Cel mai mare secret (Secretul suprem) - Proiect SEMPER FIDELIS

către dictatorul negru Robert Mugabe, lucru care nu a făcut decât săînrăutăţească dramatic situaţia în acea ţară (aşa cum fusese planificat).Carrington a demisionat din funcţia de ministru de externe din cauza„greşelilor” pe care le-a făcut şi care au condus la războiul din InsuleleFalklands/Malvine din anul 1982. Aţi putea crede că ulterior s-a abţinut săse mai bage în chestiuni militare, dar dimpotrivă, între 1984-88 a fostnumit secretar general NATO, iar în anul 1991 a devenit preşedinteleGrupului Bilderberg. Din această poziţie, a fost numit negociator de„pace” în Bosnia.Controlul mas-medieiNumele lui Rothschild, Rockefeller, Kissinger şi Carrington aparîn board-urile şi comitetele „consultative” ale tuturor marilor corporaţiiglobale de media, lucru care nu ar trebui să surprindă pe nimeni. Pentru acontrola mintea şi emoţiile umanităţii, tot ce trebuie să faci este săcontrolezi mas-media. Fără acest control, ar fi imposibil. Acest lucru nueste deloc dificil, căci majoritatea copleşitoare a ziariştilor din întreagalume, inclusiv „marii ziarişti” din fiecare ţară, sunt fie agenţi ai Frăţiei, fienu sunt capabili să vadă mai departe de lungul nasului ce se întâmplă înaceastă lume. Am fost eu însumi ziarist, aşa că ştiu perfect cum staulucrurile în acest domeniu. În realitate, industria comunicaţiilor (după cumeste numită frecvent mas-media) este un fel de „chiorul îi conduce peorbi” (adică ziariştii le explică cititorilor şi telespectatorilor ce trebuie săînţeleagă). Experienţa mea atât ca ziarist, cât şi ca ţintă a atacuriloracestora, m-a învăţat că această meserie necesită un număr foarte redus decelule cerebrale. În fiecare zi, jurnaliştii şi corespondenţii de presă dinîntreaga lume le oferă telespectatorilor lor versiunea oficială asupraevenimentelor pe care le transmit prin posturile lor de televiziune. „Sursede la Casa Albă afirmă că… Primul ministru susţine că… FBIcomunică…”. În toţi anii cât am lucrat ca jurnalist nu-mi amintesc osingură discuţie în sălile de şedinţă ale ziariştilor care să reflecte altcevadecât punctul de vedere oficial asupra principalelor evenimente ale lumii.Marea majoritate a jurnaliştilor nu sunt manipulatori; sunt doar incredibilde neinformaţi şi de aroganţi, crezând că dacă în lume se petrece cevaimportant, ei sunt primii care află, căci sunt jurnalişti. În realitate, ei suntultimii care înţeleg ce se întâmplă. Aroganţa şi naivitatea, o combinaţie decalităţi mentale care îi caracterizează pe cei mai mulţi dintre jurnalişti, estedin păcate absolut distructivă pentru ei. Dacă mai ai şi o minte încuiată,poţi fi sigur că vei obţine slujba. Un reporter de la BBC mi-a spus odată cutoată seriozitatea că nu ar trebui să fim mai preocupaţi de componenţalojilor francmasone decât de componenţa clubului local de şah. Nuglumesc deloc. Le-am explicat multor ziarişti ce se întâmplă, dar aceştiaau respins instantaneu sau au ridiculizat argumentele mele, fără săcerceteze măcar o clipă dovezile prezentate. Îmi amintesc de unul dintre ei– cred că îl chema Taylor sau aşa ceva – pe care l-am cunoscut la Los290