Untitled

110 Chuck Norrisnostru, băiatul fusese nevoit să întrerupă orice . legătură cu banda. Înnumai câteva luni, notele lui, iniţial aflate sub limita depromovabilitate, urcaseră la nivelul celor ale unui elev bun, iar acasănu-şi mai aducea decât colegii de karate, uneori, iar atunci când seîntâmpla asta, erau cu toţii liniştiţi şi respectuoşi. "Programuldumneavoastră l-a schimbat total. Vă mulţumesc că i-aţi salvat viaţa."După mai bine de trezeci şi cinci de ani de practicare a artelormarţiale, de competiţie şi de pregătire a mii de tineri, mi-a rămas înminte o întâmplare. Mi-a povestit-o Alice McCleary, unul dintreinstructorii mei. Un elev venise la oră fără centura lui rosie. Alice i-a,reamintit că făcea parte din responsabilităţile lui să aibă întotdeaunala el gi-ul şi centura."Unde ţi-e centura?" l-a întrebat ea.Băiatul şi-a plecat privirea şi a spus că n-o avea."Dar unde este?", a insistat Alice."Sora mea, cea mică a murit şi i-am pus-o în sicriu, s-o ia cu ea încer", a răspuns băiatul.Ochii lui Alice înotau în lacrimi, în vreme ce-mi povestea aceastăîntâmplare."Pesemne că centura aceea era tot ce avea el mai de preţ" , aîncheiat ea.Băiatul învăţase că se cuvenea să dăruiască ceea ce avea mai bun,lecţie însuşită, probabil, de la Alice, din lecţiile de arte marţiale şi dinZen, care ne spune să acceptăm şi să ne împăcăm cu unele situaţiiinevitabile, cum ar fi o boală gravă sau moartea.