Text integral (4 Mb) - Mănăstirea Putna

Există, presupun, destul de mulți academicieni dar, cum se vede, numai unul
și-a asumat răspunderea morală pentru o asemenea întreprindere. Să mai
menționăm că a fost reluată, la Minerva, colecția de Opere, tot din inițiativa
și cu sprijinul domnului Eugen Simion, în calitate de director al Institutului
„G. Călinescu”. Cum se vede, cu o oare se pot arăta câteva semne de primăvară,
dar academicieni sunt, dacă știu bine, destul de mulți. Ca să nu mai vorbim
de puzderia de politicieni între care înorește un așa-zis ministru al culturii.
Editorul volumului a beneciat de existența unei variante a ediției
princeps, publicată de către autoare în anul 2000 la Editura Elion din București.
Cum se știe, cartea a apărut cu titlul Mihai Eminescu, în 1963, la Editura
Tineretului. Modicările făcute de doamna Zoe Dumitrescu-Bușulenga sunt
neesențiale, cartea și-a păstrat structura inițială, viziunea asupra poetului a
rămas aceeași. Atunci, ca și acum, ea răspunde la multiple exigențe, nu în cele
din urmă la a identica „prospectiv, energiile denind o posteritate morală”,
cum scrie Dan Hăulică în al său Cuvânt înainte plin de idei și de sugestii.
Este un avantaj pentru cultura noastră că mari cărturari au putut să-și
publice în imediata actualitate opere apărute anterior, redându-le autenticitatea
inițială, cea din manuscrisele necenzurate. Editorii lui Sadoveanu au în față
volumele ediției din deceniul al șaselea, revăzute de autor cu intervenții
stilistice care îi aparțin, dar și cu cele impuse de cenzură, care nu se limitau la
excluderea unor fragmente. Ei sunt obligați să reia textul mai vechi, dar să-l
„îmbunătățească”, atunci când e cazul, cu intervențiile stilistice ale autorului,
într-o colaborare nu prea fericită, dar obligatorie.
Pentru a înțeleasă în alcătuire și expresie, cartea doamnei Bușulenga
trebuie raportată la momentul publicării, la prolul editurii, la rigorile
ideologice care nu vor dispărea decât după 1989. Nu pentru a explica
imaginare deciențe, ci pentru a trimite la sensurile, la valorile ei, astăzi
aproape ignorate.
La începutul deceniului al șaptelea începeau să se vadă semnele unui
posibil dezgheț. Liviu Rusu publica, în „Viața Românească”, articolul de
reabilitare a lui Titu Maiorescu, în anul imediat următor apariției cărții de
care ne ocupăm, G. Călinescu reedita „excepționala realizare”, cum o numește
doamna Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Viața lui M. Eminescu. Articole, eseuri,
comentarii se ocupau de aspecte altădată omise din opera eminesciană, nu
numai de Viața sau de prima parte din Împărat și proletar. Cartea urmărește
strâns interferarea formației cu etapele creatoare. Autoarea integrează poetul
în atmosfera literară a vremii, apelează la postume, invocând numele lui
Perpessicius. Criticul își exersează talentul literar fără a trimite în text
la bibliograa enumerată în nal, la care implicit aderă sau are rețineri și
completări. Apărută la Editura Tineretului, biograa se adresa, cum declară
doamna Bușulenga, „publicului tânăr”, altfel decât cum se scrisese despre
Eminescu în deceniul anterior. Nota personală a comentariului absoarbe
277