Cel mai mare secret (Secretul suprem) - Proiect SEMPER FIDELIS

fragmente de vegetaţie şi polen, îngheaţă, dând naştere aisbergurilor dinapă dulce într-o regiune în care nu ar trebui să existe decât apă sărată.Există cărţi care redau în mult mai multe detalii dovezile referitoare lainteriorul gol al pământului decât pot face eu în această lucrare. O sintezăexcelentă a acestor dovezi apare în cartea doctorului Raymond Bernard, pecare v-o recomand cu căldură.Una din călătoriile faimoase către interiorul pământului a fost cea aamiralului Richard E. Byrd, un personaj binecunoscut în marina StatelorUnite. Acesta a zburat „din greşeală” către interiorul pământului pe laPolul Nord, în anul 1947, pe o distanţă de 3000 de kilometri dincolo depolul magnetic, iar pe la Polul Sud în anul 1956 pe o distanţă de 4000 dekilometri dincolo de polul magnetic. El a numit ţinutul pe care l-adescoperit: „acel continent minunat apărut din senin” şi „pământul tuturormisterelor”. În anul 1947, Byrd şi pasagerii săi au transmis prin radio căzboară către interiorul planetei, văzând cum gheaţa este înlocuită treptat depământ, lacuri şi munţi acoperiţi cu copaci. Ei au descris existenţa unoranimale ciudate care semănau cu mamuţii şi forme de relief care nu aparpe nici o hartă a pământului. După publicitatea care i s-a făcut iniţial, toateinformaţiile referitoare la expediţia lui Byrd au fost cenzurate, iarexploratorul a murit în anul 1957, la numai un an după excursia sa înAntarctica. Doi ani mai târziu, în decembrie 1959, redactorul revisteiFarfurii zburătoare, Ray Palmer, a publicat un număr în care a povestitdescoperirile amiralului Byrd, dar când a sosit camionul de la tipografie, adescoperit că revista sa lipsea. Palmer a sunat la tipografie, dar i s-a spuscă nu au primit nici o comandă de transport pentru publicaţia sa. Când le-acerut să retipărească ediţia, i s-a răspuns că plăcile tipografice eraudeteriorate şi că acest lucru nu mai era posibil. Palmer credea că OZNurilenu vin din spaţiul exterior, ci din centrul pământului, şi că aşa seexplică soarta nefericită a acelei ediţii a revistei sale. Personal, cred că arputea avea dreptate, şi nu este exclus ca epopeea indiană antică Ramayanasă descrie venirea lui Rama ca emisar al Agarthei într-o farfuriezburătoare.Legendele referitoare la rasa conducătoare din interiorulpământului, formată din oameni blonzi cu ochii albaştri, se regăsesc întoate culturile antice, inclusiv în China, Tibet, Egipt, India, Europa, celedouă Americi şi Scandinavia. În cartea sa, Paradisul regăsit, sau leagănulrasei umane, William E. Warren sugerează că oamenii provin de pe uncontinent tropical aflat în regiunea arctică, un ţinut în care soarele nuapune niciodată şi unde locuia o rasă de zei care trăiau mai mult de o miede ani fără să îmbătrânească. Warren consideră că acest ţinut străvechi estetotuna cu Hiperboreea de care vorbeau grecii antici. Eschimoşii, a cărororigine ar putea fi chiar popoarele din interiorul pământului, au legendecare vorbesc de o insulă paradisiacă aflată la nord, un ţinut mirific în caresoarele nu apune niciodată, în care nu există întuneric, dar nici o luminăsupărătoare, un loc în care oamenii trăiesc mii de ani în pace şi armonie.Regăsim acelaşi mit la irlandezi. Legenda spune că în timpul marelui270