Text integral (4 Mb) - Mănăstirea Putna

Și-acum… a doua problemă: nevoia de Eminescu… Răspund la ea cu
două întâmplări pe care le-am trăit personal și țin să vi le mărturisesc, aici. În
deplasările mele la Câmpulung Muscel, acum câțiva ani, îmi denitivasem
o cercetare de teren… Acolo (dacă cineva cunoaște orașul poate conrma),
există în centru un bulevard, care se numește Bulevardul Pardon; aceasta este
denumirea populară, folclorică – pe cea ocială n-o cunosc; localnicii i-au zis
așa indcă bulevardul e îngust și oamenii, când se plimbă, se ating involuntar
unii de alții. La capătul acelui bulevard era o librărie (poate mai este și astăzi)
și, în ziua în care trebuia să plec din oraș spre București, mi-am pus în gând
să mai dau o raită prin acea librărie. La intrare, afară, m-a întâmpinat un
țăran – un țăran chipeș. Semăna cu țăranul acela pe care l-a fotograat Ernest
Bernea și care apare destul de des pe unele albume cu imagini ale vechii lumi
românești. Și m-a întrebat țăranul meu, zice: „Domnule, găsesc eu aici o carte
de Eminescu?”. Eu: „Cred că da, hai să vedem”. Și am intrat în librărie. Aveau
Poezii, în „Biblioteca pentru toți”, cu fotograa poetului pe coperta a patra.
Mi-am zis: „Hai să-l îndrept și spre o carte de basme” – se găsea și Miradoniz,
dar fără chipul lui Eminescu. Am socotit eu că s-ar completa poeziile cu
basmele, iar una dintre cărți avea și poza autorului. Omul zice: „Dar nu am
bani destui, trebuie să iau o cursă ca să ajung acasă”. Și-atunci i-am plătit eu
cărțile amândouă. El a rămas uimit, iar eu am înțeles ce înseamnă nevoia
de Eminescu din partea unui țăran român. Și cam prin aceeași perioadă mă
aam la București, în librăria „Eminescu”, și am auzit o voce care nu vorbea
foarte corect românește. Era un tânăr francez cu două fete – franțuzoaice și
ele; cereau poezii de Eminescu, în librăria „Eminescu”! Vânzătoarea le-a oferit
volumul 7, care cuprinde, de fapt, proza; e vorba de volumul 7, care continua
ediția inițiată de Perpessicius. „Nu, vrem poeziile lui Eminescu”, a subliniat
tânărul. „Nu avem poeziile…”, a răspuns vânzătoarea. Și atunci eu m-am
simțit jenat. I-am abordat și i-am întrebat dacă mai rămân în oraș. Le-am dat
întâlnire pentru a doua zi, tot la librăria „Eminescu” – aveam o ediție bilingvă
(română–franceză) cu poezii de Eminescu, și le-am făcut-o cadou.
Iată ce înseamnă nevoia de Eminescu în două zone diferite ale experienței,
ale vieții sociale, adică: nevoia de Eminescu la un țăran român și nevoia de
Eminescu la niște tineri francezi. De aceea, când aud pe câte cineva care spune:
„Nu intrăm în Europa cu Eminescu, ci mai degrabă cu Cărtărescu, Stratan,
sau Mușina, sau cu alții ca ei”, îmi zic: „Dumnezeule, dar fără Eminescu
nu ar existat nici Cărtărescu, sau oricare alt mare poet român modern sau
contemporan, nu? E greu de înțeles așa ceva?”. Și, la urma urmei, pot să spun
și eu ca Unamuno, parafrazându-l pe acesta: „Dacă Europa nu mă vrea cu
Eminescu, nici eu nu am nevoie de Europa!”. Poate vi se pare o exagerare, dar
în care parte este exagerarea?…
Aceste câteva lucruri am ținut să vi le împărtășesc, cu smerenie și cu
rugăminte de iertare!…
34