Text integral (4 Mb) - Mănăstirea Putna

niște vulturi care v-ați ridicat peste acest munte înalt și ați căutat să pătrundeți
adâncurile și sensurile lui, și să aduceți și celorlalți ceea ce ați simțit și ați trăit
din Eminescu.
Maica Benedicta își încheia lucrarea sa despre viața lui Mihai Eminescu
cu acest cuvânt: nimeni nu l-a însoțit însă pe drumul Golgotei lui. Noi – și mă
gândesc acum la exemplul Prea Bunului nostru Mântuitor –, ca să ajungem la
Săptămâna Luminată, trebuie să trecem mai întâi prin Săptămâna Patimilor.
Nu putem să gustăm frumusețea Paștilor și bucuria Învierii fără a trece mai
întâi prin Golgota, prin durerile crucii, prin suferințele pe care ni le aduce
drumul spre Înviere. Cred că și noi toți, în viața noastră, avem de parcurs o
Golgotă, pentru a ajunge la Înviere. Maica Benedicta spunea că simte mereu
dorința de a se ridica spre cele de dincolo. Ei, bine, această dorință nu vine
decât atunci când ai gustat deja din frumusețea de dincolo. Cred că dacă
Dumnezeu ar îngăduit ca Mihai să nu se oprească numai la 38 de ani, ci ar
trăit mai mult, poate că avea să dea și mai mult, și poate avea să se întrevadă
și mai mult adânca lui legătură cu Dumnezeu. Am spus și la deschiderea
colocviului: în tinerețe sunt căderi și ridicări, sunt căutări, sunt frământări
lăuntrice; dar vine o perioadă de așezare, când nu-ți mai pui întrebările: există
sau nu există? este sau nu este? unde este? Vine perioada când te așezi întru El.
Cuvintele răsai, lumină lină, care au fost și astăzi invocate, se referă la
răsărirea luminii celei adevărate, a luminii pascale. Maica Benedicta încheie
frumos acel cuvânt al său despre Eminescu, între credință și cunoaștere: să ne
bucurăm – scrie ea – și să mânecăm cu mânecare adâncă, să ne bucurăm de
ziua Paștilor. Cred că Eminescu a gustat pe deplin Golgota, dar nu numai
Golgota lui, ci Golgota întregului neam românesc; el a avut de dus pe umerii
lui crucea neamului său.
Cei ce, ca niște vulturi, îndrăznesc să urce pe muntele înalt, spre piscul care
se cheamă Eminescu, ca să-i pătrundă adâncurile trebuie să se dezmărginească
– adânc pe adânc cheamă – căci nu poți să urci cât timp ceva te mărginește.
Când reușești să depășești egoismul din tine, când reușești să depășești tot
ceea ce e pătimaș, păcatul – căci păcatul îl înmărginește pe om –, atunci
pătrunzi adâncurile și te ridici și vezi cu totul altfel lumea în care trăiești și
lumea spre care te îndrepți. Cred că Eminescu a reușit lucrul acesta, iar Maica
Benedicta cred că a fost – dacă greșesc să-mi e iertat – cea dintâi care a sesizat
pe deplin acest fapt la Eminescu: că el a reușit să depășească lumea aceasta, să
se înalțe în căutarea lui, în frământările lui. Cred că Maica Benedicta, cu viața
ei, cu trăirile ei, a reușit să-l cunoască în adânc pe Eminescu.
Eu vă mulțumesc dumneavoastră, tuturor, pentru participarea la acest
simpozion. Domnul ambasador Dan Hăulică a făcut o armație către
sfârșit: am simțit pe Duhul plutind, venind ușor. Așa este: noi suntem într-o
permanentă legătură cu lumea de dincolo. De multe ori nu ne dăm seama, dar
cei de dincolo sunt prezenți printre noi. Lumea îngerilor este prezentă, este
256