Text integral (4 Mb) - Mănăstirea Putna

spațiul carpato-dunărean. Chiar critici literari cu mai mare experiență resping,
azi ca și ieri, ideea unui Eminescu „poet național“. Regretatul Zigu Ornea
își justica opoziția lui față de acest concept, zicând că Eminescu n-a fost
un spirit progresist și, dacă n-a fost progresist, nu poate un poet național…
Recent Nicolae Manolescu declară în „Adevărul literar și artistic“ că Eminescu
poet-național este clișeul „cel mai puternic“, dar nu ne spune de ce… I-aș
putea răspunde numaidecât că și clișeul „Eminescu nu-i un poet național“
începe să devină din ce în ce mai puternic și mai absurd într-o publicistică
decisă, după cât se pare, să dărâme toate miturile naționale pe motiv că
naționalul – cum spunea cu câtva timp în urmă un comentator – „nu mai
poate supraviețui deoarece noi ieșim din zodia naționalului“ și ne pregătim să
intrăm, despovărați de mituri, în comunitatea internațională…
În ne, un scriitor de succes (Mircea Cărtărescu) ne comunică hotărârea
lui de a nu-l mai citi de aici înainte pe Eminescu pentru că „l-a citit destul în
tinerețe și-l știe bine“. „Prefer – mai zice el – să-i citesc pe poeții de azi“. Nimic
de zis, este decizia lui și este desigur plăcerea lui, dar faptul în sine mi se pare
lipsit de consecințe pentru destinul lui Eminescu. Se vor găsi în mod sigur,
alții care să-l citească și să-i înțeleagă, poate, mai bine opera decât generația
postmodernistă care nu se admiră, după cât se pare, decât pe ea însăși.
Eminescu este și va continua, am impresia, să e victima a cel puțin
trei feluri de abuzuri în publicistica românească: victima, întâi, a zeemelei
românești („care Eminescu“?, „mai lăsați-mă, domnilor, cu Eminescu vostru“,
„mi-ați împuiat capul cu Eminescu“); victima, apoi, a unei adorații necritice
(aceea pe care o denunța în anii ’30 G. Călinescu în primele pagini din Opera
lui Eminescu), adorație care ia uneori forme repetitive și aberante (Eminescu este
un precursor în termodinamică, Eminescu este, în genere, un monstru de știință
și cultură, Eminescu-Ceahlăul, Eminescu-Catapeteasma noastră etc.); Eminescu
devine în zilele noastre victima, cu precădere, a celor care cred că lumea
românească nu merge bine azi din cauza acestui cult pentru Eminescu și, în
consecință, statuia lui trebuie dărâmată… El ar vinovat de tot ce s-a întâmplat
rău în societatea noastră în ultimul secol: de la excesele naționalismului până
la izolarea culturii noastre. Acesta este victima zeemitorilor de tot felul, de
toate rangurile. Ei se folosesc de discursul encomiastic al zelatorilor pentru
a riposta cu un discurs delator plin de toate insanitățile la adresa poetului…
Asemenea liații sunt derutante și, în esența lor, inoperante intelectual
pentru că tradiționalismul spiritual nu este, în sine, un păcat capital și, totodată,
calitatea unei opere literare nu trebuie judecată în funcție de ideologia
autorului. Ajungând la acest punct, mai trimit o dată la demonstrația pe
care o face recent un teoretician francez, Antoine Compagnon, și anume
că anti-modernii de felul lui Baudelaire sunt, în fapt, creatorii modernității
literare. Așa că se înșeală cei care judecă, în anul de grație 2010, poezia și
proza lui Eminescu în funcție de pozițiile lui tradiționaliste și naționaliste în
30