tolle lege - Vatra

48
literaturã ºi copilãrie - copilãrii discrete ºi austere
Vara, citeam şi desenam întruna, pînă mă dureau ochii. Cît
despre fotbal, băteam mingea în parc pînă nu o mai vedeam.
Totul a fost bine până într-o zi. În acea zi, o nelinişte fără
obiect a lăsat loc unei nelinişti bîntuite de fantasme.
Fără să îmi dau seama, mă apropiasem de o vîrstă
la care nimic nu mă mai mulţumea aşa cum cu puţin înainte
reuşeau cititul, desenul şi fotbalul. Încă la îndemînă şi
totuşi, brusc, departe… Mai rămînea ceva la care nu mă
gîndisem niciodată… În plus, în viaţa mea îşi mai făcuseră
loc încă două anotimpuri…
Dumitru CHIOARU
Copilărie furată
Născut ca mulţi alţi copii la ţară, aş putea fi ispitit
să-mi compar copilăria cu a lui Nică a Petrei din minunatele
Amintiri din copilărie ale hîtrului povestitor Ion Creangă.
Am trăit şi eu întîmplări asemănătoare celor povestite de
el cu umor, dovadă că, indiferent de timp şi loc, copilăria
se repetă ca şi mitul, la fel de veselă şi nevinovată. Nu voi
povesti aici năzdrăvăniile mele, pentru că sunt comune
tuturor copiilor. Vreau însă să scriu povestea unei copilării
furate de istorie. Şi totuşi, azi pot spune că am avut o
copilărie fericită, pentru că am prins ultimele zile ale satului
tradiţional care s-a destrămat, ca un vis, în urma
cooperativizării. Sîngătinul era un sat ardelenesc cu oameni
harnici la muncă şi veseli la petrecere, vestiţi prin colinde
şi jocul de bîtă, cum se spune prin partea locului unui
dans străvechi. Sub ochii mei miraţi de copil, au trecut şi
ultimele care cu boi ducînd zestrea mireselor, dar şi cele
care duceau foarte des la cimitir oameni din generaţia
bunicului dinspre tată, care au murit de inimă rea datorită
privării de pămînt, sursa bunăstării, independenţei şi
libertăţii lor. Am crescut într-o familie de ţărani înstăriţi,
cărora cooperativizarea le-a luat totul, lăsîndu-le doar
casa. Am fost martor la atîtea ruşinoase blestemăţii făcute
de „tovarăşi”, încît aş putea scrie o carte despre
distrugerea unei lumi cu tradiţii şi obiceiuri de veacuri în
numele comunismului. Jocurile cu alţi copii erau întrerupte
de descinderile din dube ale „tovarăşilor” înarmaţi cu
pistoale la casele ţăranilor şi sufletul meu vesel şi
nevinovat de copil a fost invadat de frică şi de o tristeţe
nemărginită. Dar în acelaşi timp simţeam cum îmi creşte în
suflet revolta împotriva minciunii oficiale despre „binele”
făcut ţăranilor prin cooperativizare, răspîndită de
„tovarăşi” pe toate canalele de difuzare în masă, ziare,
radio, televizor, cărţi şcolare şi filme documentare
proiectate pe ecran la căminul cultural, duminica dimineaţa,
înaintea unui film de aventuri, ca să-i atragă pe copiii trimişi
altfel de părinţi la biserică. Am văzut ţărani ascunzîndu-se
prin căpiţe de fîn sau prin gropi săpate în grădină, căutaţi
cu cîini de vînătoare şi duşi cu duba la închisoare, pentru
că refuzau să-şi dea pămîntul în gospodăria colectivă. A-i
lua ţăranului pămîntul însemna acelaşi lucru cu a-i lua
viaţa. Dacă bunicului meu i s-a luat odată cu pămîntul
viaţa, mie mi s-a luat copilăria. Din ţărani cu stare pentru
care au muncit generaţii, părinţii mei încă foarte tineri au
devenit, fugind de cooperativizare, muncitori în fabrici
din Sibiu. Pînă au reuşit să-şi cumpere un apartament cu
două camere la bloc, am trăit în condiţii foarte precare cu
nostalgia satului în suflet. Fiind singurul lor copil, au
investit în mine, pentru că aveam chemare spre carte, toată
dragostea şi economiile familiei. Au fost nişte oameni
sacrificaţi de un regim care i-a determinat să-şi schimbe
viaţa, înstrăinîndu-se de rostul lor adevărat într-o lume cu
sistem de valori răsturnat. Nefericirea lor mi-a marcat mai
ales adolescenţa, cînd începusem să-mi dau mai bine seama
de toate păcatele comunismului. Am crescut urînd
comunismul şi sperînd că această utopie, care a ucis şi
rătăcit atîta lume, se va sfîrşi într-o bună zi. Am avut şansa
să trăiesc căderea comunismului, dar lumea copilăriei mele
a rămas pentru totdeauna apusă. Ţăranii şi satul tradiţional
au dispărut. Iar copilăria furată de istorie nu mi-o mai dă
nimeni înapoi.
Liviu Ioan STOICIU
9 repere personale
În lada mea de zestre n-au putrezit amintirile din
copilărie (ele sunt cuprinse în toate cărţile mele).
Întâmplarea face să am acum pe masă o carte a copilăriei
(poeme, carte apărută la Editura Muzeul Literaturii Române,
2006), intitulată „pam-param-pam (adjudu vechi)”. După
ce în 2005 am publicat (la Editura Vinea) prima mea
antologie de versuri cu un titlu care are legătură exclusivă
cu copilăria mea, „Cantonul 248”. În timp şi spaţiu:
1950-1965, am copilărit la Cantonul 248, Halta CFR Adjudu
Vechi, la 2 kilometri de comuna Adjudu Vechi (unde îşi
avea casa părintească mama, Ioana Sandu) şi la 4 kilometri
de oraşul Adjud (unde îşi avea casa părintească tatăl meu,
Ioan), din fosta regiune Bacău (din 1967 din judeţul
Vrancea). Aici, pe hartă e recunoscut locul unde se varsă
Trotuşul în Siret (la Adjudu Vechi e un pod important
peste Siret la drumul care te duce spre Bârlad sau Galaţi,
venind de la şoseaua naţională Bucureşti-Bacău), iar
oraşul Adjud (fost raion) e nod de cale ferată, se merge
spre Ciceu. La Cantonul 248 (248 de kilometri de la
Bucureşti până aici, pe linia ferată spre Suceava) tata avea
locuinţă de serviciu. Tata era şef de echipă la întreţinere
de cale ferată (înregimentat în a doua armată a ţării, a
ceferiştilor, pusă la punct ca atare de fostul ceferist ajuns
prim-secretar al PMR, Gh. Gheorghiu-Dej; tata s-a calificat
după ce s-a întors din prizonierat din Siberia, unde a stat
trei ani la o mină de azbest; n-o să credeţi, tata a împlinit în
luna martie, anul acesta, 90 de ani). Pe atunci, în anii 50, se
construia linia spre Bicaz, tata era mereu detaşat pe şantier
(aşa se explică de ce m-am născut eu la un alt canton, din
comuna Dumbrava Roşie, la 5 kilometri distanţă de Piatra
Neamţ). În preajma Cantonului 248 (loc de câmpie), în
copilăria mea, erau „bucăţile”, cum li se spune, terenul
arabil sau grădinile ţăranilor din Adjudu Vechi, adică viile,
pepenăriile, livezile, în care semănau şi legume sau cereale
(trei sferturi din an se învârteau în jurul Cantonului 248,