Nr. 11-12/2010 - Politia de Frontiera

pe fiul lui Dumnezeu æezând de-a dreapta Tatãlui....
Aæa s-a sãvâræit din viaåã, având în jur de douãzeci de ani, întâiul
mucenic al credinåei creætine, Sfântul Arhidiacon Ætefan, în ziua de
27 decembrie anul 35.
La anul 415, circula o Apocalipsã a Sfântului Ætefan æi, împãrãtesa
Eudoxia, soåia împãratului Teodosie cel Mic, face sãpãturi æi descoperã
moaætele Sfântului. Le aæeazã într-o raclã de aur æi zideæte o Bisericã
mãreaåã în piaåa martirajului din Ierusalim, unde se vede æi astãzi.
Când s-a sãpat temelia s-au descoperit æi grãmezile de pietre pline
de sânge plãcut mirositor al Sfântului, pentru cã pãmântul n-a putut
sã distrugã sfinåenia. Evlavia a fost mare æi, de atunci, Sfântul Ætefan
este printre cei mai cinstiåi sfinåi în lumea creætinã.
Sfântul Apostol Ætefan, cel dintâi martir al Bisericii lui Hristos,
este primul model de jertfã.
1 Ianuarie - SFÂNTUL VASILE: Vasile din Cezareea Cappadociei,
cunoscut sub numele Vasile cel Mare (n. 330 Cezareea Cappadociei
- a fost un arhiepiscop din secolul al IV-lea, considerat doctor al
Bisericii æi unul din cei patru doctori rãsãriteni ai Bisericii, alãturi de
Grigore de Nazianz („Teologul”) æi Ioan Gurã de Aur.
Sf. Vasile, episcopul Cezareii, este unul dintre cei mai importanåi
pãrinåi ai bisericii ortodoxe æi unul dintre cei mai mari teologi creætini.
S-a nãscut în Pont æi a murit în Cezarea, în ziua de 1 ianuarie 379.
El provine dintr-o familie creætinã binecunoscutã: tatãl sãu, Sf. Vasile
cel Bãtrân, a fost un renumit învãåãtor în Pont, iar sora sa, Macrina
æi fratele sãu, Grigore din Nyssa, au devenit, deasemenea, sfinåi. Sf.
Vasile a studiat la Cezarea, la Constantinopol æi Atena, remarcânduse,
încã de tânãr, prin profunde cunoætinåe în filosofie, astronomie,
geometrie, medicinã æi retoricã. La Atena a legat o strânsã prietenie cu
Grigore de Nazianz, care a fost întotdeauna impresionat de inteligenåa
æi spiritul sãu profund. Sf. Vasile a devenit, apoi, un strãlucit profesor
în NeoCezarea.
Sub influenåa sorei sale Macrina, Vasile se apropie mai mult de
bisericã, iar episcopul Cezareii, Dianius, care îl aprecia deosebit de
mult, îl încurajeazã sã accepte o slujbã bisericeascã. În cãutarea
cãilor spre perfecåiune, Vasile viziteazã multe mãnãstiri din Egipt,
Siria, Palestina æi Mesopotamia. La întoarcerea în Pont, el înfiinåeazã
o mãnãstire pe malul Iris-ului. Scrierile sale, din acea perioadã, pun
bazele vieåii monahale sistematice æi, de aceea, Sf. Vasile este
considerat pãrintele monahismului oriental.
Dupã moartea lui Dianius, Eusebius devine episcop æi, la rândul
sãu, încearcã sã-l convingã pe Vasile sã devinã preot. În cele din
urmã, îi oferã o înaltã slujbã în cadrul episcopiei, care îi dã ocazia
sã-æi arate, în plenitudine, deosebitele sale calitãåi spirituale æi
intelectuale. În acest timp, Sf.Vasile exercitã o mare influenåã, atât în
rândul conducãtorilor imperiului cât æi al populaåiei æi al clerului.
El începe o aprigã polemicã împotriva arianismului æi a altor
miæcãri eretice. La 14 iunie 370, Sf. Vasile este ales episcop al
Cezareii, cel mai important susåinãtor al sãu fiind Grigore Nazianzus.
În aceastã înaltã funcåie, el era totodatã Mitropolit al Cappadociei
æi Exarh al Pontului, autoritatea sa întinzându-se între Balcani,
Mediteranã, Marea Egee æi pânã la Eufrat. El a depus un enorm efort
la organizarea bisericii æi a luptat pentru drepturile clerului, totodatã
punând un mare accent pe o temeinicã pregãtire canonicã æi spiritualã
a preoåilor. O mare atenåie a acordat Sf. Vasile pãturii sãrace æi celor
oprimaåi, iniåiind nenumãrate acte de caritate. Începând din anul
373, o serie de evenimente întristeazã viaåa sa, începând cu moartea
fratelui sãu, Grigore æi ruptura cu Grigore Nazianzus. La acestea se
adaugã situaåia generalã din Imperiul Roman æi atacurile goåilor. Sf.
Vasile moare în anul 379, iar la înmormântarea sa participã un imens
numãr de creætini, evrei, pãgâni, localnici æi strãini, ca dovadã a marii
sale popularitãåi.
Scrierile sale au o mare importanåã teologicã æi au fost traduse
pe tot globul. Sf. Vasile a scris câteva cãråi împotriva lui Eunomius æi
a arianismului în general, în care apãrã teza Trinitãåii. În „De Spiritu
Sancto”, Sf. Vasile trateazã chestiunea Sfântului Duh æi combate
anumite miæcãri din Macedonia, care negau existenåa Duhului
Sfânt. El a scris, deasemenea, un mare numãr de lucrãri exegetice
despre Psalmi, Isaia æi Iov, 24 de predici æi a åinut multe discursuri.
Alte importante scrieri ale sale sunt: Regulile Monahale, Moralele,
Despre Judecata lui Dumnezeu, Despre Religie æi 366 de epistole,
multe cu caracter dogmatic, iar altele apologetice, Liturghia Sf. Vasile
cel Mare æi Molitfele Sfântului Vasile cel Mare.
Sf. Vasile este unul dintre „Cei Trei Cappadocieni” (alãturi de
Grigore de Nisa æi Grigore de Nazianz), fiind, totodatã, æi cel mai
important dintre ei.
Sf. Vasile este serbat pe data de 1 ianuarie æi, deasemenea, pe
30 ianuarie, împreunã cu Sf. Ioan Gurã de Aur (Chrysostom) æi Sf.
Grigore (Nazianzus) (Sfinåii Trei Ierarhi - sãrbãtoare hotãrâtã în 1081
de cãtre Ioan Patriarhul Constantinopolului în memoria acestor trei
mari sfinåi æi teologi ortodocæi).
F R O N T I E R A
R e l i g i e
6 Ianuarie – La aceastã datã prãznuim BOTEZUL DOMNULUI,
cunoscut în popor sub denumirea de Boboteaza. Botezul Mântuitorului
în Iordan poartã æi denumirea de „Epifanie” sau „Teofanie”, termeni
care provin din limba greacã æi înseamnã „arãtare”, „descoperire”. De
ce arãtare sau descoperire? Pentru cã, în momentul în care Hristos a
fost botezat, cerurile s-au deschis,
Duhul lui Dumnezeu S-a coborat
în chip de porumbel æi a stat peste
El, iar Tatãl a mãrturisit: „Acesta
este Fiul Meu cel iubit, întru Care
am binevoit!” (Matei 3, 17). În
acest sens, Sfântul Ioan Gurã de
Aur spune: „Hristos n-a ajuns
cunoscut tuturor când S-a nãscut,
ci când S-a botezat”.
Acceptând sã se cufunde în
Iordan, Hristos l-a îngropat pe
vechiul Adam æi a început zidirea
unui om nou. Apele Iordanului,
primind pe Dumnezeu-Omul, nu au avut ce sã cureåe, ci au fost,
ele însele, purificate. Hristos a curãåit, prin cufundarea Sa în Iordan,
creaåia întinatã de cãderea omului în pãcat æi a înlãturat puterea
satanei. În clipa când El S-a lãsat botezat de Ioan, izvoarele harului
s-au pogorat peste creaåie. În rugãciunea de sfinåire a apei de la Botez,
se cere venirea Duhului pentru curãåirea apei de lucrarea puterilor
demonice, pentru ca ea sã devinã, prin pogorârea deplinã a Duhului,
loc al naæterii omului nou în Hristos. Astfel, ritualul Botezului
creætin repetã aceste momente, care semnificã trecerea dintr-o etapã
existenåialã în alta: el se deschide cu lepãdãrile, menite sã alunge
puterea satanei æi se încheie cu primirea darului Sfântului Duh.
În ajunul æi în ziua de Boboteazã, în toate bisericile ortodoxe,
cu puterea Duhului Sfânt, la rugãciunile arhiereilor æi preoåilor se
sfinåeæte Aghiasma Mare.
Creætinii ortodocæi gustã, pe nemâncate, din Agheasma Mare timp
de opt zile, în perioada 5 ianuarie - 14 ianuarie æi la recomandarea
duhovnicului. Agheasma Mare este folositã, în Ajunul Bobotezei,
la sfinåirea caselor credincioæilor æi locuitorii acestora. Tot cu ea se
stropesc æi lucrurile care trebuie binecuvântate sau sfinåite, cum ar
fi: binecuvântarea æi sfinåirea prapurilor, sfinåirea crucii æi a troiåelor,
a clopotului, a vaselor æi veæmintelor liturgice, sfinåirea icoanelor, a
bisericilor, a antimiselor æi a Sfântului æi Marelui Mir.
7 Ianuarie - SOBORUL SFÂNTUL PROOROC IOAN
BOTEZÃTORUL ÆI ÎNAINTEMERGÃTORUL DOMNULUI: Era în
vremea aceea o mare miæcare religioasã în Åara Sfântã, începutã în
pustie, la Vitavara æi Enon [Ioan 1, 28, 3,23], în preajma Iordanului.
O miæcare cum nu mai fusese demult. Se ridicase un ascet care îæi
fãcuse un nume mare, devenind cunoscut, ascultat, urmat æi chiar
temut. Îl chema Ioan. O personalitate extraordinarã, postitor renumit,
vorbitor cu har æi, spre deosebire de alåii din Israel, din vremea aceea,
monah. Era de o intransigenåã temutã æi nu ætia ce-i compromisul. L-a
înfruntat æi pe Irod, regele, æi pe concubina lui, Irodiada, ceea ce l-a
costat viaåa mai târziu. Dar n-a renunåat la principiile lui. Practica un
fel de botez. Unul al pocãinåei, oarecum nou, în tradiåia æi în practica
Vechiului Testament.
Din cuvintele Scripturii, înåelegem cã Ioan a fost instrumentul
voinåei divine în acåiunile sale, cãci zice Evanghelistul Luca: „Fost-a
cuvântul lui Dumnezeu cãtre Ioan”[3,2]. De astfel æi numele Ioan
vine din ebraicul Johanan, care înseamnã „Dumnezeu s-a milostivit”.
Fiind æi mare vorbitor, lumea venea de peste tot sã-l vadã, dar æi sã-i
asculte cuvântul, dupã ce se lãsau botezaåi. Avea æi o învãåãturã a lui.
Însã cuvântul pe care-l repeta întruna era acesta: „Pocãiåi-vã cã s-a
apropiat Împãrãåia cerurilor”. Era æi un mare profet. Ætia sã citeascã
în sufletele lor. Mântuitorul a venit æi El din Nazaret la Iordan æi s-a
amestecat prin mulåimea care-æi aætepta rândul sã ajungã la Ioan.
Acesta lua apã din Iordan æi îi boteza pe toåi. Ajungând æi Iisus în
faåa lui, Ioan a avut o descoperire de la Dumnezeu æi a vãzut în Cel
care se aflã în faåa lui, pe Cel care trebuia sã vinã, pe Mesia. L-a
interpelat cu mirare „Eu se cuvine sã fiu botezat de Tine, æi Tu vii la
mine?”[Matei 3, 14].
„Eu vã botez cu apã spre pocãinåã, dar Cel ce vine dupã mine este
mai mare decât mine æi eu nu-s vrednic sã-i duc încãlåãmintea.”
Aæadar, botezul lui Ioan era botez al pocãinåei. Ce înseamnã
pocãinåã? În greceæte i se spune „metanoia”, compus din „meta” æi
„nous”, adicã schimbarea minåii, a vieåii. Cãci viaåa moralã a evreilor
din vremea aceea ajunsese la mare decãdere.
Botezul este momentul în care, pentru prima oarã, s-a relevat
Dumnezeu ca Treime. Duhul lui Dumnezeu în chip de porumbel,
peste Fiul despre care Tatãl din cer spune: „Acesta este Fiul meu
cel iubit!”
Preot Vasile GRIGOR, IJPF Maramureæ
59