare r
Page 87 and 88:
lema doamnei mai întâi, spuse şi
Page 89 and 90:
La Mălureni! La Mălureni! strigas
Page 91 and 92:
staţi şi vă odihniţi până mă
Page 93 and 94:
Constantin T. Ciubotaru La spitalul
Page 95 and 96:
tava de porţelan smălţuită a p
Page 97 and 98:
cesc, au glugile coborâte peste fe
Page 99 and 100:
Alice Harrison* BÂNTUIRI Oglinda c
Page 101 and 102:
se trec, anii se anulează şi dezv
Page 103 and 104:
Atunci a fost rândul muştelor să
Page 105 and 106:
Dan Brudaşcu Lovitura de stat din
Page 107 and 108:
Ioan Adam Trăind printre cărţi,
Page 109 and 110:
turale în versuri lungi, grave, ro
Page 111 and 112:
veliş de eglogă, alteori de satir
Page 113 and 114:
Amfitrion, Jiquidi), el însuşi o
Page 115 and 116:
Viorica Răduţă Ipostaza definito
Page 117 and 118:
chiar dacă nu erau nişte capodope
Page 119 and 120:
încercând să te linişteşti şi
Page 121 and 122:
pete”, asemănătoare cu acelea p
Page 123 and 124:
Eugen Dorcescu Într-un eseu mai ve
Page 125 and 126:
natură sau retrăgându-se la masa
Page 127 and 128:
poetul comunică prin simboluri, me
Page 129 and 130:
proaspăt de afară să mai intre
Page 131 and 132:
de latura umană, la care a fost pe
Page 133 and 134:
apare, pentru prima dată din total
Page 135 and 136:
moartea vine dansând printre clopo
Page 137 and 138:
Trupul care se pierde Sub un potop
Page 139 and 140:
Oare crezi că aceasta e cu putinţ
Page 141 and 142:
ezitare. Aspectul nu l-ar fi deranj
Page 143 and 144:
George Cornilă Strigătele cârdur
Page 145 and 146:
toare aşteptare. Se uită la salci
Page 147 and 148:
Florinel Agafiţei REPERE INEDITE A
Page 149 and 150:
Lili Goia Poezia, în alcătuirea e
Page 151 and 152:
Constantin Frosin Je pense que la c
Page 153 and 154:
CULTURA NU SE FACE NUMAI PE CALEA V
Page 155 and 156:
de Liviu Pendefunda. Nu poate fi tr
Page 157 and 158:
destui. ,,Diversitatea stilurilor d
Page 159 and 160:
Victoria Milescu în dublă ipostaz
Page 161 and 162:
Dan Brudaşcu În pofida dificultă
Page 163 and 164:
Constantin Prut GAMBITUL DOMNULUI D
Page 165 and 166:
Elena Stoiciu 1945 ►născută 8 m
Page 167 and 168:
şi cuvânt.Credinţa artistului au
Page 169 and 170:
La sfârşitul anului 2009, prestig
Page 171 and 172:
zultatul este un reuşit portret li
Page 173 and 174:
(Pupincurista), dar, mai ales, căp
show all

STIMA NOASTRĂ ŞI MÂNDRIA! - Pro Saeculum

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?